Teleomul, epifenomenul truditor din maşinăria televiziunii

 

 Era să greşesc şi să-i spun teleomului zeul din maşinărie (Deus ex machina), când bietul de el, departe de-a fi zeu şi de-a rezolva situaţii dificile, este doar un epifenomen, adică instrumentul vorbitor şi ascultător prin care fenomenul esenţial (patronul canalului de televiziune) îşi înfăptuieşte scopul final al politicii sale jurnalistice – aceea de tembelizare a telespectatorilor, fie, atunci când interesele lor coincid, punându-se cu arme şi bagaje la dispoziţia unui partid şi a unei ideologii, fie trecând cu totul în tabăra opusă (vezi salturile lui Dan Diaconescu de dinaintea întemniţării), atunci când puterea nu mai are trebuinţă de el şi fiscu-i suflă-n ceafă, aşa încât acesta ajunge să creadă cu tărie că în noua postură promovează o televiziune liberă şi independentă.

            De fapt este o televiziune după chipul şi asemănarea cu întreg jurnalismul postdecembrist, în care se pricopsesc de ajung milionari în euroi doar aceia puţini care ştiu cum trebuie cumpărat, prezentat sau, după caz, vândut pe bani grei adevărul într-o democraţie originală ca a noastră.

            De ce teleom? Păi, m-am gândit că, dacă tot există termenul de telespectator pentru cel aflat în faţa ecranului, atunci, urmând regula de aur a simetriei lingvistice, sclavului aflat de cealaltă parte, adică în maşinăria emisiei, i se potriveşte ca o mănuşă termenul mai scurt şi mai tehnic de teleom.

            Că, de ce, mă rog, să-l desemnezi prin sintagme de felul „realizator de emisiuni” sau „om de televiziune”(la urma-urmei o barbarie lingvistică), dacă atâţia dintre ei nu realizează nimic, ci doar comit erori citind textul pe prompter!

            Şi iac-aşa, printr-un termen scurt şi expresiv, ai rezolvat marea problemă a vedetelor (sic!) televizate şi/sau de televiziune (un supărător barbarism pleonastic), că doar cine-i toată ziua bună ziua la vedere, mai degrabă cu formele dezgolite decât cu chipul acoperit de machiaj, n-are cum să nu fie vedetă.

            A mai rămas în dezbatere o mică problemă de nuanţă. Fireşte că unei femei n-o să-i spui teleom (Vorba ceea: Ce oameni sunt şi femeile astea!) şi nici telefemeie, că sună primitiv şi dur, ci-i vei spune cu dulceaţă ori televedetă (aşa da, mai merge), ori teleandree (o antonomază de felul lui donjuan sau mecena), având în vedere frecvenţa acestui prenume printre telefemeile din România.

            Oricum această chestiune nu mai prezintă niciun interes pentru mine: Întâi că nu am televizor, apoi că atotputernicul internet nu numai că rezolvă tot (ştiri, filme, documentare, publicaţii, dicţionare, bârfe etc.), dar şi ameninţă să înghită cât de curând televiziunea cu fulgi cu tot.

 

                                                                                           George  PETROVAI