Ochii sânului

Ochii unui sân obraznic, marca „Gușă de curcan”, s-au repezit pe ochii degetelor cu care scriu precum uliul flămând pe porumbelul alb. Ziua îmi rămăsese-n urmă ca un câine flămând. Seara mă gâdila pe subsiorii dealului. În vânt geme o frunză și se zbate mai rău ca inima din inima ta. Ascult ecoul clipei ascunse-n scorbura de nuc. Sânul nu-și ia ochii de pe ochii degetelor mele.

M-ascund în urma clipei să nu las timpul să m-atingă și strig a disperare:

Ajută-mă, durere să te uit!

Ajută-mă durere să te-ndulcesc pân’ ce faci diabet!

Unde sunt cei care nu-i mai avem, mai strig de pe coapsa vremurilor de-acum?

Ca o mireasă fără nuntă îmi arunc și eu ochii spre sânul doldora de păcate care mă ține-acum de mâna cu care fac semnul crucii.

Umbra se ține scai de mine, ba îmi zaharicește sânul tandru și... cică... numai zburând pot scăpa o țâră de ea.

În pribeagul neastâmpărului știrbesc colțul eternității unde vreau să mă așez precum ipsosul în gaura din  zidul ce urcă pe iedera bătrână.

În memoria oglinzii, la fel de bătrână, leg cuvinte la gură să nu fie știrbite de criticoi de ocazie tristă.

Sânul îmi astupă deja ochii degetelor cu care scriu și-mi șoptește că ne ducem cu toții mereu câte puțin, câte puțini, către limanul de-mpăcare unde nu este supărare și suspin.

Și sânul ce m-apasă nu glumește. Nu arde vremea degeaba, ba, pare a-mi spune, că ce trece... se duce!

Viața mi-a umplut sacul cu bulendre și l-a așezat la ușa de ieșire.

Sânul... când nu, când ba.

N-am zdrobit niciodată capul șarpelui care m-a mușcat, dar sânul tandru mă mușcă zdravăn de ochii cu care vă admir.

Și vă admir

Și vă admir

Și vă iubesc!

 

Puiu Răducan

18102024-B. Olănești