Furtunile au făcut ravagii în ţară. O femeie a murit după ce
un copac a lovit-o la cap, altă persoană este în comă, iar la Galaţi sunt cel
puţin zece răniţi, doi în stare gravă, după o vijelie de 30 de minute !
O femeie de 51 de ani, din Brăila, a murit, marţi seara, iar
alte patru persoane au fost rănite, dintre care una este în comă, după ce au
fost lovite de copacii doborâţi de o furtună violentă. Cel puţin 10 persoane au
fost rănite în urma vijeliei de 30 de minute care a avut loc, marţi, în Galaţi,
două persoane fiind duse la spital cu răni grave, după ce au fost lovite de
copacii smulşi de puterea vântului, transmite corespondentul Mediafax. Mai
multe ambulanţe au intervenit pentru a prelua persoane rănite, autorităţile
spunând că zeci de copaci au căzut, peste maşini şi case, iar mai multe drumuri
sunt blocate.
O femeie de 51 de ani, din Brăila, a murit, marţi seara, iar
patru persoane au fost rănite, dintre care una este în comă, după ce au fost
lovite de copaci doborâţi de o furtună violentă care s-a abătut asupra
judeţului Brăila., transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, a
declarat, marţi seara, corespondentului MEDIAFAX că, în urma vijeliei, patru
persoane au fost rănite de arborii doborâţi de vânt, iar una dintre victime, o
femeie de 51 de ani, din Brăila, care se afla în localitatea Lacu Sărat, a
murit, după ce un copac a lovit-o în cap.
„Era împreună cu soţul său. Bărbatul a apucat să se urce în
maşină, femeia, însă, nu. A căzut copacul şi a fost rănită grav. A suferit
politraumatisme, a fost în comă, iar ulterior a decedat. Soţul său nu a fost
grav rănit”, a declarat Ştefan Stoian.
Potrivit acestuia, încă un bărbat care se afla cu maşina în
apropiere de sediul Poliţiei Brăila a fost rănit după ce un copac a căzut peste
autoturism iar şoferul a fost scos de un echipaj de poliţie, nefiind însă
transportat la spital.
De asemenea, o altă femeie a fost rănită uşor de un pom
doborât de vânt.
Ştefan Stoian a mai spus că 21 de maşini au fost avariate în
municipiul Brăila, iar 20 de acoperişuri au fost serios afectate.
Potrivit reprezentanţilor ISU, în judeţul Brăila au căzut
peste 500 de arbori, iar marţi seara, în jurul orei 23.00, 44 de localităţi nu
aveau curent electric.
La Galaţi sunt cel puţin zece răniţi, doi în stare gravă,
după o vijelie de 30 de minute
Directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai
Polinschi, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că cel puţin 10
persoane au fost rănite de copacii căzuţi, doi bărbaţi fiind în stare gravă, în
urma vijeliei de 30 de minute care a avut loc în mai multe zone din judeţ.
Polinschi a declarat că răni grave au un bărbat din
municipiul Galaţi şi altul din comuna Vânători.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă,
a declarat că salariaţii ISU au fost chemaţi de acasă pentru a forma echipe de
intervenţie.
„Sunt cel puţin 150 apeluri, peste o sută de copaci căzuţi
în municipiul Galaţi, 30 de apeluri privind copaci căzuţi peste maşini, alte
zeci de intervenţii pentru acoperişuri şi reclame rupte. Probleme sunt în tot
judeţul, la Tecuci avem cinci curţi inundate şi zeci de copaci căzuţi, avem
echipe care intervin cu drujbe şi accesorii pentru descarcerare. S-a realizat
mărirea capacităţii operaţionale cu personal din tura liberă pentru formarea
unor echipe de intervenţie”, a declarat Chiriţă.
În oraşul Galaţi circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor a
fost întreruptă după ce copacii au căzut peste linii.
