Ioan Alexandru – 80

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Mâine, 25 Decembrie, este Sfînta Zi a Nașterii Mântuitorului, ziua de Crăciun, asumată de neamurile creștine. O întâmplare lumească a făcut ca, tot în această zi astrală, să vină pe lume și poetul Ioan Alexandru, în satul Topa Mică, județul Cluj. Părinții Valeria și Ion, ca să nu-l îmbătrânească cu un an, i-au declarat nașterea la 1 ianuarie 1942. Atunci se putea. Dar poetul nu a renunțat niciodată la ziua reală de naștere. Adică 25 decembrie. După numărarea anilor, mâine, Ioan Alexandru ar fi împlinit 80 de ani. M-am bucurat de prietenia lui, și astfel am reușit să aflu multe din laboratorul său de gândire. M-a fascinat felul în care poetul, eseistul s-a raportat la Maramureșul interior. Dacă înaintașii lui, preocupați de această zonă voievodală, au deslușit graiul, folclorul, etnografia, el a căutat să-i înțeleagă și dimensiunea metafizică, simbolistica conținută în port și arta lemnului, definirea sufletului maramureșean în raport cu istoria prin care a trecut, și în multe etape a influențat-o.

Este singurul poet care a dăruit Maramureșului un volum de imne și a urcat realitatea în metafore memorabile, convertită, uneori, în viziuni cu resorturi de înțelepciune. A avut șansa să aducă în Maramureș savanți care au scos profunzimea lui în zările lumii. Cum a fost profesorul japonez Minoru Nambara, care a numit Ieudul, și prin el Maramureșul, ca sat primordial. Iar tradiția este valoarea, semnificația vieții. În multe oglinzi din Nord, poetul a trăit tensiunea unui pământ transfigurat, cum și-a numit un volum de poeme. Cum ziceam, a dăltuit memorabile formulări pentru Maramureș. Cum este aceasta: „Pe această poartă a Maramureșului, se întâmplă toată metafizica omenirii, aici se încrucișează istoria umanității, se duce lupta hotărâtoare între moarte și viață, cu celebrarea victoriei vieții asupra morții.”

Dar și intelectuali din Maramureș îi poartă operei lui o prețuire reciprocă. Cum este și colocviul „Ioan Alexandru și Maramureșul”, care se desfășoară la Mănăstirea Rohia, în organizarea revistei „Nord Literar.” Numărătoarea a început în urmă cu doi ani. Pandemia a încurcat puțin lucrurile, dar revista nu a renunțat la Zilele ei. Comunicările care trebuiau susținute în plen au primit forma unui supliment al revistei Nord Literar, alcătuit de Săluc Horvat, manager, și Raluca Hășmășan, redactor. Așa a apărut pe piață acest supliment, care poartă titlul comunicării profesorului universitar Alexandru Ruja, de la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara, adică „Ioan Alexandru și Maramureșul.” Autorul descifrează într-o sobră analiză că poetul „Ridică Țara Maramureșului dincolo de istorie și realitate, înspre o zonă sacrală, care-i acordă perenitate, nemurire și îl duce sub zodia creației Logosului.

Maramureșul evocat în imne rămâne pentru Ioan Alexandru loc binecuvântat, asupra căruia se răsfrânge mereu lumina cerească.” Criticul și istoricul literar Mircea Popa, cu știuta-i acribie, scrie despre „Ioan Alexandru – imnograf al Maramureșului,” apreciind că „poetul a pus în lucrare un vechi vis eminescian, acela de a orchestra o imnografie de aleasă ținută privind momentele voievodale mai importante din istoria poporului român. Maramureșul i-a fost întotdeauna la suflet și icoana lui cuprinde în ea o multitudine de imagini, cât se poate de edificatoare, care trăiesc și răbufnesc prin timp în cuvântul său plin de har, ale cărei margini depășesc clipa vremelnică, ridicându-se în eternitate.”

Poetul, prozatorul, eseistul Adrian Popescu derulează câteva amintiri despre poet. Mi-a reținut atenția vizita memorabilă a poetului, alături de Liviu Petrescu și Ion Papuc, la Lucian Blaga, acasă. Criticul și istoricul literar Săluc Horvat evocă dorul de Rohia al poetului. Aduce în discuție o carte memorabilă, cu multe evenimente inedite. Este vorba despre corespondența dintre Ioan Alexandru și Justinian Chira, „un om cu harul blândeței și al înțelepciunii,” pe atunci stareț al Mănăstirii Rohia, de care îl lega o trainică prietenie. După cum spuneam, de poet m-a legat o durabilă prețuire. Pe acest fond, i-am fost însoțitor prin Maramureș, ne-am întâlnit pe mare și pe uscat. Ultima întâlnire a avut loc la Baia Mare, în seara de Bobotează, anul 1994, care s-a finalizat cu un interviu în dimineața zilei de Sfântul Ioan. Se pare ultimul din viața lui activă.

Toate acestea, și multe altele, sunt cuprinse în suplimentul revistei „Nord Literar”, texte stârnite de Colocviile de la Rohia. Da, mâine, poetul Ioan Alexandru ar fi împlinit 80 de ani. S-a stins din viață pe 16 septembrie 2000, la Bonn. Își doarme somnul de veci la Mănăstirea Nicula. Da, mâine, 25 decembrie, voi îngâna un imn. Alături lacrima unei lumânări.