Ce devreme!...

Doamnă, ce devreme, vine târziul!

Vine încet, încet, c-o ramură de ger,

așterne-n suflete pustii, pustiul

și-ncet, încet, oamenii pleacă, pier.

 

Am ajuns în margine de toamnă,

când devreme răsare-accum târziul,

dar ce știi tu, iubită doamnă,

că-n inimă-i roz... străveziul.

 

Mi-am pus zăbrele la ferestre,

să nu-mi las noaptea singură-n stradă,

când vine târziul, târziu în orchestre,

în cearcănul zorilor să mă vadă.

 

Ce devreme vine târziul, doamnă!

Am să-ți trimit trei vorbe pe un gând

și-n neam de frunze rătăcite-n toamnă,

prin degetele vieții mă strecor curând.

 

Puiu RĂDUCAN