Casa de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare rămâne închisă
după ce autoritățile județene au depistat mari nereguli în interiorul clădirii.
Mucegaiul, mizeria și alte aspecte ce țin de funcționalitatea clădirii, au dus
la suspendarea activității și la amenzi usturătoare.
În urma unui articol apărut în presa locală în luna
octombrie, autoritățile județe s-au atosesizat și au efectuat o serie de
controale în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Baia Mare. Ce au găsi
acolo, e de-a dreptul de speriat.
”Ne-am autosesizat din presă legat de Casa de Cultură a
Sindicatelor din Baia Mare, am efectuat un control. am verificat toate
spațiile, preponderent ne-am axat pe sala mare, iar ulterior am verificat toate
spațiile din Casa de Cultură. Am întocmit un act în 18 octombrie, 2019, care
s-a finalizat cu o decizie, de închidere temporară a Casei de Cultură a
Sindicatelor, În cadrul controlului s-au descoperit următoarele deficiențe:
trepte de acces distruse, dale lipsă, fisuri mari în paviment, cabluri
electrice neizolate expuse pe perete, machetă uzată, ruptă, cu pete mari de
mucigai, lambriuri murdare neigienizate, scaune de spectacol rupte, murdare și
nefixate în pardoseală. grupuri sanitare distruse, cu pete mari de igrasie pe
pereți și scurgeri de apă reziduală neigienizate cu uși care nu se închid.
spații total improprii”, spune Dacian Manoluu, șef Comisariatul Județean pentru
Protecția Consumatorului Maramureș.
În zilele ce au urmat, inspectorii CJPC au dispus
efectuarea controalelor și la operatorii economici, chiriașii din cadrul Casei
de Cultură a Sindicatelor.
”Să știți că spre surprinderea noastră, în urma
investițiilor pe care dânșii le-au efectuat în spațiile adiacente, ei chiar
erau în regulă, s-au pus la punct, i-am lăsat chiar să funcționeze, nu le-am
blocat activitatea. Vizavi de sala mare, vă dați seama, la câte spectacole au
fost acolo, și la ce condiții erau acolo, era chiar impropiu să nu luăm măsuri
și să nu atenționăm administratorul casei de cultură să iamăsuri. Dânsul a avut
posibilitatea și resursele să pună la punct totul până în momentul controlului”,
spune Dacian Manoliu.
În acest caz s-au sesizat și alte instituții ale
statului. Directia de Sanatate Publica Maramures a suspendat activitatea în
imobil și a aplicat o amendă de 2.000 de lei. În acest context, Casa de Cultura
din Baia Mare a fost închisă temporar de către inspectorii DSP Maramureș,
urmând ca redeschiderea să se poată face numai cu acordul DSP Maramureș și asta
numai după constatarea remedierii tuturor deficiențelor semnalate. Această
decizie a fost comunicată catre: Instituția Prefectului, Primăria Baia Mare,
Protecția Consumatorului Maramureș, Casa de Cultură a Sindicatelor. În cazul în
care nu se respectă dispoziția dată de către DSP Maramureș, Casa de
Cultura va fi inchisă complet.
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu