joi, 12 ianuarie 2017
CUVINTELE SUNT ENERGIE!
Cred că nivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici.
Imaginează-ți că fiecare om de pe pământ ar pune o singură cărămidă ajutând la construirea unei clădiri.
Imaginează-ți ce clădire grandioasă s-ar putea construi prin folosirea a 8 miliarde de cărămizi. Ulterior toată lumea s-ar putea bucura de grandoarea și splendoarea clădirii. Și această clădire ar fi construită totuși printr-un mic și lipsit de efort - gestul fiecărui om de a adăuga încă o cărămidă. Cu un gest mic și un efort minimal s-ar putea construi ceva magnific.
De aceea astăzi îți propun să faci un mic gest.
Acela de a oferi un răspuns armonios de fiecare dată când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”.
Pentru început hai să stabilim cum răspunzi tu în acest moment atunci când altcineva îți spune „Mulțumesc!”. Pentru că este un răspuns automat, am pregătit mai jos câteva variante. Imaginează-ți că eu tocmai ți-am adresat un sincer „Mulțumesc!”. Prin care dintre variantele de mai jos îți vine să răspunzi?
a) cu plăcere
b) nu ai pentru ce
c) pentru nimic
d) cu drag
e) și eu îți mulțumesc!
f) nici una din variantele de mai sus
Dacă răspunzi diferit în funcție de context, nu-i nicio problemă. Poți alege din lista de mai sus mai multe răspunsuri. Fiecare dintre răspunsurile de mai sus, are un substrat energetic pe care îl voi detalia în cele ce urmează.
Cum Să Răspunzi Atunci Când Altcineva Îți Spune „Mulțumesc! ”
(Explicația Energetică)
Țin să precizez că felul în care răspunzi tu acum, atunci când altcineva îți spune mulțumesc, nu este corect sau greșit. Felul în care răspunzi este pur și simplu o alegere. Prin răspuns însă, tu imprimi o anumită direcție energiei care vine înspre tine.
Cuvintele sunt energie. Am detaliat asta pe larg aici. Spuneam atunci că:
„ Cuvintele sunt energie. Tot ceea ce te înconjoară este energie, iar cuvintele nu fac excepție. Ele sunt chiar forme primare de energie.
Nu trebuie să te gândești prea mult pentru a-ți da seama de asta.
Atunci când spui un cuvânt, emiți un sunet. Sunetul înseamnă vibrație, iar vibrația înseamnă energie.
De fiecare dată când spui cuvinte, eliberezi energie.
Sper că ți-a fost ușor să urmărești traseul: cuvânt->sunet->vibraț ie->energie. Ceea ce te invit să conștientizezi odată ajuns în acest punct este faptul că de fiecare dată când vorbești emiți energie înspre exterior.”
La fel, de fiecare dată când ți se vorbește, interlocutorul trimite energie înspre tine. Fiecare mulțumesc care îți este adresat, are energia lui caracteristică. Prin felul în care răspunzi acestei energii te poți afla în una din următoarele situații:
o blochezi
o accepți
o accepți și o reflectezi
Posibilitățile fiind clare, în cele ce urmează o să le detaliez pe fiecare în parte:
1. Blocarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin
b) nu ai pentru ce sau
c) pentru nimic.
Săgeata albastră din poza de mai sus este o undă de energie armonioasă. Vibrația cuvântului „Mulțumesc!” este una înaltă. Este o alegere total nepotrivită să construiești acel zid din cărămizi printr-un „nu ai pentru ce” sau un „pentru nimic”. O anumită cantitate de energie cu o vibrație înaltă vine înspre tine, iar tu iei decizia de a o bloca. De ce ai face asta?
Mulți oameni fac asta pentru că nu se iubesc și nici nu se respectă pe ei înșiși.
Învață să accepți cu recunoștință propunerea altcuiva de a-ți oferi ceva. Indiferent dacă este vorba despre un „Mulțumesc!” pentru un biscuite, o sumă de bani, un zâmbet sau orice altceva. Nimic nu este întâmplător. Primește cu bucurie energia care vine înspre tine. Nu uita că tu ai atras-o și acționează ca atare.
2. Acceptarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi unui mulțumesc prin
d) cu drag sau
a) cu plăcere.
Aceasta este modalitatea prin care îți arăți deschiderea înspre a primi energia care tocmai a fost îndreptată către tine.
Te felicit dacă răspunzi în acest fel atunci când altcineva îți adresează un „Mulțumesc!”. Asta înseamnă că adopți o atitudine deschisă în relațiile cu ceilalți, ceea ce este extraordinar.
Îndrăznesc să spun că 99% dintre oameni răspund fie acceptând energia, fie blocând-o așa cum am descris în primele două puncte.
Ceva cu adevărat magic se întâmplă într-o a treia posibilă situație despre care urmează să îți vorbesc în continuare.
3. Acceptarea și reflectarea energiei
Asta se întâmplă atunci când răspunzi prin „și eu îți mulțumesc!”. Are loc închiderea unei bucle. Cu acest răspuns permiți energiei să facă ceea ce îi place ei cel mai mult, și anume să se afle în mișcare.
Masaru Emoto a obținut cel mai frumos cristal de apă, atunci când a lipit pe un recipient eticheta pe care era scris „Iubire și recunoștință”. De ce? Fiindcă recunoștința vine ca un răspuns iubirii. Plasând atât iubirea cât și recunoștința în același context, cercul se închide armonios.
Între tine și oricare altă persoană de pe acest pământ există o legătură subtilă. Totul, dar absolut totul este interconectat.
Răspunzând unui „Mulțumesc” prin „și eu îți mulțumesc” închizi armonios cercul. Te folosești de un canal de conexiune deja existent pentru a amplifica la maxim unda energetică armonioasă care inițial a fost îndreptată către tine.
Minunat este faptul că nu pierzi nimic, ci înmulțești instant ceea ce îți este oferit.
Un gând de final
Spuneam la începutul articolului cum nivelul de conștientizare poate fi crescut în lume prin fapte mici. Acțiuni aparent nesemnificative făcute de un număr considerabil de oameni conduc de fiecare dată la rezultate remarcabile. De aceea, invitația mea pentru tine este ca începând de astăzi, de fiecare dată când cineva îți spune „Mulțumesc”, tu să răspunzi prin „și eu îți mulțumesc” amplificând astfel energia. Renunță la a mai bloca energia armonioasă care vine înspre tine. Începe de astăzi să o accepți înmulțind-o.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu