RECENZIE FLORICA BUD "Alergând prin sine"

„ALERGÂND PRIN SINE”

(o sumă de proze)

de FLORICA  BUD                                         

Apărută la editura Printek în anul 1995 cartea cu titlul „Alergând prin sine”(o sumă de proze) e dedicată „Celor dragi, deși sunt mai fericiți cei pe care nu-i iubesc”; se începe cu un „Fals prolog” care are o întrebare retorică ce va fi dezvoltată pe tot parcursul cărții de analiză psihologică a gândirii umane-în principal a gândirii oamenilor din țara noastră în drum spre aflarea adevărului, a democrației și a descoperirii sinelui. Această întrebare este: „Și apoi, nu sunt eu și nu ești tu, suflete de păpădie?” ca în final același„ Fals prolog” să afirme că: „Nu suntem și nu sunteți, suflete de păpădie!”-deci, o afirmație-care trebuie luată în considerare după lecturarea cu atenție a cărții.

Coperta cărții e o lume, o mulțime de oameni sugerată de zidurile ce înconjoară imaginile; culorile ne poartă imaginația spre legătura cerului  cu pământul; cerul albastru precum este unul din cei doi ochi, celălalt ochi verde- precum iarba de acasă și  picioarele țăranului care frământă pământul și seceră iarba; între ele s-ar găsi marea cea mare cu peștele viu Cleo care acum e gigant, în carte e minuscul-o jucărie: coperta abundă de culoarea roșie-un simbol al vieții; deci: roșu, galben și albastru sunt culorile patriei; marea, cerul, privirea spre înalt-infinit, dar și spre pământ sugerează prin imagini un drum ce-l avem de parcurs fiecare dintre noi, un EL și o EA legați de pământ dar și cu privirea larg deschisă spre înalt- pentru a recunoaște adevăratele valori umane: democrația, adevărul, libertatea( CLEO), munca cinstită-toate raportate la copilărie și la omul matur care nu trebuie să se lase dus de vânt fără o direcție precisă precum o păpădie. Doar „alergând prin sine” se poate realiza acest lucru.

Cum am afirmat mai înainte cartea este foarte interesantă mai ales prin faptul că are ca și formă de prezentare o mare fabulă în care personajele: Cleo, Ursita-Orssita Partidul-Viețuitoarelor-Ce-Nu-Pot-Fi-Înghițite, Valeria, Victor, Ștefan, Domnul Devotament și mulți alții au dese întâlniri pentru a discuta diferite probleme ce le ating existența, se lasă a se înțelege că prin personajele fictive prezentate se pot înțelege„ și alții”.

Orssita („ursita” sau soarta poporului român) se găsește la începutul relatării        într- o stare de incertitudine totală, e legată la mâini și la picioare, e sechestrată într-un „pat al lui Procust” având alături ca un copil ce se află- doar niște jucării și un peștișor Cleo         într-un acvariu cu care întreține lungi conversații; se urmărește soarta omului simplu din popor aflat în fața schimbărilor care apar; prin acest personaj  autoarea rescrie lecția democrației; zicem și noi împreună cu dânsa, cu cea care acum învață „alfabetul”(democrației)-și scriem și noi de zece ori „DA” pentru Moromete(pentru dezvoltarea agriculturii în România)pentru dezvoltarea țării…

Orssita nu știe ce să facă cu libertatea ei „lumina este o pedeapsă prea mare pentru cei care își duc viața într-o veșnică noapte”. O îngrijește un domn străin-care devine apoi Domnul Devotament sau Ștefan-iubitul ei din tinerețe, ei, Orssitei, Ștefan i se pare un străin.

E romanul sentimentelor, al trăirilor interioare ale personajelor care iau atitudine și transferă trăirile lor tuturor obiectelor ce-i înconjoară. Astfel din cele patru scaune ale bucătăriei unul e Scaunul neputinței care devine mental un scaun „Încearcă să trăiești și așa”(cum ar zice Petre Țuțea)-apoi pe cel numit: „Așa cum stai, ești bun de purtat orbi în târg„. Scriitoarea folosește personificarea obiectelor neînsuflețite dându-le calități umane, face apel în mod subtil la relațiile interumane și la atitudinea omului față de viața lui proprie.

Autoarea-de o delicatețe și o discreție desăvârșită lasă a se înțelege  despre cine și despre ce este vorba, debarasată de vorbe goale- adoptă  povestioare interesante  în felul lor cu o evoluție și o istorie aparte; cartea e o sumă de gândiri critice exprimate prin personaje care au nume de păpuși, jucării, pisica model Da Miorlau 1994, Nu-Motanul, Motanul-Treci-Strada-Dacă-Îți-Dă-Mâna, partide(Partidul Viețuitoarelor Ce-Nu-Pot-Fi-Înghițite-aflat mereu în opoziție, Partidul Adulților Săraci cu Duhul-un partid înființat mai demult, Partidul celor cu un singur oxigen(„pe lângă oxigen și hidrogen apa conține și un atom de Păcală și un atom de Tândală)„Dacă nu ar fi ei, ca să mențină echilibrul reacțiilor, nu ne-ar opri nimeni să fim toți  o apă și un pământ. Pe Păcală îl cunoaștem. De câte ori se trântește o ușă prea tare, de vină e Păcală și plăcerea sa de a trage ușile după sine”), Partidul Personajelor Masculine Prost Conturate, Partidul Cunoașterii de Sine, Partidul Paralelilor cu Sine; Partidul Viețuitoarelor Rămase în Așteptare, peștișorul Cleo-căruia i se atribuie însușiri omenești- la care recurge autoarea ori de câte ori simte nevoia atunci când caută libertatea, pe aceasta o găsește și-n trecut, în copilărie și în natură etc.

Analiza psihologică a politicianului: „Domnul parlamentar folosește cuvinte mari, care îți dau fiori: corupție, mită, cinste, cenzură, cuvinte ce electrizează masele de oameni simpli. Dar, chiar dacă ești o masă simplă, îți dai seama că numai Cucu își cântă numele. Dacă domnul parlamentar Armand Preot se găsește în parlament doar în calitate de om cinstit, ei bine, pe mine cinstea lui nu mă satisface. Apanajul unui politician este diplomația.”

Trecerea dintr-un partid în altul e surprinsă în personajele Motanul și Măgărușul-„Au nevoie de un câine credincios și prost creionat în orice partid, cu atât mai mult în acesta. Nu se amestecă cu celelalte viețuitoare mai mult decât cere minima politețe. De când a aflat că următorul,  după motan, va fi măgărușul, a pierdut orice interes legat de ceea ce se întâmplă în jurul său. Îl înțeleg foarte bine, el fiind și membru fondator al partidului.”…Traiul în comun presupune renunțări, drumuri comune și dispoziția de a aparține celorlalți. Mă uit la fiecare în parte și mă gândesc care dintre ele vor trece fără regrete în noul partid. Vor vrea și un sediu nou. Dintr-o dată se va schimba întreaga  configurație a universului, nu ar fi exclus să apară și figuri noi. Ce față ar face Cleo e greu de prevăzut, cu toate că ar putea fi aripioara sa dreaptă, cea care a făcut jocurile.”

Personaj principal al relatărilor ar fi Ursita-Orssita (deși nu există un personaj propriu zis)este o prostituată abandonată de soarta-i vitregă- foarte bolnavă-pe care o găsește și o îngrijește un străin-mai târziu primește un nume „Domnul Devotament”( care ar putea fi, de fapt Ștefan)de fapt este Ștefan; personajele nu au o identitate proprie-ele se dezvăluie la adevărata sau fictiva identitate după voința autoarei sau a cititorului.

Gândul meu cred că mă duce prea departe în a-l identifica pe Ștefan din carte cu mai marele nostru domnitor al Moldovei care a urmărit în toată domnia sa doar prosperitatea și binele poporului pe care-l conducea; nu știu care-i adevărul, dar și acest nume nu a fost ales la întâmplare. Ștefan o hrănește pe Ursita, îi dă jucării pentru a-și reveni la viață, țintuită-n patul suferinței rescrie„ abc”-ul vieții, al democrației. Vocea lui Ștefan, apoi vocea interioară a Orssitei uneori nu au puncte comune-deoarece nu-și cunosc gândurile unul altuia; lui i se pare că acea prostituată e ființa adorabilă a copilăriei care a apărut pe neașteptate; cititorul mereu se întreabă asupra legăturii dintre Ștefan și Orssita-vrea să afle dacă el este cel ce o va salva „Picăturile de lapte pe care i le-am strecurat cu sila  sunt picături din viață trecute în contul meu”.

Orssita mereu se găsește în pat, fiind în drum spre refacerea sănătății și a perceperii lumii înconjurătoare; e patul suferinței, dar și al trezirii spre realitate, e ca în „Patul lui Procust”-un loc în care mereu se află, se trezește, meditează asupra vieții –acest personaj feminin, este analiza vieții cu bune și cu rele-așa cum metaforic „Patul lui Procust” a devenit simbolul practicilor abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii și simțămintelor lor în anumite tipare prestabilite .„Același pat, și unicul înger ce împarte lumina.” „Domnul Devotament mă silește să evadez  spre lumea fără granițe a minții. Litera A se însoțește cu litera M  ca să pot să-mi găsesc eu libertatea. Mă obligă să mă îndatorez tuturor literelor. Prinsă în jocul lor, va trebui să depășesc suferințele.  Calea spre sine mi-o sugerează „Domnul Devotament”. Este calea pe care a trecut și el. Fericirea personală este suma fericirii tuturor.”

Există multe întrebări care nu-și află răspunsul, totuși ele sunt vehiculate și-și așteaptă rezolvarea: „Este în continuare învățământul românesc o dictatură? O robie care înlănțuie profesori, elevi și părinți, bunici, străbunici? Și nu orice dictatură- ci una pro sovietică în care profesorii sunt siliți să fie niște roboți care vin să-și spună lecția contracronometru, iar copiii niște roboței ce își iau notițe mai mult ori mai puțin adormiți. Cine și de ce dorește să păstreze acest sistem greoi care aduce cu o  clacă familială? În care oră din orarul supraîncărcat li se permite dascălilor să se ocupe și de sufletul copiilor?...Școala uită că instrumentul ei de lucru este un om ce ar trebui pregătit pentru viață!….Câți dintre cei care termină liceul știu exact ce li se potrivește și încotro s-o ia?….Este normal, cu cât li se cere mai mult(copiilor) cu atât ei se apără respingând totul. Și apoi a apărut concurența. Unui învățământ greoi, sufocant, se opune televizorul cu filmele sale, cu desene animate, apoi televiziunea prin cablu etc. Să fim sinceri, care dintre noi, cei care am iubit școala și ne-a plăcut să învățăm, ar renunța la tentațiile ce ni se oferă pentru a învăța  la patru ori cinci obiecte mai mult ori mai puțin interesante. Nu știu cum se va schimba învățământul, dar dacă nu va ține cont de realitatea în care trăiesc copiii de azi- și e vorba de niște copii declarați mai inteligenți ca vechile generații-criza va fi inevitabilă. Dacă pe noi  au reușit să ne amăgească și să ne ascundă realitatea, noile generații vor fi mult mai greu de dus de nas….Oare se vor întâlni cei doi combatanți, școala și elevii vreodată? Vor ajunge să meargă pe același drum spre binele întregului sistem ori vor rămâne un exemplu de paralele ce vin de nicăieri și merg tot acolo, în echidistanța lor obositoare mistuind totul?”

Oare o să avem ca popor soarta ciobanului din celebra Miorița dintr-o anumită interpretare sau ne încadrăm în mod nefericit în ceea ce a spus odată Petre Țuțea că: „se poate și așa ”-sau să-i credem pe unii români plecați de ceva timp în țări străine și încadrați acolo la muncă care spun despre noi că „ne merităm soarta”??!! Gândiți-vă, stimați cititori că această carte a fost scrisă în anul 1995 când la noi era începutul democrației(prost înțeleasă)-deci acum 23 de ani și cunoscând acest lucru mă întreb  ce s-a schimbat în România înspre bine în tot acest timp? Cum am contribuit noi-toți trezindu-ne la realitate(sau dormind în continuare) ca să punem umărul fiecare pentru mersul înainte al societății românești și să nu urmărim doar binele personal? Răspunsul să și-l dea fiecare stând de vorbă cu el însuși.

Ca o concluzie prezint tabloul acestui roman precum coperta ce-o are: căutare kantiană pentru aflarea adevărului, simțire patriotică, întrebări retorice cu răspuns deschis, document de epocă având ca temă majoră existența momentului, o punte din trecut spre viitor, îndemn la reflexie prin cunoașterea de sine-deoarece „încă”  nu suntem suflete de păpădie.

            Închei cu acea aserțiune a scriitorului Petre Sălcudeanu:

„E greu să spui adevărul atunci când mulți  nu mai au nevoie de el. De cuvântul Floricăi Bud avem nevoie și mai vârstnici și mai tinerii cititori, care văd în estetismul momentului singura, sau aproape singura putere de decantare și de scoatere la lumină a lumii înconjurătoare.”

    OLIMPIA MUREȘAN-L.S.R.-filiala Maramureș, Ulmeni, 2018