„Copacii au căzut peste reţelele electrice care alimentează
tramvaiele. Niciun tramvai nu circulă, sunt blocate în diverse zone ale
oraşului. Intervenim, reţelele sunt la pământ. La Parcul CFR un copac a căzut
peste un stâlp, l-a dărâmat, acesta a căzut chiar lângă autobuzul aflat în
staţie. Din fericire nu era nimeni în staţie, nu au fost răniţi, dar autobuzul
este blocat, nu poate ieşi din staţie”, a spus Genica Totolici, directorul
Transurb.
Primarul oraşului Galaţi Ionuţ Pucheanu a convocat, pentru
marţi seara, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit directorului Serviciului Judeţean de Ambulanţă
Galaţi, Mihai Polinschi, la numărul unic de urgenţă 112 au sunat numeroase
persoane, care au fost rănite în urma vijeliei care a durat aproximativ 30 de
minute..
Un copac s-a prăbuşit peste o maşină care se deplasa pe o
stradă din oraş rănindu-l pe şofer, iar un alt copac a căzut peste un gălăţean
de 30 de ani din comuna Vânători, tânărul fiind dus la spital în stare gravă.
„Avem numeroşi răniţi, cel puţin şapte ambulanţe intervin
dar sunt foarte multe solicitări, suntem foarte aglomeraţi, de abia facem faţă.
De aceea, pe cei cu răni uşoare sau cu alte probleme care nu sunt foarte
urgente îi rugăm să se ducă la spital cu maşinile lor, sunt persoane care au degete
rupte, contuzii, ei trebuie să meargă cu propriile mijloace la spital. Încă nu
ştim câte cazuri avem, dar sunt şi cazuri grave, o persoană lângă Galaţi, la
Vânători a căzut copacul peste ea”, a declarat Polinschi.
Totodată, reprezentanţii ISU Galaţi intervin în alte
situaţii de urgenţă. Drumul Naţional 25 între localităţile Pechea şi
Independenţa este închis din cauza copacilor care au căzut pe şosea, iar în
municipiul Galaţi, copacii care au căzut au distrus reţeaua care alimentează cu
electricitate tramvaiele blocând circulaţia acestora.
Bistriţa: Un copac a căzut, marţi, peste calea ferată
Beclean – Cluj, blocând una dintre linii, alţi arbori s-au prăbuşit peste
maşini, iar mai multe locuinţe au rămas fără energie electrică, în urma
furtunii care a avut loc în mai multe zone din judeţul Bistriţa-Năsăud,
transmite corespondentul Mediafax.
Mai mulţi copaci, dar şi un panou de informare şi bucăţi din
acoperiş au căzut, marţi, peste mai multe maşini din Bistriţa şi peste calea
ferată din zona oraşului Beclean, pompierii fiind solicitaţi să intervină în
mai multe zone pentru a elimina pericolul după o furtună cu vijelii.
“Prima intervenţie a avut loc în oraşul Beclean unde
pompierii împreună cu reprezentanţii CFR au intervenit pentru deblocarea căii ferate,
una dintre cele două linii CFR din zonă fiind blocată de un copac care a căzut
în urma furtunii puternice. Din fericire, copacul nu a blocat decât una dintre
cele două linii CFR, circulaţia feroviară nefiind afectată, iar în perioada în
care a avut loc intervenţia nu au existat probleme cu traficul feroviar”, a
declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Comitetului
Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. maj. Marius Rus.
Furtuna a creat probleme şi în Bistriţa, unde cel puţin trei
autoturisme au fost avariate după ce peste ele au căzut un copac, un panou
stradal şi mai multe ţigle pe un bloc.
Vântul puternic a rupt şi mai mulţi copaci şi a afectat
acoperişurile mai multor blocuri din oraş, la ora transmiterii acestei ştiri
pompierii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi pompieri voluntari
intervenind în mai multe zone pentru tăierea arborilor căzuţi şi înlăturarea
bucăţilor din acoperişurile blocurilor care s-au desprins din cauza furtunii.
Totodată, vijelia a creat probleme mai multor locuitori din
oraşul Năsăud, care au rămas, marţi, fără curtent electric, în urma vântului
puternic.
Bistriţa-Năsăud s-a aflat sub avertizare de cod portocaliu
de vânt şi vijelii, cu descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată
ale vântului care a depăşit 90 de kilometri pe oră.
MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu