Parcul

Prin parc umblam adesea singur

Îmbrățișat de melancolie
 cu cartea citită pe o bancă pustie
trecătorii care  treceau pe lângă banca mea
erau niște ființe simple, consumatoare de natură
natura vie, proaspătă, din palma pădurii
nimeni nu putea trece dincolo de sentimentele mele
nici in pustiul din sufletul unui fir de iarbă
 ce se jertfeste pe altarul toamnei
nici ruinat pe lacrima rămasă pe o pagină de carte
nici dărâmat de vorbele goale spuse prin foșnetul de frunze,
ci în interiorul meu  putea trece numai toamna.

                                                   Vlad BABICIU