Gelu Dragoș este un poet veritabil, o voce inconfundabilă, un misionar binecuvântat al genurilor literare abordate de lirismul de bună calitate. Versurile domniei sale, cantabile, cu imagini plastice sunt captivante. Discursul e modern și direct. O abordare ascunsă, cu periscopul sugestiei pluitind la suprafață, un mister al sentimentelor platinate de duioșie sunt calitățile care transpar din toate versurile acestui volum, întitulat atât de sugestiv (Miracolul clipei). O poezie de mătase, alunecoasă, foșnind elegant, cu imprimeuri simple. Nimic forțat, o risipă spontană de culori și sunete, un cântec clar, curat ca roua, ca lacrima norilor, ca zăpada dintâi ocrotind grâul maramureșean abia răsărit.
Acest volum bilingv vine în fața nostră ca un dar divin. Cartea la care ne referim, cuprinde cele mai frumoase poeme traduse în limba albaneză. Cronicile și comentariile anterioare despre Gelu Dragoș sunt scrise cu empatie, autorul retrăind, în modul său specific, stările sufleteşti al unui poet născut în plaiurile maramureșene. Poetul subliniază că tema principală este viața, arta, și dragostea. Impresionează în acest sens gândurile sale despre iubire, puritate, speranță, credință. Privind lumea prin ferestrele sufletului, Gelu Dragosș remarcă profunzimea şi setea de înălţime spre transcendent: A venit vremea ca fiecare s-o luăm pe un drum. vreau să pun ordine şi dacă mă împotmolesc în desiş/ oare de ce seara vorbeşti într-un fel şi mâine eşti alta/ până la urmă toţi avem nevoie de puţină primăvară/ de puţin orizont albastru şi cuvinte înstelate şi tandre/ Pe lume am venit ca să învăţ fericire încă din tinereţe/ tu mă înveţi zilnic ce-i bătrâneţea şi opacitatea/ iar cuvintele dintre noi nu mai prind rădăcini... (Ținutul închis).
Poetul închipuie Maramureșul său ca o „Cetate a Bucuriei” dedicată plăcerilor în care senzaţiile carnale se împletesc cu cele spirituale. Poemele lui Gelu Dragoș par nişte rugăciuni murmurate sub cupola nopţii, sub lumina lunii, dovedind că este prietenul adevărat al poeţilor, romancierilor, teologilor și gânditorilor de pretutindeni.. Stilul sclipitor, imaginaţia fabuloasă, trăirea curată, observaţiile esenţiale, provoacă nu numai plăcerea lecturii dar şi meditaţia cititorilor. Lumina sufletului este o carte mare cât o inimă, o contribuție la apropierea relaţiilor culturale dintre România şi Albania.
Versurile semnate de Gelu Dragoș se înscriu într-un registru autumnal ce nu este încă desprins de fervorile solare ale anotimpului cald. Hipersensibilitatea lirică se manifestă cu deosebită acuitate. Împlinirile și neîmplinirile dictează mișcările sufletului poetic, supus multor încercări. Pluralitatea necunoscutelor determină o persistentă stare de insecuritate, accentuată de caracterul puțin consistent al anumitor legături sentimentale: Viaţa-mi, o stampă alb-negru/ E compusă din instantanee gri/ Mi-am colorat viaţa-mi/ În nuanţele ochilor tăi/ Am să-mi dăruiesc o altă viaţă/ Întotdeauna cu un petec de cer/ Albastru doar în inima ta... (Culori în albnegru). Fiorul iernatic devine tot mai amenințător. Punctual, poetul abordează și subiectul profund umanitar al celor ce s-au desprins de spațiul teluric, impresionând decența și verticalitatea regretelor. Picturalitatea poemelor poartă inconfundabilele amprente ale iubirii și suferinței. Impresii fulgurante aduc în prim-plan actualitatea inimii greu încercate.
Peisajul pluvial consonează cu o problematică aspectare interioară, predispusă la multiple frământări. Dominanta clarobscuritate a versurilor D.lui Gelu Dragoș devine adeseori supliciantă. Astrul nocturn privilegiază complexe circumstanțe fluide, profund misterioase. Provizoratul sentimental capătă proporții apăsătoare. E detectabilă și substanța unui paseism completudinar. Câteodată, peisajul liric ia accepțiuni de mult apuse. Sunt invocate florile,carnivore, descinse parcă dintr-un fantomatic neant al idealurilor erodate. Fundamentele nocturne, împreună cu atotputernicia solitudinii, determină nedisimulata interiorizare,hipersensibilă. Persistă, invariabil, tentativa de a frecventa zone adânc spiritualizate. Poeziile domniei sale sunt situate sub o pregnantă influență selenară, fiind realizat un misterios sincretism între umbrele trecutului și mereu via problematică a ceea ce va urma. Pe pragul dorinţei, se află în continuă aşteptare, iar căutarea în largul lumii, în profunzimile vieţii, îi defineşte modul de a fi. Scrutează până cât poate fi de departe în fibrele simţurilor, undeva şi cândva ştie că va găsi acel punct de sprijin care să-i regleze dimensiunile trăirii, la adevărata ardere lăuntrică trebuind să existe un răspuns dinspre divinitate, după neobositele rugăminţi. Sunt gândurile în rânduri frumos aranjate, astfel încât să dea frâu liber fiorului liric.
Discursul angajat de Gelu Dragoș convinge prin faptul că este unul direct, nedisimulat, deloc introvertit. Se observă o constantă care îi traversează scriitura fără vreo urmă de pretenţie ori preţiozitate, ci pornită, continuată şi susţinută parcă de la sine. Întreg parcursul acesta e unul greu dar asumat ca pe însăşi realitatea fără nicio îndoială, acolo unde poetul cu el însăşi se împacă desigur. Se regăsesc anumite puţin spus surprinzătoare ipostaze lăsând loc interpretărilor până aproape de faza paradoxului şi putând fi în multe feluri înţelese. Muzicalitatea e aici pe firul armonic, al lirei care când şopteşte, când strigă. Din preaplinul pocalului cu lirism se revarsă fără oprelişte înfocarea şi tumultul prinse în curajul iubirii fără sfârşit. Pe treptele memoriei, senfiripă, se leagă puternic şi dăinuie.
Autorul vine în fața noastră cu o poezie simfonică, cu o reflexivitate ce se relevă pe mai multe voci, când simfonia sinelui naște rezonanțe ample, precum și altfel de sunete ce risipesc haosul clipei, ca și lumea lăuntrică a autorului. Astfel, sunt proiectate imagini și teme, capabile să primească noi irizări lirice, ce se articulează în cuvintele care își caută poemul și creatorul. Poem, ce este, în egală măsură, pictură și caligrafie, lumină și umbre, adică este vorba de o alchimie originală dintre gând și text, căci poetul vrea să transmită cititorului ceea ce nu se spune, acel mister curgând de pe pagină ca și o culoare fluidă, alunecând din pensula pictorului pe chipul pânzei mirate.
Poezia este leac pentru suflet. Este iubirea care curge din sufletul nostru ca o cascadă de sentimente așternute pe pagini albe. Poezia este dorul izvorât din adâncul inimii și focul care arde mocnit. Este ca o flacără portocalie care dansează în sufletul fiecăruia.
Există nişte reguli de aur pentru o educaţie sănătoasă şi viaţă echilibrată, după care se nasc opere demne de citit şi admirat. Cuvintele sunt medicament pentru suflet iar sufletul cuvântului nu poate fi găsit numai prin textele sfinte, ci şi prin astfel de texte care reprezintă sufletul românesc. Prin opera sa, Gelu Dragoș confirmă părerea unui gânditor român conform căruia reuşeşti prin profesionalism, te menţii prin caracter.
Detectăm în poezia domniei sale o serie bogată de idei, gânduri și sentimente, o stare personală în plan estetic, o revitalizare a prezentului continuu, dar și a memoriei afective.
Viziunea sa poetică e tulburată de marile întrebări existențiale, o exprimare lirică neconvențională, din care irumpe un eu încorsetat de contrarii, dar, mereu capabil să găsească răspunsuri la excesul de civilizație cotidiană. Este o creație frenetică, incendiară, până și dragostea e plină de forță, cu trupuri ce se zdrobesc, cu tradări și fericire deplină, când întreaga ființă se cutremură în fața misterelor existenței cu rememorări și istorii de aclandreață, transmise prin ploile primăverii, când lacul iubirii e plin de nufări. Gelu Dragoș este un poet matur, reflexiv și original în cuvântul și emoția ce răzbat din versuri impresionante și memorabile.
Baki Ymeri, septembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu