miercuri, 1 septembrie 2021

”Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” – o campanie a polițiștilor pentru siguranța copiilor!


 ”Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” Acesta este sloganul sub care, la nivelul Poliției Române, a debutat azi campania națională de prevenire a victimizării copiilor.

Timp de 10 zile și polițiștii maramureșeni se vor adresa tuturor părinților, folosind cât mai multe căi de comunicare posibile – întâlniri față în față, comunicate de presă, distribuire de orare – astfel încât părinții să beneficieze de cât mai multe informații pentru ca reîntoarcerea copiilor la școală să se desfășoare în siguranță.

După un an dificil, în care procesul educațional s-a realizat mai mult în sistem online, reîntoarcerea fizică pe băncile școlilor este așteptată cu emoție de toată lumea, copii, părinți și cadre didactice. Tocmai de aceea în perioada 1-10 septembrie, perioadă premergătoare începerii anului școlar 2021-2022, polițiștii maramureșeni de prevenire și de ordine publică vor avea întâlniri cu adulții în zonele de agrement  (parcuri, locuri de joacă etc.), în centre comerciale, librării sau magazine de rechizite, în zonele turistice sau cu ocazia unor manifestări culturale sau religioase organizate în această perioadă în județ.

                                                                                                                C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu