Justificare prin dezinformare- Funeriu iese la rampă cu declaraţii false. 3807 de unități închise în timpul mandatului său

La data de 14 februarie anul curent, Daniel Funeriu s-a remarcat public cu o statistică pe blogul său, menită să dezvăluie adevăruri surprinzătoare despre situaţia şcolilor din România. Acesta afirmă justificativ, că „şcolile nu se închid prin decizia ministrului. Școlile se închid pentru că nu mai sunt copii, nu pentru că e nemernic primarul. Școlile se mai închid, de multe ori, pentru că primarul a rezolvat renovarea unei școli de centru de comună. A rezolvat transportul și închide școlile cu puțini copii, dărăpănate. Și bine face. „

Dincolo de aceste comentarii subiective şi părtinitoare, Funeriu publică o serie de statistici menite să facă lumină in rândul controversei şcolilor închise. Acesta afirmă că sub mandatul său s-au închis o serie de şcoli, în favoarea sistemului. Nimic mai fals. Şcolile s-au închis nu pentru că „nu mai sunt copii, iar primarul a rezolvat transportul”, aşa cum scrie Funeriu, şcolile s-au închis lăsând în urmă foarte mulţi elevi navetişti şi autorităţi locale incapabile să asigure transportul, toate acestea rezultând într-un abandon şcolar crescut.

Comasarea despre care Funeriu vorbeşte este un argument fragil în faţa unei probleme usturătoare.

Mai mult decât atât, statisticile sunt false.  Prezintă date inexacte, incorecte, menite să dezinformeze şi să pună in lumină o falsă imagine pozitivă pe care domnia sa însuşi şi-o promovează.

Funeriu  mai adaugă că in timpul mandatului Andronescu, in anii 2009 şi 2012, s-a închis un număr reprezentativ de şcoli. In mod evident un număr mai mare decât cele închise în timpul mandatului Funeriu. Informaţia este însă greşită, din raţiuni foarte simple. Reţeaua şcolară se întocmeşte în luna februarie a fiecărui an. De aici rezultă că şcolile închise de Funeriu se încadrează în reţeaua şcolară aanilor 2010, 2011 şi 2012 inclusiv, conform informaţiilor oferite de documente oficiale, contrar graficului postat de actualul consilier, pe blogul său.

Seria declaraţiilor continuă cu un calcul foarte sumar, care ne spune că la 1031 de școli comasate în mandatul său s-au economisit anual sume de bani reprezentative, FĂRĂ CA ELEVII SĂ FIE AFECTAȚI.

Cifrele exacte arată că în timpul mandatului Funeriu s-a închis un total de 2382 de unităţi cu personalitate juridică, in comparaţie cu 78 închise în timpul mandatului Andronescu.  La acestea se adaugă structurile arondate unităţilor cu personalitate juridică, ce însumează un număr de 213 conform mandatului Andronescu, respectiv 1425, în mandatul lui Funeriu. Rezultă un total de 3082 unități școlare închise în perioada Funeriu.

Date statistice demonstrează, de asemenea, că abandonul şcolar a şi crescut reprezentativ  în timpul conduceriilui Funeriu, comparativ cu mandatele celorlalţi miniştri, deşi  acesta se grăbeşte să iasă cu declaraţii publice şi statistici false legate de un eventual succes în privinţa instituţiilor pe care le-a administrat.

Domnul Funeriu a acţionat cu pretins tact, dar lipsit de concret şi adevăr. Un exerciţiu de imagine care însă nu a funcţionat, întrucât datele problemei nu sunt în avantajul său şi cu atât mai puţin în atribuţiile prezente ale domniei sale. Actualul consilier prezidenţial dezvăluie himerele unui trecut furtunos cu justificări facile, încercând să îşi ascundă eşecurile din spatele ministeriatului. Să dăm cezarului ce-i al cezarului şi să lăsăm consilierii prezidenţiali să se ocupe de probleme prezidenţiale, iar judecăţile de valoare în zone care aparţin de trecut, să fie emise cu obiectivitate, adevăr şi persoane avizate.

       Publicat de LIVIU MARIAN POP, senator

Domnule Funeriu, ce aţi făcut cu tablourile?

 Clădirea în care îşi are sediul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost construită în perioada 1896-1899, perioadă în care la conducerea Ministerului Instrucţiunii Publice s-au aflat Petru Poni, până în martie 1897, iar apoi Spiru Haret, până în martie 1899. Pe frontispiciul clădirii, care este declarată monument istoric,  se mai vede scris şi astăzi: Administraţia Casei Şcoalelor.  Istoria de peste 110 de ani a acestei clădiri impresionează pe oricine-i trece pragul. Peste tot, se simte apăsarea trecutului. Scările poartă parcă şi acum urmele paşilor unor mari personalităţi care, de la conducerea acestui minister, au slujit şcoala românească. Nu cu mult timp în urmă, exista în această instituţie, în sala de consiliu, lângă intrarea în biroul ministrului, şi o galerie de tablouri ale foştilor ministri. Prezenţa lor acolo era un modest omagiu adus acelora care au contribuit la dezvoltarea învăţământului românesc, în acelaşi timp,  ele reprezentând şi o pagină din istoria neamului.  Oricine are o cât de mică legătură cu domeniul învăţământului nu poate să facă abstracție de faptul că, în acest sediu, şi-au desfăşurat activitatea mari personalităţi ale ştiinţei şi culturii româneşti precum Spiru Haret, în perioada antebelică, Constantin Angelescu în perioada interbelică, Ilie G. Murgulescu, în perioada postbelică, Liviu Maior, Andrei Marga, Ecaterina Andronescu în perioada postcomunistă.  Realizările unora dintre aceşti miniştri ai învăţământului sunt de-a dreptul impresionante.

       Spiru Haret, în cele trei perioade când a fost ministru,  a înfiinţat primele grădiniţe de copii, a reorganizat  şcolile normale, introducând în cadrul lor lucrările practice, a creat Biblioteca pedagogică pentru a-i ajuta pe învăţători să se perfecţioneze,  a sprijinit editarea de cărţi şcolare, pe cheltuiala ministerului, pentru toate materiile de învăţământ, a reorganizat examenul de capacitate, înlăturând probele pur teoretice şi  introducând probe practice, a înfiinţat şcolile pentru adulţi, a creat cantinele şcolare, pentru copiii lipsiţi de mijloace materiale, a întemeiat turismul şcolar, prin faptul că a cerut  tuturor directorilor de licee, seminarii, şcoli normale şi şcoli de fete să organizeze excursii în timpul vacanţei, a organizat concursuri şcolare de oină şi a acordat educaţiei fizice o importanţă deosebită. Preocupat de starea materială a învăţătorilor, prin Casa Şcoalelor şi prin Casa de Credit, le-a dat acestora mijloace materiale să-şi construiască o stare materială decentă, iar prin lege le-a dat posibilitatea  să-şi cumpere pământ  şi astfel să devină gospodari şi fruntaşi ai satelor. În timpul ministeriatului său, au fost adoptate Legea pentru şcolile de copii mici (grădiniţele de copii) şi Legea învăţământului secundar şi superior, care a dat o formă modernă învăţământului românesc, înfiinţând cele două secţiuni ale claselor V-VIII,  modernă şi reală şi introducând certificatul de absolvire (bacalaureatul).

        Constantin Angelescu, în perioada interbelică, a continuat reformele lui Spiru Haret.  El a rămas în istoria învăţământului românesc nu doar ca autor a numeroase legi, ci şi prin contribuţia la edificarea bazei tehnico-materiale a sistemului de învăţământ. Pentru atingerea acestui scop, a făcut din construirea de localuri şcolare o problemă a statului român şi a pledat prin toate mijloacele pentru ideea că şcoala este de interes naţional. În perioadele când a fost ministru, s-au construit circa 12.000 de localuri de şcoli şi licee, iar pentru creşterea calităţii învăţământului primar a decis crearea, în fiecare an, a 2000-3000 de posturi de învăţători.  Totodată, a înfiinţat noi şcoli normale şi a urmărit selecţia severă a învăţătorilor.

        Legea învăţământului primar al statului şi normal primar din 1924 realiza unificarea învăţământului şi corelarea gratuităţii cu obligativitatea.  Învăţământul era organizat pe trepte şcolare:  grădiniţă (5-7 ani), curs primar elementar (7-12 ani), curs primar superior (12-16 ani) şi cursuri pentru adulţi, obligatorii  pentru cei care aveau şcoala primară neterminată. Prin această lege s-au înfiinţat şi şcoli speciale pentru copiii cu deficienţe.

    Legea pentru învăţământul secundar, adoptată în 1928, organiza învăţământul secundar astfel: învăţământul secundar teoretic (gimnazii şi licee teoretice), învăţământul normal (şcoli pentru învăţători), seminariile teologice, învăţământul industrial (gimnazii industriale, licee industriale şi şcoli speciale industriale), învăţământul comercial (gimnazii şi licee), învăţământul agricol, cu şcoli agricole de gradul I şi II şi şcoli de economie casnică de gradul I şi II pentru fete, care aparţineau Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, învăţământul militar, cu opt ani de studii, organizat de Ministerul Apărării Naţionale.  Liceul, care avea 7 clase, cuprindea două cicluri: gimnazial (cu 3 ani) şi liceal (cu 4 ani). Se prevedea egalizarea condiţiilor de studiu pentru băieţi şi pentru fete, elaborarea programelor şcolare în funcție de nevoile de educație ale elevilor și de timpul necesar elevilor pentru învăţare, evaluarea elevilor prin examene la sfârşit de an, de admitere, de bacalaureat cu scop de control sau de selecţie pentru învăţământul superior.

        Ilie G. Murgulescu, în calitate de Ministru al Învăţământului între anii 1955-1956 și 1960-1963, nu a putut salva miile de dascăli epuraţi şi închişi, dar a anulat reducerea liceului, după model rusesc,  la 10 clase, a reînfiinţat liceele reale şi umaniste  de 11 şi apoi de 12 ani, a eliminat hegemonia limbii ruse şi a reintrodus limbile moderne (franceza, engleza), a reintrodus limba latină în şcoli, a desfiinţat sistemul de admitere la facultate pe bază de origine socială, a introdus bursele acordate de regiuni administrative sau de fabrici, pe locuri suplimentare faţă de cele aprobate prin plan de minister, a întărit competiţia profesională în şcoli şi facultăţi, unde numai cei mai merituoşi primeau burse.

      Marele iluminist francez Denis Diderot spunea ,,Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia’’. Ce a făcut ministrul Daniel Petru Funeriu, văzând că nu poate să se ridice la înălţimea iluştrilor săi înaintaşi? A încercat să şteargă orice urmă a trecerii lor prin instituţie. Folosind pretextul reamenajării şi redecorării interioare, a luat de pe pereţi tablourile foştilor miniştri şi le-a ascuns. Gestul nu poate fi explicat şi este un atentat la istoria unei instituţii fundamentale a statului român. Aceşti corifei ai şcolii româneşti şi-au câştigat dreptul de a rămâne în conştiinţa urmaşilor şi în istoria neamului şi nimeni, nici măcar un ministru vremelnic, nu poate să decidă că locul lor nu ar fi acolo.

                               Liviu Marian Pop, ministrul MECTS, interimar