Lecție de istorie predată cancelarului austriac Karl Nehammer

Printr-o scrisoare deschisă, fostul senator Sorin Ilieșiu îi predă o lecție de istorie cancelarului austriac, amintindu-i lui Nehammer că Austria a exploatat unsprezece generații de români.

Textul integral al scrisorii:

"Scrisoare deschisă

Domnului Cancelar al Austriei KARL NEHAMMER

Prin intermediul Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Austriei în România, E.S. Dna. Adelheid Folie

Spre știință:

Doamnei Președinte al Comisiei Europene URSULA VON DER LEYEN

Doamnei Președinte al Parlamentului European ROBERTA METSOLA

Domnului Președinte al Consiliului European CHARLES MICHEL

Domnule Cancelar,

Credeți că România ar putea cere vreodată Austriei daune pentru stăpânirea nelegitimă a două teritorii românești: Transilvania (între anii 1691-1918) și Bucovina (între anii 1774-1918)? Ar putea oare acorda Austria daune României pentru exploatarea a unsprezece generații de români (reprezentând în total câteva zeci de milioane de oameni) precum și a uriașelor bogății naturale din aceste teritorii? (va da Austriei înapoi românilor inclusiv aurul din Carpați ajuns nelegitim la Viena?)

Credeți că România ar fi îndreptățită să ceară Austriei daune pentru „uciderea în efigie” a poporului  român prin tragerea pe roată sau în țeapă a zeci de lideri ai revoluției conduse de Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785), revoluție care, prin câteva dintre idealurile ei, a inspirat revoluția franceză demarată patru ani mai târziu, în 1789?  Remarcăm faptul că nicăieri în Europa în acea epocă nu se mai practicau execuții atât de bestiale precum cele prin care au fost martirizați Horea și Cloșca, conform ordinului dat de împaratul Austriei: «Să li se frângă cu roata toate membrele corpului, începând de jos în sus, anume mai întâi lui Cloșca și apoi lui Horia /…/ iar corpurile lor să se despice și să se taie în patru, capul și părțile corpului să se pună pe roate pe lângă diferite drumuri.» În acel timp, Casa imperială de la Viena îl numise ca guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei pe baronul Samuel von Brukenthal.

În timpul revoluției din anii 1848-1849, 40.000 de români și-au dat viața pentru anularea unirii ilegale a Transilvaniei cu Ungaria, dar și pentru pentru „triumful Austriei”. Ca „recunoștință”, după 18 ani, în anul 1867, împăratul Austriei a impus anexarea Transilvaniei la Ungaria, știind că un asemenea act putea duce, dipă circa 100 de ani, la dispariția prin maghiarizare a poporului român din Transilvania, respectiv prin interzicerea limbii române, prin înlocuirea numelor românești cu nume ungurești și prin trecerea de la „religia românească” la cea „ungurească” sau „austriacă”. Din fericire, după 50 de ani, în anul 1918, Anexarea a fost abolită prin Unirea Transilvaniei cu țara-mamă, România.

Credeți că România ar fi îndreptățită să ceară daune pentru tot ce-au îndurat românii în acei 50 de ani de teroare (1867-1918), ca urmare a deciziei Austriei de a anexa Transilvania Ungariei?

Menționăm cu regret și atitudinea incredibilă a împăratului Austriei din anul 1892 când a refuzat să primească – darmite să citească – Memorandumul pentru respectarea drepturilor românilor din Transilvania. Ulterior, împăratul a consimțit la întemnițarea liderilor românilor, chiar dacă cei mai loiali supuși ai Imperiului, timp de peste 200 de ani, au fost românii.

Să nu uităm nici faptul că în aceste două secole, milioane de români din Transilvania și din Bucovina, supuși ai Împăratului Austriei, au fost obligați să lupte în războaiele imperiului austriac și ale celui austro-ungar. Românii erau trimiși în prima linie a frontului, fiind apreciați ca „soldații ideali”. În toate aceste războaie, cei mai decorați eroi și cei mai mulți decedați au fost românii.

În primul război mondial, soldații români din armata austro-ungară au fost obligați în mod incalificabil să lupte chiar împotriva fraților lor din regatul României, cu toate că puteau fi trimiși pe alte fronturi.

Credeți așadar că pentru toate acestea, și pentru multe altele, Austria ar putea decide vreodată să acorde României daune morale și materiale?

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, Austria nu are voie să uite că în anul 1918 românii au salvat-o de regimul comunist. La sfârșitul primului război mondial, capitala Austriei, Viena, se afla în pragul revoluției bolșevice, armata austriacă fiind în descompunere după ce pierduse războiul. Pentru a împiedica instaurarea comunismului, Iuliu Maniu, liderul românilor din Transilvania și Ioan Boeriu, general (feldmareșal) român în armata imperială (ridicat la rangul de baron ca recunoaștere pentru mari victorii repurtate în război), au cerut Ministerului de Război de la Viena ca unitățile militare din Austria, formate aproape exclusiv din români transilvăneni, să li se subordoneze. Cererea a fost imediat aprobată, iar armata condusă de Boeriu și Maniu, având 160.000 de ostași, aproape toți români, au restabilit ordinea la Viena (apoi, la scurt timp, și la Praga), făcând imposibilă instaurarea regimului sovietic în anul 1918, chiar în inima Europei (menționăm că în august 1918 armata română, la cererea Aliaților îngroziți de pericolul comunizării Europei, a ocupat Budapesta și a nimicit și regimul sovietic instaurat în Ungaria de agentul lui Lenin, Bela Kun, în martie 1918).

București, 10 decembrie 2022

Prof. Univ. Dr. Sorin Ilieșiu, senator al României (2012-2016)

POST SCRIPTUM. Subliniez faptul că răul făcut românilor de Austria Imperială timp de peste două secole nu ar putea „echivala” în niciun caz cu corectarea votului dvs pentru intrarea României în Spațiul Schengen."

Andrei Șerban: Scrisoare deschisă

 

Dragi colegi, acest text vi se adresează în primul rând.

Scriu într-un moment când orice riscă să nu fie auzit. Dar mă simt responsabil s-o fac.

Criza de încredere

Motivul de a scrie e criza provocată de nominalizările UNITER. „Azi iarna vrajbei noastre”… (cum spune Richard al treilea) e o criză artistică ajunsă în top news! Oare poate fi comparată cu o criză economică, cu inflația, sau cu șomajul?! Hmm…

În atmosferă se simte un fel de premoniție sumbră că marea călătorie a teatrului, așa cum cei mai mulți am trăit-o, e în pericol să se sfârșească.

Scriu aceste rânduri de la New York și să știți că exact asta e starea de spirit și aici – doar din America s-a răspândit spre toată Europa!

Dezbaterile dintre tabere, aparent despre abuzuri, sugerează o criză foarte acută de încredere, atât în sistemul de guvernare cât și una legată de teatrul însuși, aflat în pericol de a deveni o insulă stearpă și pustie. De ce transpare atmosfera asta agresivă, violentă, toxică, în care confrații se judecă între ei cu aroganță, cu ură? De ce artiștii sunt în acest moment priviți cu suspiciune de publicul larg, fiind incriminați, chiar discreditați? Expunând puroiul, opusul frumosului ce izvorăște din artă, artiștii sunt de fapt oglinda lumii în care trăim, cu nimic mai buni sau mai răi decât restul umanitătii. Nici publicul nu este uniform – include grupuri inovatoare care îi susțin pe cei care doresc moartea tradiției și noutatea cu orice preț (spiritul inspirat de cancel culture), dar și „fosile vinovate ale trecutului”, în care eu nu am cum să nu mă recunosc.

Nu scriu pentru că sunt unul dintre perdanții „cursei” pentru nominalizări. La vârsta mea mă consider „hors-concours”

În 2022 am montat două spectacole, ambele la teatre maghiare: unul la Cluj („Oedipus”), celălalt la Timișoara („Doctorul”). Amândouă adaptări radicale, contemporane, dar fără să trădeze spiritul autorilor (Sofocle, respectiv Schnitzler). Robert Icke e un tânăr regizor englez pasionat să transpună piese clasice în lumea noastră și o face cu sensibilitate și enorm talent. Niciuna dintre aceste adaptări originale, jucate de minunații actori maghiari, nu a convins reputatul juriu UNITER. Dar performanțele actorilor mei sunt cel puțin la nivelul celor de pe diverse scene europene, unde sunt apreciate și au mare succes. Recunosc că în fața acestei indiferențe a juriului am fost trist timp de o zi numai pentru actori. „Coronițe“ de la UNITER eu am primit destule. Please leave me alone…

De copil am încercat să urmez sfatul bunicii mele: „să te vezi pe tine așa cum te văd alții”.

Nu l-am uitat până azi, dar busola e din ce în ce mai dificil de ținut.

De unii pare că sunt catalogat ca un om în vârstă care aparține unei lumi apuse odată cu Ciulei și Pintilie. Dar se mai știe oare cine au fost Ciulei si Pintilie?! Cum nu sunt nici membru UNITER, nici tânăr revoluționar, nu aparțin vreunui trib anume, nici nu locuiesc în țară permanent, sunt o țintă favorită pentru cei care se legitimează prin apartenența la un grup sau altul. Alții, extrem de critici la adresa mea, lansează atacuri mai grele, legate nu doar de artă, ci și de aspecte „morale”. Dar azi (ca în stalinism) nimic nu e mai ușor decât să acuzi din plin fără să ai adevărate dovezi. Când am relatat într-un interviu scandalul pe care l-a provocat faptul că la o audiție la Columbia University am întrebat un candidat de ce a ales să prezinte rolul Julietei, el fiind un transgender de 36 de ani, cu o voce răgușită de prea mult fumat, au explodat în România comentarii revoltate că sunt homofob, contra LGBT. Total fals. A fost o decizie pur artistică Pentru mine Julieta, la 14 ani, așa cum a fost scrisă de bard, are puritatea unui copil care descoperă dragostea, iar pe vremea lui Shakespeare rolurile de fete tinere erau jucate de tineri adolescenți care aveau vocea in schimbare.

Problema e că cei care fac scandal nu sunt niciodată interesați de artă cu adevărat. Să mă ierte bunica, dar nu pot să mă văd așa cum mă descriu aceștia. Cred că fac parte dintre artiștii care chiar caută ceva și nu am nici dorința, nici energia să devin activist si sa fac revoluții culturale.

Trăim într-o lume în care nu mai există dialog, unde totul e asimilat superficial, în ritm galopant, digestia fiind determinată de fenomenul fast food. Lacomi să fim recunoscuți, rebeli contra oricui, rapid descurajați, prizonieri ai milei de noi înșine, vulnerabili, ne considerăm cu prea multă ușurință victime. Ne e teamă că nu posedăm destul, vrem să avem putere, să fim „pe val”.

Tocmai am sărbătorit, ca în fiecare an, Ziua Mondială a Teatrului. De mii de ani scena a servit drept o ușă deschisă către un tărâm mai profund al minții si al inimii ce ne face să simțim dezgust în prezența cruzimii și admirație în prezența generozității. Sentimentul de solidaritate și comunitate însă ne este acum foarte străin. Recunoaștem oare cât de incapabili suntem în acest moment să fim solidari sau cât de ipocrit sună acum așa-zisa noțiune de comunitate? E ca și cum vrem să celebrăm si să ne bucurăm de această bijuterie prețioasă care ni s-a dat prin teatru – dar pe care am acoperit-o de un maldăr de zdrențe vechi, murdare, rău mirositoare.

Vă întreb care mai este azi binele nostru comun? In artă, noi care ne numim cu mândrie artiști, cum înțelegem întrebarea asta? Ce poate rezolva criza noastră acută de încredere unii in alții ?

Cât de adânci sunt rănile și cum se pot vindeca?

Trebuie să ne amintim cine suntem. Suntem moștenitorii celor care s-au luptat sa elibereze scena de realismul socialist și cenzura comunistă și au pus bazele unui teatru deschis spre imaginație și adevăr.

Tânăr, ca mulți alții, am ales teatrul cuprins de un val de idealism, dorind ca oamenii, plecând acasă, sa fie mai buni – si până azi am rezistat să mă las molipsit de cinism ieftin, sarcasm și ură, cât și de lipsa de respect față de valoare. Unul din efectele negative ale democrației în artă: lipsa oricărui criteriu de selecție valorică. Sunt într-adevăr un tip de modă veche. Politizarea teatrului nu m-a atras niciodată. Ideologizarea la moda acum, care s-a infiltrat excesiv, sugrumă adevărata chemare a unui artist, aceea de a servi ceva mai înalt.

Dragostea. Avem nevoie să iubim, nu doar să fim iubiți. Mă opresc aici, deja simt ca am „vociferat in exces”.

Despre UNITER și nominalizări, așteptarea multora sastisiți de scandal, e ca Senatul în frunte cu Președintele actual să se trezească și să ia decizii ferme. Extenuați de prea mult zgomot, e momentul să se găsească o formă de reconciliere. In așteptare propun să ne oprim, să respirăm, să privim lumea într-un mod mai răbdător, înțelept și mai umil. Poate un moment de tăcere. Inteligența tăcerii – the TEST is silence.

Sursa: Blogul lui Liviu Antonesei

SCRISOARE DESCHISĂ

 

Satisfăcându-mi plăcerea de a citi poezii semnate Mihaela CD, într-o zi am primit un inedit cadou ,de la distinsa DOAMNĂ, o călătorie într-o mirifică grădină a poeziilor pentru a mă plimba pe cele17 alei ,bine definite, cu etapele vieții  și a trăirilor ei. Însoțită de cartea ,, PAȘI DE CATIFEA,, respectând tempoul,, pașilor de catifea,,  stăpânită de o  plăcută emoție,  am citi mai întâi,  pe frontispiciul porții, care îmi deschidea  filele presărate cu poezii, un adevărat îndreptar    ,, Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții și trăiri impregnate în memoria sufletului.,, Mihaela CD. Deviza pentru cititorul călător pe aleile poeziei a fost ,, Din sufletul meu cu toată dragostea,,  .Un ambiant frumos care m-a  făcut să-mi imaginez că primii pași mă duc la un copac cu  indicatorul ,, Pășind prin viață,, ….Un cumul de învățăminte pentru că viața este,, O salbă de trăiri…,,într-un perpetuum  balans.Ca o frunză ce planeză ușor din copac sunt versurile care îmi  dau intimitatea unui ,, culcuș de amor,, și cum nu vroiam să mă despart de această poezie , am exclamat repetativ ,, Si îmbracă-mă în puf de stele!,,/ Și îmbracă-mă în puf de stele…..,,!!!  Starea de visare o voi găsi îndemn în versurile,, Visează și trăiește cu ființa/…….Serbează, onorează-ți conștiința/Căci în final rămâi tu și cu ea/,,,….Continui plimbarea cu ,, Pași de catifea,,.. O bornă însemnată cu ,, Printre amintiri,,  îmi atrage atenția spre ecoul toamnei, al  vârstei mele care vibrează la versurile ,,Pe cerul toamnelor ce-s grele/ Azi punem doar regrete pe cântar,,/ .  În fața ochilor și a sufletului meu care îmi este un companion credincios,  găsindu-mă lângă indicatorul,, Copilărie tărâm de vis,,,, a apărut un crâmpei de câmp cu flori …Instinctuală din buzunar scot ca pe un talisman o fotografie de familie cu mama care  ,, ..până-n ultim ceas/ Își are pruncii săi  în gând,,/ pentru că  ,, O  mamă-i una pe pământ,,/. Citind poezia ,, Te chem, copilărie,, am chemat-o și eu pe a mea copilărie ,în care ,,Cândva în jurul mesei adunați/ N-e  bucuram cu multe vise/,, Apoi la ,, MASA,, S-a așezat liniștea clipelor cernite,,/ ..Îndemnul în versuri ,, Să taci,,/,,,,Să nu mai spui nimic/ Să nu te –ntorci  în vreme/,, mi-a dat ocazia  ,,să ascult doar zarea,,…/..Următoarea alee mă va trece ,, Prin clepsidra vieții,, unde voi conștientiza că ,, Osândă-i viața pe pământ,, Sunt cu gândul pe ,,clepsidra vieții,, pătrunsă de fiecare cuvânt,vers, poezie, unde  firul de nisip s-a scurs.  Recitesc poezia pentru a repune clepsidra timpul în poziția start si firele de nisip erau gândurile, reflecțiile mele reînviate ,derulate de ,, Drept de apel,, ,, Ești clipa muritoare,,….Dar cum clepsidrei vieții nu pot să –i dau star de mai multe ore mi-am continuat , cu,, Pași de catifea,, plimbarea pe aleile poeziilor DISTINSEI AUTOR MIHAELA CD. O bancă solitară, cenușie, deasupra căreia staționa un nor cenușiu mă atenționa printr-un anunț  de ,, Zbuciumările din pandemie,,….Pe alee ca într-o catedrală cu sfinții și îngerii ce lăcrimau , lăcrimând  și eu,citeam strigam și mă rugam..,,, Oprește, Doamne!,,  ,,Învie-ne Doamne!,,  ,, Fă, Doamne, un Miracol!,, ,, Vino, Doamne, salvează omenirea,, că,, puțin câte puțin, ne moare cerul,,/…..Rememorez ,, Cuvântul editorului,,  unde ni se spune că autoarea calcă cu pași ușori, de catifea, pentru că această carte reprezintă, în fapt, pașii noștri, ai tuturor, prin viață, presărați cu bune și cu rele și diferite încercări. Continui lectura și am zărit orizontul cu,, Iubirea din inimă,,.O alee cu poezii pe care le,, Ascult și tac…,, citesc inimii, sunt sentimente în care , câte puțin sau poate mult/ m-am împrumutat  cu fericire/,,. Pas cu pas mă duce  lectura să descopăr o altă bucurie a  autoarei de a ne  dărui în versuri din  trăirile, iubirile ei benefice care ,, Cu graiul slovelor știe mirui,,.  Observ în călătoria mea, pe aleile cu poezii, cum se lărgește spațiu, cum o noua poartă larg deschisă mă întâmpină  cu emblema,, Trăiri poetice,,. Prin intermediul poeziilor citite aflu taina că ,, Poetul,, ,, El scrie versuri din suferință,,/Pictate din iubire și prea plin,,/ apoi,, Umbrele calde,,  sunt așteptate cu ,,pași ușori,, să ajungă-n pragul sorții .Ca un subtitlu al volumului,  poezia  ,, Cartea emoțiilor,,  converge toate cele 17 alei…Cititorul este convins că MUZA POEZIEI nu va pleca niciodată și ,, noi versuri răzbat,, semnate Mihael CD. Prin foiletare și imaginație care numai tărâmul poeziei poate să ți-o dea, pe următoarea alee am văzut pe un pervaz o vioară și un arcuș gata să-mi cânte repertoriul capitolului   ,, Inimă, de-ai ști să spui,,   așa cum numai arcușul mânuit de semnatara poeziilor poate să emită versuri în loc de note muzicale ,versuri melodioase ca sunetul unei viori. Acest capitol și poeziile lui mi-au amintit de poezia lui Eminescu,, „De rupi o coardă de vioara,

Ea geme, moare, tremurând.

O altă coardă îi ia locul

S-auzi vioara iar cântând. 

 

Dar când c-o lovitură slabă,

În coarda inimii lovești,

Ea geme atunci o viață-ntreagă

Și nu mai poți s-o-nlocuiești.!!!!”,,    Lăsând vioara la locul ei cu promisiunea că voi reveni la concertul  în versuri ,lumina unei candele veșnice de  pe aleea cu pași pierduți,mă alătur prin citirea poeziilor de  capitolul ,, Omagiu poeților plecați,, . ,, Prin timpuri efemere,, poezia este adresată direct celor care ,, Lăsat-ai versuri din simțire adunate/ Să-ți plângă dorul fără de-alinare,,/. ,, Pleacă tu moarte,, porunca, mă străbătea,   glasul ca dintr-un cor al robilor care strigă ,, Atâtea inimi astăzi plâng/Îndoliat-ai nația întreagă/Dispari cu aerul-ți nătâng/ Că nimănui nu îi ești dragă !/,,.

Pe o foaie albă, ca început, voi scrie denumirea aleii nr. 10 ,, Daruri de suflet ,,

Poeziile din acest capitol sunt un dar  binevenit. Fără să calc ,, Firul ierbii,, am mângâiat cu privirea,, firul ierbii plin de rouă,,.   Printre poeziile, adevărate  daruri,  a căror versuri  m-au hrănit   ,, De dor se frânge,,val pe val…,,,  Prietenia-i nestemată,,  pentru că și ,,  închisă-n cazemată/Sclipește din depărtare ,, ,Am  poposit câteva secunde cu emoție și apoi am citi.. ,, Macul ucis,,   Am mângâiat  în gând toți macii ucișii , toate ființele plăpânde ucise…,,.Mă despart de aleea nr. 10 nu înainte  de a saluta  cu privirea  ,,,, Astru ceresc printre steluțe mii,,  ca să pot străbate pas cu pas poeziile ,, Primind lecțiile vieții,, M-am înarmat cu,, Răbdarea, arma succesului!,, și îndemnul, poeziei  mă va ajuta să,,  înaintez pe cărare,, ..Voi citi versuri  deosebit de frumoase,  îndrumătoare, voi recunoaște  și cele ,, 10 porunci,, și  învățămintele de căpătâi din cei,, șapte ani de acasă .. ,, Lecția vieții,, ne concluzionează  ,, ,, Căci am venit ca să plecăm/De-i viața bună sau amară/ S-o trăim și să ne bucurăm,,.Totodată  suntem avertizați că nerespectarea ,, Lecțiilor vieții,, ,, Neatenția ți-a fost  taxată,, declanșând  ,, Prăpăd în conștiință,,. Înainte se a păși pe aleea  ,, Românie , plai de dor,, m-am întors cu gândul la vioara lăsată pe un pervaz si imaginativ  virtuosul arcuș a lui George Enescu intona ,, Rapsodia Română,, pe când eu păstrându-mi  ,, pașii de catifea,, pășeam pământul , mă rugam citind ,, Dă-i , Doamne, bine românului,,, ,, Unirea ,operă înaltă,,.  Când arcușul s-a retras din visare mea  ,, Mă răzvrătesc,, și eu

,, Mă răzvrătesc pentru întreg poporul/ pentru toată pădurea / Ce-și pierde verdele frunzei de brad/Mă răzvrătesc pentru bătrânii țării./……Mă răzvrătesc…Țara-i mai sărăcită, în griji și nevoi/ Iar bietul popor, se zbate în noroi!/,,, Si numai pentru capitolul ,, Românie plai de dor,, pentru acest ,,Compendiu de Istorie,, în versuri este suficient, din punctul meu de vedere, să aduc( să aducem) elogii poetei . Eu le și aduc …..Aleea nouă , pe care am decis să citesc poeziile, este presărată , deocamdată, de frunzele toamnei…suprapunându-se toamna pe care o citesc, cu toamna prezentă în ,, Anotimpurile vieții,,. Impresionată de gestul poetic,, Și-n fiecare clipă de lavandă/ Trimit un gând pe –albul unui nor,,… Toamna dăruiește acest melanj între mov și alb numai poeților, pictorilor…..ferice de ei.   În acest capitol  am constatat cum ,,clepsidra vieții,  nu și-a întrerupt menirea  și astfel ,, Cu fiecare…,, frunză veștejită/..Cu fiecare floare pricăjită/ Mă sting și eu….pic cu pic,,/ .NU, nu sunt tristă în plimbarea pe această alee, pentru că nici nu am timp să simt,, Iarnă hibridă,, că ,, Licărul iubirii,, îmi bucură ființa cu un tablou inedit, în care,, Un domn și-o doamnă pe faleză/ Se – mbrățișează  pe al clipei val/  Că se iubesc și azi la fel de licărit!,,,   Indiferent în ce ,, Anotimp al vieții,, am fi, fiecare cititor , cred eu,  vrem să auzim,, Fanfara florilor de câmp,, .,, Toamna din suflet,, mă face să spun și eu ca în  versurile ,, Toamna venit-a prea devreme,,/..Și eu ,,Vreau verdele să fie verde,,  și ,, Vreau cerul  să-mi fie senin! ,,…Cu ,,Durere încrustată,,  și mie ,,Mâinile amorțite nu mai scriu/Refuză să scrijelească durerea….,,.,Aleea cu ,,Tristețile sufletului,,   o voi parcurge în taină ….. citind fără voce,  memorând, , rememorând în adâncul sufletului meu fiecare vers, fiecare cuvânt din,, Durerea tristeții,, ..Dacă aș fi întrebată,, De ce?..v-ar  răspunde memoria,..  in memoriam și parafrazând versurile lui Eminescu  ,, Dacă tu ai  ști problema astei vieți cu care lupt…….?.,,,.Pentru a parcurge această alee cu pioșenia  adecvată emoțiilor, mi-am amintit cuvintele de pe frontispiciu,, Fiecare pas pe care-l facem în viață, lasă în urma sa emoții…..,,…

Înainte de a trece pe aleea ,, Bucuriile sufletului,, am revăzut ilustrațiile fiecărui capitol care sunt parte integrantă în realizare acestui volum de poezii și care merită apelativul ,, excepționale,,  .Încântată de .,, Albastrul cel albastru,, fredonând  .. și  ,, De infinitul cel azuriu  fascinat/ Închin spre cer arzătoare rugă/ Să – l revăd an de an, fie și-n fugă…/ .  Cu voce tare citesc  ,, Șezătoarea artelor,, ..,, Iubește-mă azi fără măsură,,  deși  ,,Viață frumoasă, fată morgana,, /Azi ești, mâine pleci diafană!,,.Pentru mulții în,,Bucuriile sufletului,, face parte  și ,, Un mic cățel, al vieții abajur,,. Mă alătur de ei și cunosc  personal  încântarea revărsată în jur de către ,, Pufosul nostru  scump și mititel!,, .,, Când Crăciunul bate la ușă,,.. curg ,, Întrebări de Crăciun,, ..și noi ne refugiem trăirile în  versurile poeziei,, N-mi spune…,, ,,când vine Crăciunul/ Chiar de-i bucurie, mă întristez/Că-i alt Crăciun ce va veni,,/. Și totuși ,, Vine  Moșul la copii,,. Citind , trăind fiecare vers din,, poeziile din suflet pentru  suflet,, scrise de  poetă , mă bucur că am cartea,, Pași de catifea,, .Ori de câte ori  sufletul meu îmi va cere să-i citesc poezii  semnate de AUTOARE MIHAELA CD voi deschide cartea cu grijă  ca pe valvele unei  scoici în care știu că sălășluiește o nestemată,, perlă,, produsul timpului,al unui talent nemărginit, alăturate fiind durerile, mângâierile vieții.  Toate aleile au fost presărate  cu poezii – petale , dar  ,, Petale de gânduri,, cele de pe ultima alee, parfumul lor transmis  ,, , Prin slove,, va persista  mut timp și îmi va reîmprospăta  dorința de a citi poezii aparținând acestui,, Suflet de artist,,, ,, Acesta e  poetul cu suflet de artist/ Ce-ncântă  tot pământul cu-al său vers/. În capitolul  ,, Petale de gânduri,, poezia ,, O  clipă de argint,, ne mărturisește comuniune dintre poetă și sufletul ei care ……,, În valuri, am aflat înțelepciune / Și-n poieni flori mândre de cules/ Ce poartă în petale-o rugăciune/ Zâmbind momentului bine ales/…Că binele ascuns stă în iubire/ Iar pacea sufletească în credință ,//,,  La început am primit îndemnul poetei de lectură plăcută prin cuvintele  ,,  Din sufletul meu cu toată dragostea,, ceia ce am avut din plin…Am avut parte de poezii în care am ajuns mai aproape de sufletul poetei,   care mi-au dat posibilitatea să înțeleg, să accept, să mă bucur de etapele vieții și să mă regăsesc …..Cum tot ce-i frumos se termină mai repede decât doream,  acest volum de versuri îl voi asemăna cu  unul din ,,colierele vieții,, DISTINSE AUTOARE  care mi-a dat și mie, citind poeziile din,, Pași de catifea,,  ,, Mugurii speranței,,, . Cu voce tare vreau să-mi tapetez camera cu amprentele versurilor,, Căci indiferent cât de nefericit ai fi/ Speranța ce-ți înmugurește n-o jertfi/ Că ea-ți aduce-n suflet dimineața!/,,

VĂ MUȚUMESC, VĂ SALUT CU TOT RESPECTUL ȘI TRIMIT PESTE OCEAN UN GÂND BUN SA VĂ ÎMBRĂȚIȘEZE AȘA CUM M-AU ÎMBRĂȚIȘAT , ÎNTOTDEAUNA, POEZIILE DVS.

Silvia Mihalachi

Scrisoare deschisă Domnului Klaus Werner Iohannis

Scrisoare deschisă adresată Primarului municipiului Baia Mare

Domnului primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș,

Constatăm încă o dată că dezbaterea bugetului local este doar o „afacere” de birou. Discuțiile se rezumă la schimbul de opinii între birouri și la implementarea pseudo-viziunii unei singure persoane. Atrag atenția executivului Primăriei că banii din buget nu constituie „dar manual”, din care să finanțați ce vă convine și să sprijiniți clientela personală.

De 8 ani ne ”construiți” parcuri industriale, aqua-park-uri, reabilitați Piața Izvoarele, Piața Revoluției, mutați sediu serviciului de evidență a persoanei într-un spațiu în care oamenii să nu simtă că stau ca vitele, ridicați stadion nou, înființați echipe de champions league. Nimic din toate acestea nu există. În schimb, banii de la buget s-au dus. Ați cheltuit chiar mai mult decât aveați. Din bugetul pe 2016 au trebuit acoperite datoriile pe care le-ați făcut în 2015. Peste 70.000.000 de lei, așa cum declara la acea vreme primarul interimar Marinel Rob, care și azi vă stă alături în calitate de viceprimar. În urma dezastrului financiar din 2015 s-a ajuns la falimentul sportului. Cluburile de handbal și fotbal, pentru care din bugetul municipiului s-au alocat peste 10 milioane de euro, au fost închise. Jucători, antrenori, furnizori au rămas neplătiți.

Azi aflăm că Primăria are datorii din 2018 către firma de salubritate, URBIS, jucătorii de la clubul sportiv și diverși contractanți. Drumurile din oraș sunt într-o stare deplorabilă, dar s-au cheltuit zeci de milioane de lei pentru întreținere. Principalele bulevarde sunt nereabilitate de când ați venit în primărie. Bulevardul Independenței este plin de gropi și plombe cu valabilitate de două săptămâni. Bulevardul Traian seamănă cu suprafața Planetei Marte.

În afară de taxe și impozite, datoria publică, pungile de sărăcie de la Pirită, Craica, Cuprom, și spațiile verzi neîngrijite, a mai crescut ceva în Baia Mare? La inițiativa dumneavoastră ați majorat taxele și impozitele. Majoritatea băimărenilor plătesc, cu minimum 30% mai mult impozit comparativ cu anul precedent. Datoria publică a municipiului a crescut cu 100.000.000 de lei pentru următorii 20 de ani. Ratele le vor plăti băimărenii și copiii lor. Măcar din respect pentru banii cu care contribuie la buget trebuie să provocați dezbateri serioase pe Legea bugetului. Finanțarea diverselor spectacole, pentru a întreține afacerile unor apropiați, nu mai trebuie să fie pe agenda de priorități a municipiului. Suferim la prea multe capitole ca să cheltuim anual aproape 2 milioane de euro pe lucruri care țin 3 zile.

Administrațiile publice serioase au deschise șantiere pe proiecte finanțate din fonduri europene pe exercițiul financiar 2014-2021. În Consiliul Local Baia Mare abia acum se aprobă indicatorii tehnico-economici la unele proiecte. Nu avem nimic în execuție. Pe când începem… se termină perioada de finanțare.

Convocați dezbateri publice pe buget în fiecare cartier, pentru ca sumele să fie folosite pentru nevoile reale ale orașului. USR Baia Mare a identificat, prin discuții cu cetățenii din fiecare cartier, zeci de propuneri care trebuie să se regăsească în proiectul de buget. Vi le vom înainta, cu convingerea că nu puteți ignora problemele comunității.

Dați orașului pe care-l iubim șansa de a avea un viitor! Nu-l îngropați printr-un individualism păgubos!

                              Dan IVAN, preşedinte USR Maramureş   

Scrisoare deschisă către români: să spargem, ÎMPREUNĂ, bula de ură...

Dacă s-a ajuns, în mult prea multe cazuri, ca în cadrul aceleiași familii să existe conflicte pornind de la apartenența la o anumită tabără politică, atunci e cât se poate de clar că greșim fundamental. Ieri ne întâlneam cu copiii în parc și vorbeam despre Nichita Stănescu și Marin Preda, iar astăzi nu ne mai întâlnim, nu ne mai vorbim, nici măcar nu ne mai scriem pentru că „pro-PNL” și „anti-PNL”, pentru că „pro-USR” și „anti-USR”, pentru că „pro-PSD” și „anti-PSD”, pentru că „pro-Iohannis” și „anti-Iohannis”, pentru că „pro-Cioloș” și „anti-Cioloș”? Atunci înseamnă că tocmai am scăpat printre degete ESENȚIALUL! Dacă ne uneau cândva poezia și literatura și ne dezbină până la ură acum disputa politică, atunci e evident că alegem hăul în locul înaltului, noroiul în locul nufărului. Însă tocmai șansa asta – a nufărului care se ridică deasupra noroiului – o avem încă în față. Avem posibilitatea de a ne reîntâlni întru sublimul speciei noastre. Desigur, avem și posibilitatea de a ne pierde, pe noi și pe ceilalți, în găurile negre ale sinistrului speciei. Aceste posibilități își împart în mod egal liberul nostru arbitru. Depinde doar de noi ce anume alegem...

În ce mă privește, pot să vă spun că sunt foarte bucuros să joc tenis cu bunul meu prieten Liviu (da, tot Liviu, dar votant USR), să împart o sticlă de vin roșu bun cu ruda mea Tiberiu (votant Băsescu, „băsist” convins), să vorbesc despre fizică și metafizică ore în șir cu ruda mea Ștefan (simpatizant Iohannis), să mănânc cele mai bune paste cu fructe de mare din lume pregătite cu măiestrie de finul și bunul meu prieten Adi (votant PSD), să donez pentru copiii bolnavi direcționând în mod egal banii către o organizație umanitară condusă de oameni cu care rezonez și către o organizație umanitară condusă de oameni cu care nu rezonez (parteneri de drum cu Cioloș)!

Să nu ne iluzionăm, dragi români, indiferent în ce tabără vă aflați: NU va veni Harry Potter cu bagheta magică pentru a ne face să găndim dintr-o dată la fel în ceea ce privește politica. Dacă pentru mine, spre exemplu, Iohannis este un personaj grav avariat sufletește, incapabil de orice tresărire empatică reală, nemimată, mi-e foarte clar că pentru alții el e eroul din poveste care se bate cu balaurul zi de vară până-n seară. Asta, dragi români, n-o putem schimba... Ce putem însă schimba este modul cum ne raportăm unii la ceilalți. Pentru că dacă ne pierdem umanitatea alegând calea urii, atunci suntem iremediabil pierduți. Într-o mare de ură, pierduți suntem toți: „useriști” și „anti-useriști”, „pesediști” și „anti-pesediști”, „peneliști” și „anti-peneliști”, „iohanniști” și „anti-iohanniști”, „cioloșiști” și „anti-cioloșiști”... Dacă se rup zăgazurile urii, atunci ne vom îneca toți, niciunul dintre noi nu va mai putea respira aer curat, neotrăvit. Iar singurul baraj în calea viiturii de ură vidă e UMANITATEA noastră. Aici este CHEIA, aici este SOLUȚIA!

Este motivul pentru care repet la nesfârșit că am ales să împart o donație în mod egal între două organizații umanitare – una condusă de oameni de care mă simt apropiat, una condusă de oameni de care nu mă simt apropiat. Nu repet acest lucru pentru că aș fi făcut eu nu știu ce donație colosală. Sunt mulți oameni care donează de mult mai multă vreme, în mod constant. Deci nu asta este ideea. Repet acest lucru pentru că astfel de gesturi ne pot vindeca de ură. Faptul de a dona bani chiar dacă ai opinii politice complet diferite de ale celor care fac, totuși, mult bine prin asociația lor umanitară reprezintă un exercițiu pe care îl consider absolut necesar. Acest gest a ajutat niște copii sărmani, dar m-a ajutat și pe mine. M-a ajutat să mă ridic întru dragostea față de oameni în loc să cad în golul nesfârșit căscat de prăpastia urii. M-a ajutat să văd nufărul dincolo de noroiul deasupra căruia a reușit, ca un viu simbol, să se ridice...

Fie să alegem ceea ce ne înalță ca specie și fie să ne vindecăm de ură și dezbinare prin gesturi simple, precum cel pe care am ales eu să-l fac. Pentru mine, sunteți toți oameni, sunteți toți români, dragi oameni și români „peneliști” și „anti-peneliști”, „pesediști” și „anti-pesediști”, „useriști” și „anti-useriști”, „iohanniști” și „anti-iohanniști”, „cioloșiști” și „anti-cioloșiști”! Și am ales, dincolo de opiniile ce ne despart, să continui să joc tenis cu bunul prieten Liviu „useristul”, să continui să împart o sticlă de vin roșu românesc cu ruda mea Tiberiu „băsistul”, să continui să vorbesc despre fizică și metafizică ore în șir cu ruda mea Ștefan „iohannistul”, să continui să mă bucur de viață mâncându-i toate pastele cu fructe de mare finului meu Adi „pesedistul”, să continui să donez în mod egal pentru organizația umanitară condusă de oameni cu care rezonez și pentru organizația umanitară condusă de „cioloșiști”. Asta este alegerea mea, dincolo de tot ce ne desparte. Și dacă am o stare de bine sufletesc, dacă simt că, astfel, spiritul meu bea apă vie în loc de nisip fierbinte, atunci înseamnă că am ales corect, că am ales... OMENESCUL.

Fie ca retortele chimice și alchimice ale Centenarului să ne ajute să transformăm apa moartă din poveste în apa VIE din poveste. ...Fie să FIM!

deputat Liviu Pleşoianu

Scrisoare deschisă legată de primirea lui Ilie Bădescu ȋn Academia Română: cerem reconsiderarea deciziei!

30 de sociologi și cercetători în domeniul științelor sociale se poziționează critic față de recenta alegere ca membru corespondent al Academiei Române a domnului prof.univ.dr. Ilie Bădescu, lansând în acest sens o scrisoare deschisă prin care solicită Academiei Române reconsiderarea acestei decizii şi „operarea cu criterii mai clare de selecţie în astfel de poziţii extrem de onorante şi prestigioase”. Majoritatea semnatarilor sunt universitari din București și Cluj Napoca, dar scrisoarea a fost asumată și de directorul general al Institutului pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. România Curată, prin Societatea Academică din România, se alătură acestui demers.

In atenţia
Acad. Tudorel POSTOLACHE
Acad. Aurel IANCU

Scrisoare deschisă legată de primirea domnului Ilie Bădescu ȋn Academia Română

În calitate de sociologi, cercetători şi cadre didactice în domeniul ştiinţelor socio-umane, ne exprimăm surprinderea şi dezacordul faţă de primirea ca membru corespondent al Academiei Române a domnului profesor univ. dr. Ilie Bădescu. Considerăm că publicațiile apărute de-a lungul carierei sale, atât la Universitatea din Bucureşti, cât şi la Institutul de Sociologie al Academiei Române, nu pot fundamenta calitatea de membru al Academiei Române.

Dorim să semnalăm trei probleme principale care ar trebui evaluate de forurile superioare ale Academei Române:
– (1) renunţarea la etica cercetării ştiinţifice;
– (2) slaba recunoaştere ştiinţifică naţională şi internaţională şi
– (3) exprimarea unor opinii în dezacord cu valorile Academiei Române.

(1)  Renunţarea la etica cercetării ştiinţifice caracterizează majoritatea lucrărilor domnului prof.univ.dr. Ilie Bădescu prin modul în care discursul ideologic se întrepătrunde cu discursul ştiinţific. Problema pe care dorim să o semnalăm nu este legată de convingerile teologice ale domnului prof.univ.dr. Ilie Bădescu: orice cercetător în ştiinţele sociale este indreptăţit la a avea o anumită concepţie despre lume şi viaţă (religioasă sau seculară). În schimb, problema constă în modalitatea în care acestea se transpun, în cadrul operelor sale, în afirmaţii metafizice pe care ştiinţele sociale nu le pot infirma sau confirma prin intermediul metodelor de cercetare consacrate. În special subsumarea sociologiei unui tip de discurs religios, aşa cum este cazul seriei de lucrări sub egida sociologiei noologice elaborate dedomnul prof.univ.dr. Ilie Bădescu, este contrară eticii cercetării științifice. Redăm mai jos câteva citate ilustrative în acest sens:

“A croi politici în conformitate cu finalitatea spirituală a unui popor, iată garanţia duratei, calea prin care poţi face din actul politic un cadru de actualizare, de propagare a factorilor asincroni, a unei rânduieli croite după dreptarul divin. Aici, în acest punct, se poate zări despărţirea noastră de teoria compozitului spiritual. În accepţiunea lui Fauconnier, de pildă, orice amestec spiritual induce spaţii mentale eficiente. În lumina teoriei spaţiilor dense, numai acele amestecuri topite de flacăra experierii lui Dumnezeu induce spaţii dense” (Ilie Bădescu, 2009, Teoria spaţiului dens în sociologia şi antropologia istorică, Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XX, nr. 1-2, pp. 61-81).

“Căderea de la treapta cunoaşterii relevate, la cea a cunoaşterii raţional-imanentiste (care îşi face temei din categoriile raţiunii închise asupra ei însăşi şi deci dintr-o memorie imanentă, în care lipseşte amintirea de Dumnezeu) şi, de aici, la cea a cunoaşterii simţuale (şi deci a unui mod de viaţă bazat pe exclusivitatea simţualităţii, a simţurilor şi deci a plăcerilor) aduce după sine o mutilare a realului, o deficitare ontologică” (Ilie Bădescu, 2017, Noopolitica războiului nevăzut. Prelegeri emausine, Bucureşti, Ed. Mica Valahie, p.96)

• Recunoaşterea limitată, comparativ cu alţi sociologi din România. O măsură a importanţei unei lucrări sunt citările, adică numărul de cercetători şi cercetătoare din domeniu care au găsit relevante ideile şi descoperirile expuse de un autor. Numărul citărilor domnului prof. univ. dr. Ilie Bădescu este de aproximativ 300 de intrări. Comparativ, există sociologi din România care au chiar și de zece ori mai multe citări. Nu dorim să nominalizăm o anumită personalitate din domeniul sociologiei, scopul nostru nu este de a promova pe cineva. Ne exprimăm însă nedumerirea privind criteriile de recunoaştere ştiinţifică în baza cărora a fost selectat domnul prof. univ. dr. Ilie Bădescu.

(3)  Statutul Academiei Romane, articolul 6, paragraful 3, afirmă printre dezideratele acestei instituţii: “promovarea principiilor democratice şi etice şi stabilirea liberei circulaţii a ideilor” (Art.6, par.3). Opera şi intervenţiile publice ale domnului prof. univ.dr. Ilie Bădescu contravin acestor deziderate prin modul în care acestea promovează un tip de naţionalism inspirat de discursurile cele mai retrograde ale perioadei interbelice, ce  pune în pericol mecanismele democratice ale participării sociale egale indiferent de etnie, gen, origine socială, orientare sexuală, apartenenţă religioasă şi alte criterii cuprinse în Declaraţia Fundamentală a Drepturilor Omului, precum precizează Articolul 20 al Constituţiei României. Conferind autoritate unor convingeri discutabile precum cele exhibate în lucrările domnului prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Academia Română dă un semnal îngrijorător despre modul în care elitele academice înțeleg să contribuie la consolidarea democrației în țara noastră. 

Solicităm Academiei Române reconsiderarea acestei decizii şi operarea cu criterii mai clare de selecţie în astfel de poziţii extrem de onorante şi prestigioase.  

Găsiṭi mai jos lista semnatarilor, ȋn ordine alfabetică.
Cu cele mai bune gânduri,

• Ana Maria Bărbulescu, conferențiar univ.dr., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
• Claudia Câmpeanu, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Liviu Chelcea, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din Bucureşti
• Mircea Comșa, profesor univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
• Magdalena Crăciun, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Zsombor Csata, conferențiar univ dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeş-Bolyai
• Alexandru Florian, profesor univ.dr., director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România“Elie Wiesel” și profesor universitar la Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir”
• Réka Geambașu,lector univ. dr., Departamentul de Sociologieși Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeş-Bolyai
• Mihai Dinu Gheorghiu, profesor univ.dr., Universitatea Al.I. Cuza, Iași
• Sorin Gog, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Călin Goina, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Laura Grunberg, conferentiar univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Iulia Hașdeu, adjointe scientifique, Haute école de travail social, Genève
• Gabriel Hâncean, conferentiar univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Bogdan Iancu, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
• Gabriel Jderu, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Vintilă Mihăilescu, profesor univ.dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
• Marius Lazăr, conferențiar univ dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Gyöngyi Pásztor, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeş-Bolyai
• László Péter, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeş-Bolyai
• Norbert Petrovici, conferențiar univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Cristian Pop, lector univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Cristina Raț, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeş-Bolyai
• Maria Roth, profesor univ.dr., Departamentul de Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai
• Cosima Rughiniș, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
• Cătălin Augustin Stoica, conferențiar univ. dr. Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
• Monica Stroe, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
• Cătălina Tesăr, cercetător științific gr. III dr., Muzeul Național al Țăranului Român, București
• Valér Veres, conferențiar univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeş-Bolyai
• Enikő Vincze, profesor univ.dr., Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai
  Societatea Academică din România

Cei care doresc să susțină public scrisoarea sunt rugați să ne contacteze până cel târziu în data de 25 iulie la adresa: semnez2018@gmail.com sau să lase mai jos un comentariu. Lista semnatarilor va fi actualizată periodic și finalizată în data de 25 iulie.

                                                                   ROMÂNIA CURATĂ

Sindicatele a patru universități, printre care și UBB, nemulțumite de prestația ministrului Educației

Într-o scrisoare deschisă transmisă azi ministrul Educației, Valentin Popa, conducerile sindicatelor din Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea din București şi Universitatea de Vest din Timișoara, universităţi membre ale Consorţiului Universitaria, transmit nemulțumirea membrilor acestora în privința situației generate de tergiversarea găsirii unei soluții bazate pe dialog la problema generată de alocarea locurilor bugetate la universitățile amintite.

”Ca actori sociali, cele patru sindicate promovează dialogul, normalitatea academică, siguranţa şi transparenţa în soluţionarea situațiilor conflictuale apărute. Niciun demers democratic al marilor universităţi nu a reuşit să aşeze părţile implicate la masa tratativelor și nici dialogul promis a fi inițiat de către domnul ministru în cadrul discuției din data de 27.04.2018 nu s-a realizat.

În lipsa unui dialog real și dedicat, situația poate genera consecințe multiple și negative, pe orizont de timp scurt, mediu și lung, mai ales în condițiile finanțării sistemului educațional la limita de avarie.

Solicitarea în comun a celor patru sindicate este îndreptată spre găsirea resurselor necesare disponibilității de a dialoga și a negocia.

Sindicatul UNIO de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza

Sindicatul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

Sindicatul Personalului Didactic din Universitatea din București Alma Mater

Sindicatul Universitas Timisiensis, Universitatea de Vest din Timișoara”, se arată în scrisoare.

                                                                                                                              Radu Ștefan

Scrisoare deschisă

Sergiu Andon, scrisoare deschisă către Klaus Iohannis. ”Foarte greșit, foarte periculos și grav anticonstituțional”

Avocatul Sergiu Andon atrage atenția asupra unei părți a discursului președintelui Klaus Iohannis, trecută neobservată, dar extrem de gravă. 

 

 

Iată scrisoarea deschisă adresată de către avocatul Sergiu Andon președintelui Klaus Iohannis: 

”Scrisoare deschisă adresată Domniei Sale Domnului

                                              KLAU S WERNER IOHANNIS,

                                                     Președintele României

                            Excelență,

Profesez de 56 de ani dreptul, fiind succesiv procuror, publicist în tematica justiției, avocat, deputat. Cu această experiență, cunoscută public, vă adresez scrisoarea de față.

Mă mai îndreptățește faptul că v-am votat. M-ați dezamăgit, însă dată fiind alternativa din 2014 nu-mi reneg opțiunea.

Sunt foarte, foarte îngrijorat de abordarea temei deosebit de importante a independenței justiției în cuvântarea Domniei Voastre la recenta ședință a Consiliului Superior al Magistraturii. Probabil că membrii Consiliului nu au reacționat politicos dar ferm fiind siderați de cele auzite. Probabil că asociațiile profesionale ale magistraților nu au reacționat tocmai pentru că nu se simt independente față de Președinte. Probabil că acea parte din societatea civilă care vă critică deobicei a reținut numai referirile prea ostentative la anumiți lideri politici, precum și incitarea magistraților să intre în gâlceava publică. În opinia mea, nu acele pasaje merită atenție.

Partea periculoasă, cu adevărat nocivă, s-a strecurat drapată în frazele aparent bineintenționate de la începutul discursului.

Chintesența mesajului rezidă în două propoziții din care se ramifică întreaga retorică:

• „Sistemul judiciar singur nu are cum să-și păstreze independența”.
• „sistemul judiciar nu se poate izola”.

Foarte greșit, foarte periculos și grav anticonstituțional, Domnule Președinte !

Organizarea statului de drept de la revoluția engleză și de la Jean Jacques Rousseau încoace se bazează tocmai pe ideile că sistemul judiciar trebuie etanșeizat față de celelalte puteri și instituții, că  își păstrează singurindependența.

Le regăsiți în Legea fundamentală a statului nostru.

Constituția are o redactare simplă, foarte accesibilă. Unii preiau cuvintele ei ca pe vorbe oarecare pentru retorica politicianistă. Dar fiecare vocabulă a legii fundamentale are sens exact care trebuie înțeles și respectat. Independența justiției este consacrată în Constituția României prin două texte fundamentale pe care le-ați nesocotit prin tezele Domniei Voastre.

Articolul 124 alineatul (3) consacră:

„Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

Iată cheia independenței! Nu ați rostit nimic ce să amintească de principiul fundamental că judecătorii se supun numai legii.

În schimb ați recurs la fraze remanente din tenebrele gândirii bolșevice. Vă spun ca unul care am trăit sub cinci dictaturi. Teze ca „întregul aparat de stat, toate instituțiile statului (...) să se implice activ pentru a sprijini sistemul judiciar în a rămâne independent” decurg din gândirea lui Andrei Ianuarevici Vâșinschi impusă cu tancurile.El asemăna aparatul de stat cu o mașinărie în care justiția era și ea o „pârghie”. Într-un stat de drept, independența justiției nu presupune ca instituțiile celelalte „să se implice” în treburile instanțelor, ci să nu se implice.

Obligă la această abținere un alt principiu fundamental, consacrat prin articolul 1 alineatul (4) din Constituția României, pe care de asemeni l-ați ignorat:

„Statul se organizează potrivit principiului separației și ech ilibrului puterilor– legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”.

Separație și echilibru atât prevede Constituția, Domnule Președinte! Nu „o colaborare loială cu toate instituțiile și autoritățile statului”! Sintagma „colaborare loială” e uzitată mai mult de Serviciile secrete (S.I.E. a avut-o o perioadă ca deviză: Semper fidelis). Serviciile secrete sunt necesare, trebuie întărite, atât prin colaborare loială cât și prin responsabilitate loială, însă justiția are o altă deviză: Fiat iustitia pereat mundus! Pentru aceasta, judecătorii aplică legea, „colaborând” numai cu propria știință și conștiință, supuși „numai legii” cum spune Constituția.

Anii trecuți a fost o persoană dintre judecători care, într-un moment de exaltare, s-a declarat de aceeași parte a baricadei cu procurorii. Urmările erorii s-au văzut în starea generală a actului de judecată, în scăderea încrederii populației în dreptate și în criza de dependență a justiției pe care o abordați acum.

Problema imixtiunilor e o înșelătorie lansată de omul politic care a subminat cât a putut independența justiției. Nimeni nu are cum să influențeze actul de justiție decât Președintele - care numește judecătorii - și instituțiile care îi pot șantaja „legal”. Pentru ceilalți e imposibil. Oricât s-ar vitupera în cadrul liberei exprimări, de asemeni garantată de Constituție, magistratul are condiții să rămână impasibil. Independența îi e asigurată de statutul de inamovabilitate, care este real, darși de obligația de a se conforma numai legii, nu „colaborărilor loiale”.

Vorbele frumoase pot fi fruct otrăvit pe tipsie de argint. Adevărul stă în principii, iar principiile trebuie să fie sacre. Suveranitatea națională, ordinea de drept sunt deziderate supreme. Dar ele trebuie asigurate numai în cadrul constituțional strict, nu prin retorică lejeră urmată de perturbări în echilibrul puterilor. Anticorupția nu justifică încălcarea Constituției, după cum    – la vremea ei – lupta de clasă nu a justificat dictatura.

Sper că ideile combătute prin prezenta scrisoare nu vă aparțin. Pe semne că v-au fost induse de sfătuitori incompetenți sau de rea intenție. Feriți-vă de ei ! Fiți independent și supuneți-vă numai legii, ca judecătorii. Metaforic se și spune că funcția de Președinte al României este și cea mai înaltă magistratură a țării. Dar nu peste justiție, care este și trebuie să rămână putere separată.

              

 Cu bune intenții,

              Av.Sergiu ANDON

Fost președinte al Comisiei juridice, de disciplină

        și Imunități a Camerei Deputaților”