Fabio Cannavaro și fratele său, Paolo, vin la Sports
Festival pentru a fi alături de prietenul lor, Adrian Mutu. Ei vor juca la
meciul de retragere al marelui fotbalist român, pe stadionul Cluj Arena,
alături de alte nume mari precum Alessandro Del Piero, Francesco Totti, Andrea
Pirlo, Gennaro Gattuso și Sébastien Frey.
Fabio Cannavaro, fostul coleg al lui Adrian Mutu de
la Juventus, este unul dintre cei mai mari fotbaliști internaționali. În 2006,
el a primit Balonul de Aur, cea mai importantă distincție din lumea fotbalului.
În plus, Fabio a fost singurul fundaș care a câștigat premiul în acel deceniu
și al treilea din toate timpurile după Franz Beckenbauer și Matthias Sammer.
După victoria istorică a Italiei din 2006, la Cupa Mondială, el a fost denumit
de suporteri “Il Muro di Berlino” datorită performanțelor sale defensive.
Paolo Cannavaro și-a început cariera la Napoli, iar
în 1999 s-a transferat la Parma, unde a jucat timp de șapte sezoane, alături de
fratele său mai mare, Fabio. În 2006 a revenit la Napoli. A ajuns în scurt timp
căpitan al echipei și a ajutat la renașterea clubului. A ajutat echipa să se
califice pentru Cupa UEFA din 2008, să câștige un loc în Liga Campionilor în
2011 și titlul Coppa Italia în 2012, prima victorie a clubului în peste 20 de
ani. În 2014, Paolo s-a mutat la Sassuolo de unde s-a retras din activitatea de
sportiv trei ani mai târziu.
Mai sunt doar patru luni până la meciul amical care
va marca retragerea din activitate a lui Adrian Mutu. Partida care va aduce pe
același teren prieteni și foști coechipieri de renume ai fotbalistului român, va
avea loc în cadrul ediției Sports Festival din acest an, în 13 iunie, pe
stadionul Cluj Arena. Biletele pentru meciul Team Romania vs. World Stars sunt
disponibile pe www.sportsfestival.com și www.entertix.ro.
Bianca
Somlea
PR
Specialist
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu