În zbuciumul său, universul,
Creat-a şi aştri, şi sori,
Dar unul a fost cel cu versul,
Pe razele sale coboară,
Cuvintele cele măiastre,
Şi frunza din codru doboară
Şi cântecul viu dintre astre.
El plopi numărat-a-n tăcere,
De dragostea-i dulce mânat,
„Şi dacă” prin ram efemere
Trec umbrele nopţii ciudat.
Cu flori şi cu murmur de ape,
Cu gânduri trimise-n etern,
Cu dorul lăsat să se-adape,
Din mare, din soare, din tern.
Căci asta a vrut universul,
Luceafăr din el să avem,
Să cânte, să scrie în versul
De dor, de frumos, de blestem.
Autor : Aurelia Oancă
Imagine internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu