de Dumitru Păcuraru
Spania:
aerul condiţionat vara se fixează la 27 de grade, iar iarna centrala termică la
19 grade. Cât sunt de ascultători spaniolii, nu ştim. Că Spania are o climă mai
blândă decât zona estică a Europei se ştie.
De
asemenea, se ştie că Spania a avut parte de un regim dictatorial, nu atât de
dur ca România din punctul de vedere al regimului alimentar, ci mai degrabă
generalul Franco s-a axat pe respectarea doctrinei de dreapta.
Mai mult
decât atât, spre deosebire de un Nicolae Ceauşescu şi decât Ion Iliescu,
conducătorul a cerut ca după moartea lui să fie reinstaurată monarhia.
Deci
este greu să faci o paralelă între istoria noastră şi istoria modernă a
Spaniei. Cum ar fi fost România dacă Nicolae Ceauşescu proceda ca generalul
Franco? După ce a fost primit ca un rege în Marea Britanie, ne-am fi putut
aştepta la aşa ceva.
Dar să
revenim la centrala termică de la iarnă care va fi fixată la maximul 19 grade
şi la aerul condiţionat care este limitat la 27 de grade. Poate fi urmat acest
exemplu? Nu poate. Catalonia care îşi cere autonomia va respecta măsurile luate
de guvernul central spaniol?
Politicienii
de pe toate meridianele lumii sunt tentaţi să anunţe măsuri care ştiu că nu pot
fi respectate. Politicienii prin natura lor forţează nota pentru a ieşi în
evidenţă. Iată avem un exemplu recent în Nancy Pelosi, preşedinta Camerei
Reprezentanţilor a Statelor Unite căreia i-a intrat în cap că trebuie să facă o
vizită în Taiwan.
Preşedintele
Joe Biden a avut o rezervă, mediul politic american, democraţi şi republicani,
i-au spus că nu este momentul să tensioneze relaţiile cu China, dar “Doamna
Tanc”, cum este supranumită, s-a dus în Taiwan. În timpul vizitei, avioane de
luptă chineze au survolat spaţiul aerian taiwanez, navele militare americane
din zonă au fost în alertă, dar doamna Pelosi şi-a urmat traseul.
Sunt
două exemple extreme, dar se pare că spre o astfel de realitate politică se
îndreaptă lumea. În contextul războinic actual sunt şi voci mai puţin radicale.
Fostul
cancelar Schroder, consilier al titanului Gazprom, anunţa că Rusia este gata să
demareze negocieri pentru terminarea crizei, dar nimeni nu-l ia în seamă.
S-ar
părea că opinia publică mondială nu este dispusă să aplece urechea la propuneri
mai puţin războinice. La fel ca premierul Viktor Orban, doamna Pelosi simţea
nevoia să fie beneficiara unei glorii fie şi de o singură zi.
Sinteză
a 20 de secole de cultură şi civilizaţie, în mod paradoxal secolul 21 dă la
iveală oameni politici de slabă factură.
Şi
indivizii dotaţi, valoroşi, personalităţile de excepţie care ar putea schimba
istoria lumii în bine, s-au dat la o parte cam peste tot în lume.
În toiul
evenimentelor care se derulează cu o viteză ameţitoare, guvernele au cam
pierdut controlul. O firmă din industria petrolului după scumpiri a înregistrat
un profit cu 80% mai mare decât înainte de criză. Ce fel de criză este asta? Nu
cumva este o criză de sistem care încurajează formaţiunile anti-sistem? Este
într-adevăr o criză a materiilor prime sau o criză politică?
În prea
mulţii ani de pace, probabil s-a acumulat prea multă energie şi frustrări şi
acum orgoliile politicienilor dau pe dinafară. Este clar că nu există un
conflict între naţiuni, ci între conducători. Nu ruşii şi americanii nu pot ajunge
la o înţelegere privind rezolvarea războiului din Ucraina, ci Vladimir Putin şi
Joe Biden, cu susţinătorii lor, au o problemă.
Federaţia
Rusă nu a fost sancţionată de populaţia din zona UE şi NATO, ci de guvernele
ţărilor NATO şi UE.
Asta se
întâmplă în democraţiile reprezentative. Poporul votează o listă propusă de
nişte partide, iar partidele respective îşi desemnează oamenii care conduc
ţările şi lumea din zona ţărilor cu regim democratic.
Nu
spaniolii au votat să li se limiteze temperatura la locurile de muncă şi
locuinţe, ci guvernul rezultat în urma voturilor.
Aşa se
prezintă situaţia globală în primul sfert al secolului 21. Cum se va termina
nebunia asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu