Se afișează postările cu eticheta Gabriela Tulbure. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gabriela Tulbure. Afișați toate postările

marți, 3 noiembrie 2020

Gabriela Tulbure, primar Seini: ”Podul Unirii” peste Someș între Seini și Pomi leagă Țara Codrului de Țara Oașului

 

Luni, 2 noiembrie 2020, structura metalică care leagă cele două maluri ale Someșului între Seini și Pomi și, implicit, cele două județe, Maramureș și Satu Mare, s-a îmbinat perfect. “Podul rutier peste Râul Someş, între oraşul Seini şi comuna Pomi, în punctul de trecere cu bacul” reprezintă una dintre cele mai importante pagini din istoria contemporană a localităţii Seini, pentru că deschide o nouă poartă de intrare în oraș, unind zona Codru cu Oaş.

Primii pași concreți în realizarea ”Podului Unirii”, un vis de multe decenii al locuitorilor din Seini, Maramureș și ai celor din comuna Pomi, județul Satu Mare, au început să prindă viață la începutul anului 2018, după ce contractul de finanțare în sumă de 3,4 milioane de euro a fost aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), iar lucrările efective au fost demarate de câștigătorul licitației.

Gabriela Tulbure, primarul orașului Seini a declarat că este o zi foarte importantă pentru comunitate, iar această îmbinare perfectă a structurii metalice a podului peste Someș care leagă localitățile Seini și Pomi și județele Maramureș și Satu Mare i-a adus una dintre cele mai mari satisfacții profesionale.

”M-am bucurat mereu pentru reușita fiecărui proiect pe care l-am implementat în Seini, însă faptul că astăzi vedem cu ochii noștri că podul este real îmi conferă o satisfacție greu de descris în cuvinte. S-a terminat o parte din structura metalică, ceea ce permite constructorului să ajungă de pe un mal pe celălalt al Someșului. Sperăm să reușim suprabetonarea podului până la Crăciun, iar până în primăvara viitoare ne dorim să fie finalizate complet cele două benzi de circulație, trotuarele și pistele de biciclete. Podul are o lungime de 180 de metri și o lățime de 15,4 metri, din care 40 de metri sunt pe malul dinspre Seini și 40 de metri pe malul dinspre Pomi. Am fost, azi, pe pod, cu primarul din Pomi, Cosmin Krișan, dând mâna în mod simbolic pentru a sărbători punctul de cotitură în derularea investiției și pentru a marca bucuria de a vedea unite județele Maramureș și Satu Mare. Fiecare etapă ne apropie de ziua în care podul va fi folosit la justa valoare, o lucrare pe cât de utilă, pe atât de atrăgătoare din punct de vedere arhitectural”, a declarat primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure.

 Gabriel Zetea (PSD): ”Podul peste Someş rezolvă o problemă economică importantă pentru maramureșeni și sătmăreni, oferindu-le numeroase oportunităţi”

 Și președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte național PSD pe domeniul infrastructură și-a exprimat satisfacția și bucuria că acest proiect demarat în mandatul său de președinte al Consiliului Județean este atât de aproape de a fi dat în folosință.

 ”Este un moment aproape istoric pentru Seini, o dorinţă veche a întregii comunităţi, dar și un vis vechi al oşenilor, de a trece cât mai repede către Țara Codrului. Podul peste Someş va rezolva o problemă economică extrem de importantă pentru locuitorii din Maramureș și Satu Mare, oferindu-le numeroase oportunităţi. Am fost alături de primarul Gabriela Tulbure încă de la momentul scrierii acestui proiect și depunerea la finanțare. M-am bucurat de fiecare etapă care ne-a adus tot mai aproape de acest moment istoric pentru Seini și îmi amintesc, cu plăcere, de ziua în care am semnat ordinul de începere al lucrărilor, la mijlocul anului 2018. În mandatul în care am condus instituția Consiliului Județean am cerut primarilor și în special celor ai Partidului Social-Democrat să nu mai tărăgăneze proiectele de la un mandat la alt mandat, ci în patru ani să scrie proiectul, să îl depună la finanțare, să îl scoată la licitație, să demareze execuția și să încerce să finalizeze lucrarea. Primarul social-democrat Gabriela Tulbure a dovedit, încă o dată, că este un adevărat profesionist în administrație și o felicit din toată inima pentru această reușită. Calde felicitări adresez și aparatului propriu al Primăriei Seini care a lucrat la acest proiect, constructorului care și-a dat tot interesul pentru a oferi o lucrare de calitate și tuturor celor implicați. În guvernarea PSD, Maramureșul a primit foarte mulți bani pentru a implementa proiecte benefice pentru județ. În Parlamentul României voi lupta, mai departe, pentru fiecare proiect al județului nostru”, a declarat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru Camera Deputaților.

 

                                                                                  PSD Maramures

joi, 4 august 2016

Gabriela Tulbure a fost aleasă prim-vicepreședinte a Asociației Orașelor din România

În intervalul 3-5 august are loc Adunarea Generală a Orașelor din România (AOR), eveniment care se desfășoară în București și unde sunt prezenți 180 de primari de orașe din cei 217 edili existenți la nivelul întregii țări.
În prima zi a AOR, Comitetul Director – din care fac parte 24 de membri -, a propus președintele pentru următorul mandat, prim-vicepreședintele, cei șapte vicepreședinți regionali, doi membri și trei supleanți. Cu unanimitate de voturi a fost desemnat ca președinte primarul orașului Balj, Mădălin Teodorescu, funcția de prim-vicepreședinte a revenit primarului de Seini, Gabriela Tulbure, iar secretar a fost ales primarul orașului Borsec, Josej Mik. Printre membri supleanți se mai regăsește un primar din Maramureș, respectiv edilul de Baia Sprie, Dorin Pașca.
Tulbure: ”Personal, îmi voi pune toată priceperea în folosul Asociației”
Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, proaspăt aleasă ca prim-vicepreședinte AOR a explicat faptul că președintele AOR este din județul Olt, ea reprezintă județul Maramureș, iar secretarul Asociației Orașelor din România este din Harghita. Asociația a dat dovadă de maturitate, iar conducerea propusă a fost votată cu aplauze. ”Mă onorează funcția obținută, fiindcă sunt prima femeie care face parte din conducerea AOR, de la înființarea Asociației. Am deținut, anterior, funcția de membru în Comitetul Director, Regiunea a VI-a din care facem și noi parte. Am mulțumit Asociației pentru propunere și am arătat că îmi doresc să fie un organism viu, fiindcă orice lucru bun îl putem face doar împreună. Pentru a obține ceea ce ne dorim de la Guvern trebuie să fim o singură voce. Personal, îmi voi pune toată priceperea în folosul Asociației, iar primarilor tineri, nou veniți în organizație le urez mult succes. Binele nostru comun se răsfrânge în binele nostru individual, iar noi trebuie să sperăm la mai bine pentru orașele pe care le reprezentăm și pentru cei ce ne-au votat”, a declarat Gabriela Tulbure, prim-vicepreședinte AOR.
Gabriel Zetea: ”Este și o confirmare că PSD Maramureș a promovat în administrație oameni competenți”
Gabriel Zetea, președintele PSD Maramureș și președinte al Consiliului Județean a arătat că funcția de prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România, obținută de primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, este o recunoaștere a meritelor profesionale ale edilului din Seini, dar demonstrează și faptul că executivul județean al social-democraților a promovat în administrația locală și județeană doar oameni competenți.
”Rezultatele muncii în administrație din ultimii patru ani de zile, la nivelul orașului Seini, nu au rămas invizibile la nivel național. Munca primarului Gabriela Tulbure a fost apreciată de fiecare dată când avut vizite din partea diferiților miniștri care au trecut prin acest oraș. Vorbim despre patru ani cu foarte multe realizări în Seini, de la implementarea proiectelor cu finanțare europeană cum sunt canalizarea și aducțiunea de apă, proiecte guvernamentale ca reabilitarea străzilor și drumurilor comunale, proiecte județene ca reabilitarea drumului județean între Seini și Viile Apei, proiecte pe fonduri norvegiene – construirea creșei sau proiectul pilot al stației de biogaz finanțat de Banca Mondială. Toate acestea au fost proiecte care care au crescut orașul Seini în topul orașelor din România ca finanțări alocate în ultimii ani. Alegerea primarului Gabriela Tulbure în funcția de prim-vicepreședinte al Asociației Orașelor din România este o recunoaștere a profesionalismului acesteia ca persoană, în primul rând, dar și o confirmare că PSD Maramureș a promovat în administrație oameni competenți, care fac administrație în folosul oamenilor”, a declarat președintele PSD Maramureș și președinte al Consiliului Județean, Gabriel Zetea.


                                        Biroul de presă al PSD Maramureș

Nota noastră. Acestă onorantă funcţie a mai fost deţinută de şi de domnul ex-primar al Cicîrlăului - Nicolae Sabău.

joi, 19 septembrie 2013

Prefectul Anton Rohian a efectuat o vizită de lucru la Seini

 Prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a efectuat miercuri 18 septembrie 2013, o vizită de lucru în Seini. Cu această ocazie domnia sa a fost interesat de mai multe aspecte ale  vieţii comunităţii seinene.
        Alături de primarul  oraşului Seini, doamna Gabriela Tulbure, prefectul judeţului a vizitat o serie de instituţii de importanţă majoră pentru  învăţământul, economia şi agricultura  zonei. Domnul Anton Rohian s-a întalnit cu elevii Şcolii nr. 1 din localitate, cu cei ai Liceului Agroindustrial, dar şi cu micuţii Gradiniţei  de pe strada Cuza Vodă, unitate recent renovată din fondurile proprii ale Primăriei Seini.        
           Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a arătat interesat de soarta Liceului Agroindustrial  şi a Fermei didactice din Seini. In acest sens a discutat cu  directorul Liceului, ing. Dan Constantea,  în vederea reabilitării instituţiei de învăţământ , internatul şi cantina fiind în paragina, precum  şi  păstrării profilului, cu toate că numarul elevilor înscrişi la acest Liceu a scăzut în ultimii ani.
        Prefectul Anton Rohian a mai vizitat  Fabrica de încălţăminte din Seini,  stadionul oraşului unde a analizat  stadiul lucrărilor de  reabilitare, stadionul aflându-se  în acest moment  în reparaţii capitale. De asemenea, a vizitat Centrul de protecţie a plantelor şi o firmă  de creştere a animalelor şi comercializare de seminţe din Viile Apei.
        Printre aspectele discutate cu autorităţile locale se numără şi posibilitatea înfiinţării unui parc industrial în zonă, stadiul inventarierii terenurilor agricole în conformitate cu legea nr.165, stadiul înfiinţării Camerei Agricole judeţene şi probleme legate de infrastructura oraşului.
        Prefectul Anton Rohian a promis că va reveni la Seini în cel mai scurt timp pentru a purta discuţii cu oamenii de afaceri şi agricultorii din zonă.


                               Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş

sâmbătă, 13 octombrie 2012

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI DEPUTAT NICOLAE BUD


Deputatului nostru, d-lui Nicolae Bud,

 Noi, elevii premianţi ai şcolilor seinene, dorim să ne exprimăm mulţumirea şi recunoştinţa noastră nemărginită pe care o avem faţă de dumneavoastră, pentru efortul pe care l-aţi depus pentru ca noi, să avem parte de această excursie pe cât de minunată şi încântătoare, pe atât de educativă. Dorim sa multumim deasemenea doamnei primar  a orasului Seini, Gabriela Tulbure pentru sprijinul acordat.
            În dimineaţa zilei de vineri, 5 octombrie, 50 de elevi, printre care şi eu, ne-am îmbarcat în autocar alături de cei patru profesori ai noştrii cât şi domnul director al Grupului Şcolar Agricol „Ion Ionescu de la Brad” Seini, şi ne-am îndreptat curioşi spre Bucureşti.
 Am reuşit să învăţăm lucruri noi şi interesante, care o sa ne fie de folos în viitorul nostru.
Sprijinul dumneavoastră moral şi financiar ne-a bucurat enorm şi prin acest sprijin, excursia desfăşurată în perioada 5-7 octombrie a fost o uriaşă oportunitate de a ne cultiva, a vedea şi a descoperi câteva dintre frumuseţile ţării noastre, România.
Printre obiective se numără Palatul Parlamentului, unde ne-au fascinat camerele mari şi grandioase, frumuseţea şi eleganţa arhitecturii, Mănăstirea Cozia, unde-şi află mormântul Mircea cel Bătrân, Arcul de Triumf, Afi Palace Cotroceni, muzeul Gheorghe Antipa şi Arena Naţională.
Toate aceste locuri au rămas bine întipărite în mintea şi sufletul nostru sub forma unor amintiri de neuitat.
                                                                 Tântaş Carina clasa a VIII a B.