Criza României
De când căzut-a dictatura
Și dau în Tine cu furie,
Arde-le-ar mintea și gura.
Că, dintr-o țară care-ai fost,
Curată, sfântă, cu de toate,
Ești acuma democrată și condusă prost
De mafie și minți prealuminate.
Te scufundă în mocirlă politrucii,
Mânca-le-ar corbii inima, ficatul,
Că trăiesc precum fac cucii,
Dar alții să le curețe rahatul.
Ei nu cunosc cuvântul sărăcie
Și nici n-au sentimentul de-a muri,
În „țara lor” e numai bogăție
Și nici nu știu ce-nseamnă-a suferi.
Ei iau doar biruri cât se poate
De pe-un popor adus la disperare
Și-mbolnăvit de-atâta... „sănătate”,
Plătită scump cu moarte prin spitale.
Am ajuns mai rău ca-n dictatură,
Vedea-v-aș agățați în vârf de par,
Că voi sunteți noua nomenclatură
Și-al bietului norod român, gropar.
În foame și de frig noi înghețăm,
Că ne-ați scumpit și gazul și curentul,
De am ajuns la lampă să-nvățăm,
Cum să ne scriem, mâine, testamentul.
Vă faceți des guverne rotative,
Ca să puteți fura și să vă îmbuibați,
Precum bureții și niște sugative,
Mânca-v-ar focul, năpârci de democrați.
Că voi sunteți chiar statul paralel
Al României ce n-are niciun stat,
Ce l-ați creat ca junglă, de model
Cum altul nu-i și nici n-a existat.
Ești în criză, dragă Românie
Și, din păcate, încă vei mai fi,
Cât prunci-ți plâng și mor pe altă glie
Și nu mai au simțirea, Țara de-a-și iubi.
Autor Iacob Oniga,
cu toate drepturile ce decurg din lege.
Notă. Da, îmi asum riscul de
a-mi pierde niște prieteni de pe această rețea de socializare fiindcă postez
poezie patriotică și nu... politică.
Cei care simpatizează cu un anumit partid este treaba lor, dar
eu „simpatizez” și iubesc România cu tot ceea ce are frumos și bun în ea, nu cu
partide politice care nu fac nimic pentru țară ci doar pentru ele.
Eu nu mă voi dezice de țară în favoarea intereselor de partid,
oricât aș pierde, iar forma mea de manifestare, prin scris, este mult prea
blândă față de ceea ce fac, acestui popor, politrucii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu