Satele Unite ale Maramureșului - Festival Fără Frontiere
Tara Lăpușului, 23 - 30 iulie 2017
Duminică, 23 iulie 2017, “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” pornește din
Târgu Lăpuș!
La kilometrul 0 al orașului Târgu
Lăpuș, la răscrucea unde se întâlnesc 3 biserici, ortodoxă, romano-catolică și
reformată, traficul rutier va fi închis pentru o mare petrecere pe stradă, în
stil lăpușean.
Imediat după slujbele bisericești
de duminică dimineața, delegații din satele lăpușene pornesc spre Târgu Lăpuș,
se întâlnesc la Primăria orașului și defilează spre centru, într-o paradă a
bucuriei și a portului popular.
“Vă invităm cu drag
să participați activ la sărbătoarea organizată de Primăria orașului Târgu Lăpuș
împreună cu Asociația Interculturală de Tradiții, duminică, 23 iulie 2017,
începând cu ora 12.00, în centrul orașului. Am fi deosebit de încântați dacă
ne-am întâlni cu dumneavoastră îmbrăcați în straie populare sau purtând cel
putin un obiect vestimentar cu motive populare. ”, declară Mitru Lese, primarul
orașului Târgu Lăpuș.
Aflat la cea de-a opta ediție,
festivalul “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel” se desfășoară anul acesta în două
etape, pe parcursul a două săptămâni: 23 - 30 iulie 2017 în Țara Lăpușului și
13 - 20 august 2017 în Țara Maramureșului.
“Țara Lăpușului deține comori bine
păstrate de-a lungul veacurilor în ceea ce privește tradiția gastronomică,
meșteșugul și arta portului popular, cântecul și jocul la șezători, cioplitul
în lemn și alte îndeletniciri. Comunitățile lăpușene sunt pregătite să
împărtășească bunul lor cel mai de preț - patrimoniul cultural - turiștilor
dornici să participe în cadrul activităților care se vor extinde pe parcursul
unei întregi săptămâni.”, declară Peter Hurley, inițiatorul proiectului Drumul
Lung spre Cimitirul Vesel.
Ziua de duminică, 23 iulie 2017,
are trei componente:
12:00 - 16:00 - ”Deschidem poarta spre Țara Lăpușului”,
petrecere pe stradă, Târgu Lăpuș
16:00 - 18:00 - ”Festivalul concurs Horea în grumaz”, ediția
a XVI-a, Târgu Lăpuș
19:00 - 22:00 - Deschiderea oficială a Școlii de Vară Moș
Pupăză, Rogoz
În fiecare zi a săptămânii 23 - 30
iulie 2017, un alt sat din Țara Lăpușului găzduiește un eveniment în cadrul festivalului:
Boiereni (luni), Dămăcușeni (marți), Suciu de Jos (miercuri), Libotin (joi),
Costeni (vineri), Lăpușul Românesc (sâmbătă), culminând cu o mare nuntă
tradițională lăpușeană, duminică, 30 iulie 2017, la Groșii Țibleșului.
Vă așteptăm cu drag!
Peter Hurley
Presedinte Asociatia Interculturala de Traditii
Tel: 0766.311.353, 0744.649.687
e-mail: peterhurley68@gmail.com
www.drumullung.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu