Nicolae Titulescu spunea: „Nu e nevoie să fii trădător ca să pierzi un neam; e suficient să fii nepriceput.” Iată, din nou îl descoperim pe Titulescu contemporan cu noi…
Mă gîndeam la cuvintele lui și aveam în față ultimele trei decenii de istorie românească, trei decenii în care am tot privit cu suspiciune unii la alții. Cine a trădat țara? Cauza? Linia partidului?
Cine a tras în noi? Cine a vîndut industria? Cine i-a învrăjbit pe români și pe unguri? De ce se întîmplă un lucru sau altul tocmai acum cînd vine în vizită FMI-ul sau președintele Ics? Cine vrea să vîndă pămîntul țării? Cine e omul rușilor? Al americanilor? Al filipinezilor? Cine te plătește să afirmi așa ceva?
Sunt întrebări care descriu, dintr-un anume punct de vedere, perioada acestor ultimi treizeci de ani. Cei mai mulți dintre noi suntem dispuși să credem că starea deplorabilă la care a ajuns națiunea se datorează unui imens complot internațional la care s-a raliat o coloană a cincea românească, mereu gata să ne trădeze interesele.
Foarte puțini dintre noi am accepta ca în mult prea multe domenii, de mult prea mult timp, oamenii habar n-au de fișa postului pe care îl ocupă. Sau nu îi interesează. Sau, și mai grav, n-au nicio legătură cu el. E vorba cel mai adesea de incompetență.
Ceea ce mă îngrijorează este faptul că rănile de dinainte de 1989 sau cele de la Revoluție nu se cicatrizează. Din contră, fisurile, crevasele din societate se adîncesc. Pare că un nor de ură și de dezbinare acoperă, tot mai larg, o țară din care tot mai mulți vor să plece. Nu în principal din motive economice.
Post-Revoluția a însemnat și înseamnă, în continuare, război cu trecutul. Înaintăm în anii mileniului trei privind exclusiv în urmă.
Suntem incapabili să înțelegem că istoria este o sumă de capitole succesive. Înseamnă să le închizi pe unele și să începi altele, privind spre viitor. De aceea, amnistia înseamnă să faci pace cu trecutul, investind în viitor.
Mă gîndesc la persistența ideilor de răzbunare, la ura care domină în aceste zile spațiul public și pe cel mediatic. Recrudescența acestor resentimente demonstrează că Revoluția a fost și ea doar o revoltă împotriva trecutului, drumul urmat ulterior, fiind, adesea, o cale mimetică, cu borduri stabilite de alții.
Din păcate, într-o Europă rătăcită în lumea globalizării și a crizelor, egoistă și lipsită de mari lideri, o Românie dezbinată și debusolată rămîne o pradă facilă.
Adrian Năstase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu