UE este produsul Europei

                                                                                                   de Gheorghe Pârja

În ultima vreme mi-au atras atenția sondajele care privesc încrederea românilor în Uniunea Europeană. Se vede un declin. Profesorul clujean Valentin Naumescu a constatat că părerile românilor se împart în trei părți, aproximativ egale. O parte – cu opțiuni ferme în favoarea Uniunii Europene, o altă parte – cu spatele la cauză, iar a treia parte – fără păreri. Ne aducem aminte de timpul preaderării, când românii și-au manifestat, în mare parte, dorința pentru a fi cu fața spre Europa. Și eu, făcând recurs la istorie, am deschis poarta spre Apus. Și așa am rămas. Asta nu înseamnă că tot ce vine de la centrul Europei este pe măsura sufletului nostru, bucuros la început.

Pentru noi, cred eu, făcând parte din prima treime, au venit dezamăgirile când pragmatismul european a fost depășit de ideologii. Povestea cu cedarea unei părți din suveranitatea noastră s-a modificat, am ajuns în situația celui care ți-a cerut degetul, dar îți ia toată mâna. Așa că nu suntem cuprinși de entuziasm, ci începem să cerem explicații. Numai că ele nu vin din partea celor în care am investit încredere, înrolați într-o armată de vorbăreți care eludează realitatea și fabrică o atmosferă cețoasă, în care se încurcă și ei. Așa că mi-am conturat o declarație pe proprie răspundere și spun că ne lipsesc, în mare parte, istețimea națională și diplomația care să aducă binele țării.

Sunt tot mai rare mințile lucide, care să ne deschidă ochii spre calea de urmat. Suntem martorii unor reacții mai mult spontane la deciziile Centrului, în detrimentul unor argumente folositoare nouă. Din colțul meu de lume, din inima Europei geografice, din Maramureșul Istoric, văd că deseori ne vin din partea Centrului directive ferme, care ne îndeamnă să le îndeplinim fără comentarii. Așa ceva este de neadmis. Nu așa ne-a fost înțelegerea la început! Comentariile așezate ale unor minți echilibrate ne îndeamnă să ne spunem părerea răspicat. Uniunea Europeană va fi un spațiu râvnit atâta vreme cât este percepută ca un proiect de viață liniștită, relativ liberă, cu fața spre bunăstare și a celor care nu o au, încă, împlinită.

Cum spunea avizat Sever Voinescu: problemele au apărut când UE a încetat să fie doar un mod de viață dezirabil și a devenit un proiect ideologic. O armată de activiști, în numele Europei, te somează pe tine, om de încredere în viața promisă, spre orizonturi la care nu te-ai gândit și care nu se potrivesc stării tale de a fi. Toate stau sub semnul urgenței, de parcă lumea trebuie schimbată peste noapte. Simți că tu, om simplu din milioanele de oameni ca tine, ești amenințat cu presiunea unor concepte care ascund multe nepotriviri cu sufletul tău. Vrei să-ți meargă bine în viitor trebuie să fii ecologist, să accepți diversitatea, nediscriminarea, incluziunea. Să dărâmi statui, să mănânci făină de greieri și carne sintetică. Și atunci cazi pe gânduri și pe îndoieli.

Că acordul meu este dat la o parte și au apărut restricții în care nu mă regăsesc. Că prețul pentru viața pe care mi-o închipuiam este o capcană pentru a inventa o altă normalitate, venită din partea unor personaje ciudate, care scot din sufletul nostru sentimentul de mamă și tată și dau numere părinților. Niște birocrați din turnuri nevăzute, care lucrează cu lozinci dictate din umbră, te pun în ecuații stranii și simți că nu se potrivesc la numărul tău de casă. Cu mintea ta mai așezată simți că nu se potrivesc lumii tale. Parcă auzi un ordin: schimbă-te, până mai e timp! Această urgență a schimbării lumii mă preocupă, mă doare și nu-i pe măsura mea. Și mă gândesc la versul lui Eminescu: „Ca să pot muri liniștit, pe mine mie redă-mă!”

Dar cine mai ține seama de morala poeziei în lumea de astăzi? Activistul cu lozinca nu este trimis pentru clipe de meditație, ci pentru porunci. Și nu așa ne-a fost înțelegerea. Voi aveți o Europă a voastră, aia din proiecte. O Europă a comisarilor care vor să alunge creștinismul și toată cultura clasică și întorc spatele familiei tradiționale. Adică se întorc cu fața de la mine. Dacă spun că am și eu Europa mea, sunt arătat cu degetul. A apărut specia de activiști care au transformat promisiunea în propagandă. Vorba autorului citat mai sus: „În realitate, UE este produsul Europei și nu invers. Europa este mult mai mult și mult mai sus decât va putea vreodată UE să fie și nimeni nu poate pretinde monopol asupra ei.”

Valorile fiecărei țări fac parte din farmecul diversității și reprezintă marile comori europene. Uniunea Europeană să renunțe la propaganda agresivă, să fie un loc în care ne putem regăsi fiecare țară. Să nu fie o școală de reeducare! Lăsați Uniunea Europeană în forma promisă, dacă vreți să o iubească popoarele. Avem crize și război! Este nevoie de oameni pricepuți, inteligenți, educați în spiritul valorilor culturale. Ce Uniune Europeană este aceea care se răfuiește cu statuile? Cu aceste observații nu am încetat să fiu european. Așa cum mă gândesc eu. Adică cu Sfintele Sărbători de Înviere, dar și cu robotul Ion, dacă vă lipsea din biografie.

Și să nu uităm că România a primit durată cu sprijinul Apusului. Care are multe apucături ciudate în aceste vremuri. De aceea avem nevoie de bărbați de stat care să apere interesele țării. Despre toate acestea voi mai scrie. Că dor.