Îngândurat de Mihai Epli

Aseară în tristeţea mea m-am uitat în ochii unui băieţel drăguţ,intitulat Matei şi am văzut lumina ce m-a purificat...eterna strălucire care izbucnea din ochii lui nu poate fi descris,doar simţit,totuşi sînt mândru că am întâlnit un Geniu la şase luni,acest Mateiuţ care se uită direct în ochii-mi căprui atunci când îi strig numele.

Par naiv,dar nu înţeleg de ce acest copilaş s-a uitat în inima mea,răbufnind din însul, împlinit şi bucuros?Sînt îmbucurat,fiindcă m-a făcut să plâng cu lacrimi deşarte înspre împlinirea fericirii mele...
Poate,poate...Mateiuţ avea dreptate când mi-a strâns degetul stâng cugetând astfel...ai grijă de tine Mihai,simţind totuşi nu din instinct că eu port unele defecte care mă pot răni.

Aseară m-am gândit că un copilaş atât de angelic vede în persoana mea bucurie şi suferinţă ori poate iubi nefiind ca şi ceilalţi oameni siniştrii,care de dragul unei bârfe senzaţionale se-mprietenesc cu mine...
Suspinînd aflu că ei mă ignoră şi-mi vor moartea,săpându-mi groapa,cavoul de unde pot mirosi din când în când trandafirii galbeni.

Ca un titan trăiesc acum în etatea mea azvârlită înspre cugetare,adică meschina viaţă ce m-a născut cugetător,uneori nu-mi pasă de soarta-mi plumburie.Acest fapt denotă pozitivitatea care mi-a dat putere

Ironic nu sînt nu port în mine agonie,fiindcă motive nu am,doar că uneori sînt mirat univrsal de faptul că un copilaş angelic îmi poate zâmbi,iar alţii sînt tonţi şi nu pot face acest gest simplist şi onest.Respectul şi compasiunea adevărată,fără şiretlicuri parşive rareori s-a câştigat cu adevărat.

Văzându-mă comunicativ şi îngândurat,acest copilaş jucăund...involuntar mi-a încălzit sufletul gol,fiindcă inima lui erupe la fel ca un vulcan.Energia din el e inexprimabilă,ea trebuie zărită.

Acest băiat ghigan sper să mă trezească cândva la realitate,fiincă sînt total pierdut în acest Unives albastru,unde sînt agrogat de soartă dar apropiat de lumea ce ţine cu adevărat la mine.
Uneori găsesc oameni care împle fiecare picătură de nisip în sufletul meu gol,prietrele pierdute în deşertul etern deşartic ce m-a făcut să fiu însetat înspre cunoştiinţă,să fiu eu Mihai