Se afișează postările cu eticheta Doctor Honoris Causa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Doctor Honoris Causa. Afișați toate postările

luni, 3 octombrie 2016

Ivan Patzaichin, ”Doctor Honoris Causa” al UNEFS Bucureşti

Marele campion român Ivan Patzaichin a fost onorat astăzi, 3 octombrie 2016, la Sala de Marmură a Universităţii de Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, unde i s-a acordat titlul academic de ”Doctor Honoris Causa”. Conform intituţiei superioare de învăţământ, titlul a fost acordat ”ca o recunoaştere a succesului unei vieţi inchinate sportului, pentru dedicarea şi contribuţiile sale privind reprezentarea şi dezvoltarea sportului românesc pe plan mondial”.Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa mai multor personalităţi ale sportului românesc, precum Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Octavian Bellu, Nicu Vlad sau Laura Badea. Sursa Pro Sport
                                                                                   Cristi SOMEŞAN

duminică, 23 martie 2014

Dr. Teodor Ardelean – "Doctor Honoris Causa"a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad

Vineri, 21 martie 2014,  în Aula Aris a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Baia Mare, i-a fost înmânat titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului director al Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, dr. Teodor Ardelean. Comisia Academică de Evaluare a fost prezidată de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, alături de prof. univ. dr. Gavril Ardelean, prof. univ. dr. Viorel Pop, conf. univ. dr. Nicolae Iuga şi conf. univ. dr. Călin Pop.
        Profesorul, publicistul, omul politic şi scriitorul Teodor Ardelean s-a născut la 14 iunie 1951 în ţinuturile încărcate de istorie ale judeţului Sălaj, la Moigrad- Porolissum. Spirit perfecţionist, permanent animat de provocările cunoaşterii şi evenimentelor timpului său, absolvă mai multe forme de pregătire, de la şcoala primară până la cele postuniversitare. Traiectoria carierei sale profesionale a cuprins mai multe etape profesionale, precum cele de redactor de ziar, instructor cultural, vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, senator în Senatul României, dar şi director al Filialei Baia Mare a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. De departe cea mai reprezentativă ctitorie a activităţii domnului dr. Teodor Ardelean este Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, căreia i-a consacrat aproape două decenii din activitatea Domniei sale.
       Dr. Teodor Ardelean reprezintă pentru noi un manager aşa cum ni l-am dori  şi noi, românii, la nivel judeţean sau naţional. A avut parte, la primirea titlului, de prieteni buni: dr. Victor Grec de la Universitatea „Lucian Blaga”, prefectul Anton Rohian, primarul Cătălin Cherecheş, senatorul Liviu Marian Pop, prietenul şi directorul Consiliului Judeţean Maramureş Ioan Dragoş, clerici ai Bisericii Ortodoxe şi Greco- Catolice şi mulţi prieteni.
      Dr. Teodor Ardelean le-a mulţumit reprezentanţilor universităţii pentru distincţia oferită şi a rostit un discurs la finalul căruia s-a adresat divinitatii. „Eu, azi, nu pot zice decat: «Doamne, îţi mulţumim că ai ajutat poporul român să se lumineze într-atâta, încât să găsească şi calea către Tine şi drumul către sine. Doamne, ocroteşte-i pe mai departe pe români, pentru a-şi putea păstra fiinţa şi identitatea, dacă se poate, neştirbită.» Mulţumesc”, a rostit  Doctor Honoris Causa Teodor Ardelean.


                                                                                                   gdl