S-ar putea
S-ar putea să uit că exist,
S-ar putea să uit că sunt trist
S-ar putea să iubesc fără rost
şi să uit ce am fost.
S-ar putea să mă-nchin la trecut,
S-ar putea să te vreau tot mai mult,
S-ar putea ca să-mi placi tot mereu
şi să uit că sunt eu.
S-ar putea să mă vrei astă-seară,
S-ar putea să refuz prima oară,
S-ar putea să ne vrem mai apoi,
dezbrăcaţi prin noapte şi ploi.
S-ar putea să-mi spui c-ai să pleci,
S-ar putea să ne ude picurii reci,
S-ar putea să te-ntorci iar la mine,
dar simte-te bine.
S-ar putea să-mi spui c-am greşit,
S-ar putea să-mi spui c-am minţit,
S-ar putea să mai vrei să iubeşti,
ca-n faine poveşti.
Poezie selectată din volumul „Fotografia unui Vis” – 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu