Testamentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

“Când a fost să moară Ştefan”

Pina in ultima zi a domniei si a vietii sale, Stefan a tinut sabia in mina. Grigore Ureche spune ca Stefan cel Mare a murit intr-o zi de Marti, la 2 Iulie 1504, in scaunul sau domnesc de la Suceava, dupa ce a domnit 47 de ani, doua luni si trei saptamini, si a inaltat 44 de minastiri si biserici in toata Moldova, incit pe vremea aceea un duh Crestinesc de sfintenie plutea peste tot pamintul cel binecuvintat al Moldovei.
Pentru faptele sale crestinesti, Dumnezeu Tatal cu mare semn l-a insemnat, caci ca unui adevarat sfint, lui mai dinainte i s-a aratat ziua si ceasul mortii. Intr-o dimineata senina, in a doua zi a lunii lui Cuptor, pe cind se ingina ziua cu noaptea, Stefan chema iarasi linga patul sau pe sotia sa, doamna Voichita, pe Bogdan, domnul cel nou, pe mitropoliti si pe vladici, pe boieri si pe curteni.
Bolnavul se ridica singur de pe pat si porni incet spre tronul domnesc, care era alaturi. Isi puse singur coroana pe cap, prinse sceptrul in mina ca in vremurile lui de marire si, asezindu-se in scaunul domnesc, ridica ochii sai albastri inlacrimati si grai:
- Bucurati-va! Iata ingerul Domnului si Dumnezeului meu m-a vestit ca peste trei ceasuri trebuie sa va parasesc! M-am urcat iarasi pe scaunul Domniei, ca sa va dau binecuvintarea pentru despartire!
Si pentru ca toti incepura sa plinga, Stefan le zise:
- Nu plingeti. Mergeti si vestiti poporul ca toate durerile mi-au trecut. Peste trei ceasuri nu voi mai fi intre ai mei. Nu plingeti. Dumnezeu Tatal sa va aiba in sfinta Sa paza!
Lacrimi fierbinti curgeau din ochii tuturor, iar el zimbea fericit si fata lui stralucea ca soarele. Dupa trei ceasuri, cel care fusese fala Moldovei, scutul si nadejdea crestinatatii inchise ochii linistit si impacat. Buciumasul primi semn sa sune din bucium ca sa vesteasca poporul ca prorocirea Sfintului Voievod s-a implinit intocmai.
Incepu sa bata iarasi clopotul cel mare de la Sfinta Mitropolie. Iar dupa el incepura sa plinga in glasuri de arama mii si mii de clopote de la toate bisericile si doliu greu se intinse de la munte pina la mare. In toate minastirile se tinura priveghiuri si se citira rugaciunile prohodului.

Zilele se strecurara in jale multa si in rasunatorul bocet al clopotelor. Pe urma se intinse alaiul mare de preoti, de osteni, de boieri si de popor. Si Voda, investmintat ca in vremile maririi, cu coroana pe cap, cu sabia si buzduganul alaturi, fu ridicat pe nasalie de boierii mari; clerul isi inalta glasul si pornira. Muzicile ostasesti prinsera a suna, si cind iesi alaiul din cetate se umplura cimpiile de multime. Calaretii isi duceau in pas caii, iar armele, care alte dati se inaltasera cu fala, acum erau indreptate spre pamint in care si voievodul lor cobora. Mersera multa vreme prin arsita lui iulie de la Suceava spre Putna. Si a fost o adinca zguduire in inimi cind corpul marelui Stefan fu coborit in bolta de piatra. Si fu atit de sfisietoare jalea, incit niciodata pina atunci si nici de atunci pina astazi pe pamintul Moldovei o durere ca aceea nu s-a mai pomenit.

Testamentul lui Stefan cel Mare

Ultimii ani de domnie ai lui Stefan cel Mare au fost cei mai zbuciumati. Desi se aburca tot mai greu pe cal, desi minuia sabia cu ceva mai putina indeminare ca-n anii cei tineri, viteazul voievod al Moldovei n-a stiut ce-i odihna pina-n ultimele zile ale vietii sale. Rana de la picior, pe care o capatase sub zidurile Chiliei in 1462, incepu sa-l chinuiasca. Dar cel mai mult il durea o alta rana, din suflet – Chilia si Cetatea Alba care se aflau sub jug strain. Visa sa le mai vada adaugate Moldovei, ca sa poata muri impacat. Mindria lui Stafan cel Mare erau cetatile tarii, pe care le-a intarit sau au fost ridicate la indemnul lui.

Batrinul domnitor voia ca tronul tarii sa ramina pe miini sigure. In tara era pace, dar Stefan simtea ca pacea e relativa. Tarile vecine, dar si unii dintre boierii tarii asteptau sa inchida ochii voievodul, ca sa-si dicteze conditiile, sa puna un domn pe care l-ar putea manevra si inclina sa le faca toate hatirurile. Cind simti ca puterile il parasesc de tot, Stefan a chemat “tara” la ultimul lui sfat:

“Boieri dumneavoastra, v-am chemat sa ma marturisesc inainte de moarte, sa ma spovedesc tarii. Rog sa ma iertati ca am fost prea bun cu voi si prea crunt.
Am mostenit o tara de tarani si va las o tara de osteni. In Moldova, toata populatia care stia sa tina in miini numai coarnele plugului, stie azi sa tina in mina si sabia.
Turcul ne-a dorit Moldova un pasalic al Imperiului Otoman. Lesii (Polonezii) – un voievodat al Tarii Lesesti. Ungurii – un teritoriu al Tarii Unguresti. Tatarii – un loc de pasune pentru caii lor. Dar n-au izbutit. Va las o tara bine aparata. In cetatea noastra de la Dunare – Chilia, si de la Marea Neagra – Cetatea Alba, sed acum ca un spin in coasta tarii paginii cei fara de Dumnezeu. Imi pare rau de neputintele pe care mi le-a adus batrinetea, caci visul meu era sa va las tara intreaga si nestirbita. Caci o tara, atita timp cit isi va avea hotarele stirbite, va singera mereu. Si acum nu singerez atit de ranile mele din bataliile trecute, cit de aceste doua rani vii – Chilia si Cetatea Alba. Ca sa pot dormi linistit in mormintul meu, as vrea sa-mi jurati ca nu veti uita niciodata de ele si, atunci cind va sosi clipa prielnica, veti face tot posibilul ca sa le intoarceti Moldovei. Nu ni s-a furat doua cetati, ni s-a furat ceva mai mult – Dunarea ne-a fost furata si Marea Neagra ni s-a rapit. Moldova fara de mare e tara numai pe jumatate.

Multi ne-au vrut ingenuncheati. Multi ni s-au dorit “eliberatori”. Turcii vroiau sa ne elibereze de unguri, ungurii – de Lesi (Polonezi), Lesii – de turci. Dar toti urmareau alte scopuri: cum sa ne faca robi si turcilor, dar si lor. Grea mi-a fost domnia. Timp de 47 de ani ma miram in fiecare zi ca n-am murit. Dusmanul m-a ingenuncheat numai de doua ori: la Chilia si la Valea Alba. El nu tintea moartea mea, el tintea moartea Moldovei. Si cind am avut noroc, Moldova l-a avut.
Va las o tara pe care mi-am dorit-o si v-ati dorit-o. Si nu as vrea sa inchid ochii fara sa stiu pe cine ati ales domn al tarii in locul meu. Nu doresc ca mormintul meu sa fie stropit cu singe. Nu doresc sa se certe din cauza tronului tarii parinti si copii, frati si surori, nepoti si unchi. Vreau sa mor impacat. Va rog, boieri dumneavoastra, sa faceti alegere si sa-l sprijiniti pe Bogdan-voda, fiul meu si domnul vostru. Stefan, cu miinile tremurinde, isi scoase coroana de pe crestetul incununat de plete carunte si o aseza pe fruntea lui Bogdan, care sta in genunchi inaintea tronului.”

"Nu e o coroana de diamante, e o coroana de spini, fiule. As vrea sa-ti dau citeva sfaturi, de care poti asculta, dar de care poti si sa nu tii seama. M-am temut sa rostesc aceste cuvinte cu coroana pe cap, sa nu le luati drept porunca. Acum, cind mi-am luat locul printre boieri, cred ca le pot spune.
Traim vremuri tulburi. Din toate partile, fiare gata de prada se uita cu ochi pohticiosi catre biata tara a Moldovei. Eu si boierii si razesii mei am facut tot ce mi-a stat in putinta si am aparat-o, pe unde cu cuvintul, pe unde cu sabia, de dusmani. Iar dusmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor sa-si mareasca tarile pe seama Moldovei. Care vor tara Moldovei ca pe o simpla regiune a tarilor lor. Si Lesii (Polonezii) jinduiesc sa va aiba birnici. Sa va faca pe cit se poate mai curind catolici. Ca si ungurii, care viseaza mereu gurile Dunarii. Si tatarii nu s-ar da in laturi s-o prefaca intr-o pasune pentru caii lor sirepi. Si cazacii care ajung pina aici cu gind sa se bata cu paginul pentru credinta, dar se intorc inapoi cu turme si herghelii de-ale moldovenilor. Si rusul care a inceput sa se lateasca in toate partile, dintr-o tara mica devenind o tara cu intinderi mari, pe seama vecinilor. Si turcul care a cuprins atita lume.
Toti ne-ar vrea vasali si birnici. Si daca tu, fiule, si voi boieri dumneavoastra, veti vedea ca nu puteti tine tara, si-ti vedea ca nu aveti incotro, sa o inchinati, dar sa nu o inchinati oricui. Daca vreti ca fiii si nepotii vostri sa mai vorbeasca limba noastra stramoseasca, sa nu o inchinati vecinilor – nici Lesilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (rusilor). Acestia, daca vin, nu se mai duc din tara si sub diferite pretexte au sa va treaca la alta credinta si au sa va impuna sa le vorbiti limba si jugul va va fi dublu. Vor gasi argumente ca sunteti unguri sau slavi, ca graiurile lor sint mai nobile. Si nu veti fi stapini, ci straini in tara voastra.

 Si din toti – cel mai tare astazi e turcul. As vrea sa va stiu liberi. Dar daca veti vedea ca nu va puteti pastra libertatea, si gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea sa rosteasca niciodata, sa va inchinati celui cu care m-am razboit intotdeauna – turcului; ca acesta nu cumpara mosii in tara straina, nici moschei nu zideste si nici alta limba decit turca turcul nu are dreptul sa invete. Si fiind Turcia prea departe de Moldova si peste ape, ea nu va dori niciodata sa se mute in Moldova, ca unele neamuri de la nord care cauta regiuni mai calduroase si paminturi mai roditoare. Veti plati birul umilitor pina veti gasi putere in voi sa va scuturati jugul nesuferit. Si as dormi la locul meu de veci impacat, daca as sti ca mi-ati ascultat sfatul. Eu am ostenit. Si plec sa ma culc. Nu as vrea sa dorm somn greu, insotit de cosmaruri. As vrea sa dorm in somnul cel de veci impacat. Asta e ultima rugaminte a celuia care v-a fost mai mult decit un domn, v-a fost un parinte.”

"Democrat inseamna cineva care vrea sa inalte poporul pe umerii sai, nu cineva care vrea sa se inalte el pe umerii poporului" - Nicolae Iorga.

"Viciile sint calaii care te omoara incet, ca o sabie neascutita" - Nicolae Iorga.