Povestea unui manuscris

                                                       de Gheorghe Pârja

Haideți să lăsăm agitația alegerilor, că, oricum, nu se așază prea repede. Eu m-am întors la cărțile cumpărate de mine, în paginile cărora mai găsesc ceasuri de răsfăț cărturăresc. Mi-a dat peste mână volumul lui Nicolae Breban, Confesiuni violente, unde marele prozator, născut în Baia Mare, povestește întâmplări din viața literară, despre răscrucile existenței, despre prieteni, ori despre prefăcuți. Cu Nicolae Breban port o prietenie glazurată cu respect, am călătorit împreună prin Maramureș, dar și prin Ținutul lui Nichita, am ascultat de la el depănări de fapte din țară și străinătate. Mi-a trecut pragul casei, cu buna lui mamă, preoteasa Olga, și soția Cristina, amândouă acum în Împărăția Cerurilor.

Am pentru el și opera lui o sensibilitate aparte. De aceea, orice împrejurare în care era vorba despre marele scriitor mi-a rămas formă de amintire, bine săpată în memorie. În cartea amintită mai sus, Nicolae Breban povestește odiseea manuscrisului romanului BUNAVESTIRE. Dar până să vă spun ce scrie autorul despre aventura drumului spre tipar a celebrului roman, îmi permit să vă povestesc cum am aflat eu, în tinerețea mea, despre destinul manuscrisului. Eram la Borșa, cu rosturi profesionale. Când am ajuns la hotelul Iezerul, recepționera Ileana îmi spune că la etajul doi este cazat profesorul Ion Ianoși, cu soția Janina. Numele filosofului îmi era cunoscut, aveam în biblioteca mea cărți de-ale lui. Nu îl cunoșteam. Acolo, în pădurile Borșei, întâmplarea a primit un aer curios al acelei seri.

După o scurtă cumpănire, m-am decis să bat la ușa intelectualilor cărora le purtam respect pentru cărțile lor. Mi-am zis ce-o fi, o fi! Mi-am luat din împrejurimi niscaiva simboluri pentru o asemenea întâlnire și am bătut la ușă. Mi-a deschis profesorul, m-am prezentat, m-a acceptat și ne-am pus pe povești. Am ajuns și la episodul Nicolae Breban, cu care Ianoși era un bun prieten. În acea seară borșană, profesorul mi-a povestit întâmplarea cu manuscrisul romanului BUNAVESTIRE. Cum autorul credea că romanul nu va vedea lumina tiparului în țară a socotit să-l trimită pe ascuns în Suedia, unde cartea era așteptată. Au funcționat trădările, iar manuscrisul a fost confiscat la vamă. Evident că mi s-au spus multe detalii cu împrejurări și nume de oameni.

Am purtat cu mine această poveste ca o avere a memoriei. Dar să revin la povestea manuscrisului, spusă de Nicolae Breban. Reproduc întocmai relatarea din carte. Scrie Nicolae Breban: „Eram într-o comisie de anchetă. Iar pe masă se afla manuscrisul BUNAVESTIRE, confiscat la vamă de la un editor suedez. Am fost învinuit că am încălcat legea. Și am intervenit <Ce lege?> <Păi, știți că e un decret…> <Care decret, domnule?> <Dar știți că nu-i voie să publicați în afară o carte care nu e publicată în România?> <Zic, Dumneavoastră vorbiți de România și de patriotismul românesc și împiedicați cultura română să se exporte peste graniță. Atacurile lor au devenit violente, dar mă apăram. Eu am văzut că ăștia, coloneii, au știut până unde să meargă>.

Colonelul a decis să-i restituie manuscrisul. În țară, editurile refuzau să publice cartea. Apoi autorul a trimis, prin ambasadorul RFG, manuscrisul peste graniță. S-a aflat, și, din nou, autorul a fost anchetat. Așa a fost lupta pentru publicarea romanului BUNAVESTIRE.

Până la urmă cartea a apărut la Editura Junimea, din Iași, în anul 1977. La apariție, Nicolae Manolescu a scris: „Un roman excepțional, dens, de mari viziuni satirice, scris cu vervă, sarcastic, grotesc, stilistic inepuizabil și original. Se precizează în el și o ruptură de tradiția prozei noastre psihologice sau naturaliste.” Un punct de hotar în evoluția romanului românesc. Nicolae Breban este un călăreț singuratic, cu ochii ațintiți spre himera marii literaturi. Aceasta a fost, pe scurt, în două variante, povestea unui manuscris al unui scriitor născut în Baia Mare. Nu uit a spune că familia Ianoși m-a adus cu mașina până la De­sești. Unde amândoi mi-au dat dedicații pe cărțile lor din biblioteca mea.

Apoi, profesorul mi-a predat estetica la facultate și nu a uitat întâmplarea din Maramureș. Iar eu din respect eram foarte activ la cursurile dumisale. Ce am priceput din Estetica lui Benedetto Croce îi datorez profesorului Ion Ianoși. Cât despre aventura manuscrisului BUNAVESTIRE, poate fi un imbold să citim cartea. Acolo îl vom găsi pe Grobei, un personaj uluitor, din stirpea marelui roman european. Și ne plângem că nu avem valori! Avem, dar neapărat trebuie să le cunoaștem!