Se afișează postările cu eticheta adina maria cerbu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adina maria cerbu. Afișați toate postările

marți, 5 iulie 2022

Starea actuală a învăţământului românesc


28 de ani că profesor am privit cum incultura, violența fizică, agresiunea verbală, tupeul, nepăsarea invadează şcoala! Pătrundea din stradă, din unele familii, din cercuri de amici, adusă de apucături venite din proasta creştere, dar urca și pe scări, spre cancelarie, adusă din politică, din cercuri influente, de indivizi care-și plantau ,, dascălii " după carnetul de partid să facă ceva ce lor le lipsea cu desăvârșire, educație !

Mă îngrozeam, priveam cum școala se transformă și cară după ea incultură, infracţionalitate, incompetență, provoacă suferinţă și daune, banalizează tot ce înseamnă educație şi se lasă acaparată de teme precum, învăţarea elevilor de mici cu repetenţia sau, dimpotrivă, amplificarea sistemului de meditații particulare, chiar din școală primară, dotarea fiecăruia când se face mare cu câte o diplomă, ori simplificarea şi mai mult a materiei, extinderea drepturilor elevilor, minimalizarea școlii ca instituție de educație, înlocuirea obiectele de studiu cu activitățile formale, vorba bună cu jignirea, respectul cu aroganța!

Preocupați să elaborăm câte o strategie, să formăm comisii, să raportăm cazuri, să raportăm numărul de absenți, am uitat care ne este menirea! Cu atât mai utilă şi ,,mai demnă, de interes " a devenit” preocuparea unor ,,profesionişti în educaţie " de a face din școală locul de pelerinaj pentru a promova fel de fel de activități, fel de fel de ,, elite", noii activiști în educație, care pe vremuri erau doar niște bieți habarniști...!

Mi se punea un nod în gât când mă gândeam la școala mea, la ce m-au învățat profesorii mei, dar îmi făceam curaj, speram, poate se va schimba până la urmă ceva, poate școala va fi iar ce a fost, adică Stâlpul pe care se sprijină ȚARA! Dar de la toamnă, ce școală, ce stâlp?!

Vremuri de mocirlă ....

Deci, ce mi se spunea în școala timpurilor mele s-a adeverit: dacă vrei să distrugi o țară, distruge educația și sănătatea, și asta s-a făcut și se face în continuare...!

 

Autor: Adina Maria CERBU 

joi, 6 ianuarie 2022

Educaţia, o "Cenuşăreasa" după 1989...


 M-am gândit să fac un pomelnic și să trec toți miniștri Educației, pentru că lor trebuie să le mulțumim pentru ,, sclipirea" poporului român, din ultimii 31 de ani ! Greu de enumerat, dar merită efortul ! Într-o zi vor fi trecuți în cartea de istorie, dar nu știu ce va spune istoria despre ei ???

1. Mihai Şora: decembrie 1989-28 iunie 1990
2. Gheorghe M. Ştefan: 28 iunie 1990-16 octombrie 1991
3. Mihail Golu: 16 octombrie 1991 -19 noiembrie 1992
4. Liviu Maior: 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996
5. Virgil Petrescu: 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997
6. Andrei Marga: 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000
7. Ecaterina Andronescu: decembrie 2000- 19 iunie 2003, 23 decembrie 2008- 1 octombrie 2009, 2 iulie -20 decembrie 2012
8. Alexandru Athanasiu : 19 iunie 2003- 28 decembrie 2004
9. Mircea Miclea: 29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005
10. Mihail Hărdău: 10 noiembrie 2005-5 aprilie 2007
11. Cristian Adomniţei: 5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008
12. Anton Anton: 6 decembrie 2008 – 22 decembrie 2008
13. Emil Boc (interimar): 2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009
14. Daniel Funeriu: 23 decembrie 2009 -9 februarie 2012
15. Cătălin Baba: 9 februarie 2012-7 mai 2012
16. Ioan Mang: 7 – 15 mai 2012
17. Liviu Marian Pop: interimar 15 mai -2 iulie 2012
18. Remus Pricopie: 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
19. Mihnea Costoiu, ministru delegat: 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
20. Sorin Cîmpeanu: 14 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015
21. Adrian Curaj: 17 noiembrie 2015
22. Mircea Dumitru: 7 iulie 2016 – 04 ianuarie 2017
23. Pavel Năstase: 04 ianuarie 2017 – iunie 2017
24. Liviu Marian Pop: iunie 2017-2018
26.Valentin Popa 2018-2019
27. Monica Cristina Anisie 2019-2020
28.Sorin Cîmpeanu -prezent
Se va vorbi oare în cărțile de istorie despre o Conspirație??? Cine poate crede că existau miniștri ai Educației , care să iși propună ca obiectiv să îndobitocească propriul popor????
Cine poate crede că acea școală românească care producea cândva genii a ajuns ca în anii de grație ai acestor miniștri să producă doar analfabeți funcționali?!

Adina Maria CERBU

miercuri, 8 septembrie 2021

Mărturisirea profesoarei Adina Maria Cerbu, înainte de începerea anului şcolar 2021-2022

 


"Când am terminat facultatea am avut  credința că școala mea, munca mea mă vor așeza  pe locul pe care îl merit , pentru că mi-am ales meseria de dascăl din pasiune  și nu din întâmplare!

Ce vise,ce speranțe, toate mă făceau să cred  că voi  putea schimba lumea !

N-a fost așa !

 După 27 de ani  în această meseria, trăiesc un sentiment ciudat:dezgust și amărăciune!Am intrat într-un sistem în care, doar teoretic se promova competența, pentru că mi-am dat seama cu timpul, că legea care guverna  toate instituțiile statului, deci valabilă și pentru  Educatie,este  apartenența! 

Trebuie    fii al cuiva, trebuia să ai pe cineva, poate carnet de partid, poate un telefon, ceva, cineva, altfel sistemul te va lua și te va da cu  capul de toți pereții ,până  o să uiți tot ce ai visat !  După un timp nu mai  știi să visezi, nu mai poți să visezi,  îți dai seama că nu  mai poți schimba nimic!

  Priveşți în urmă cu durere și chiar dacă nu vrei să recunoaşteţi,  înțelegi : e  făcut praf totul, totul este un amestec de politică, relații,  cunoștințe și .... vorbe goale ! Trăim în țara în care politicienii și-au  pus  ghetele pline de noroi pe grumazul școlii, iar România Educată este cea mai tristă poveste!"

                                                  ******************

A fi profesor în România Educată....

 

"Nu m-am plictisit de meseria mea, cândva o meserie nobilă, nu m-am rutinat și trăiesc cu intensitate toate provocările!

 31 de ani de libertate, 28 de ani vechime ca profesor într-un sistem care deși trâmbițează schimbarea, omoară de fapt Educația!

 În 28 de ani ca dascăl am văzut 28 de miniștri, reforme fel de fel, toate soldate cu eșec și un sistem de pile și relații foarte bine pus la punct! Mereu în Educație și-au băgat nasul partidele,  iar rezultatul este ceea ce unii numesc azi România Educată, plină de analfabeți funcționali și incompetenți așezați pe funcții!

 Sunt o privilegiată, am văzut ce înseamnă mărirea dar și decăderea unei societăți, a unui popor care și-a aruncat valorile la gunoi și astfel am înțeles că am o singură șansă, să fiu un om puternic!

 Da, da ...sunt mândră de mine, pentru că a fi profesor în România trebuie să ai forță, multă forță să răzbați într-un sistem corupt până în măduva oaselor!"

 

 

duminică, 22 august 2021

Scrisoare deschisă Ministrului Educației, Sorin Câmpeanu

 


Domnule Ministru al Educației,

Vă dați seama cum va arăta învățământul românesc, învățământul cu elevi împărțiți în vaccinați și nevaccinați , unii în bancă iar alții acasă , cu profesori împărțiți în vaccinați și nevaccinați , unii la școală și alții acasă ?????
Și toate această obligativitate de vaccinare, doar pentru că statul român și-a dorit să achiziționeze 120 de milioane de doze de vaccin !!!
Este tot ca atunci când spuneați că politica nu își bagă nasul în școală, dar actualele numiri de directori și inspectori s-au făcut tot cu carnetul de partid !!!!
Profesorii și elevii nu pot fi împărțiți în vaccinați și nevaccinați !!!!!
Nu aveti acest drept,domnule ministru !!!!
Iar dreptul de a muncii este garantat prin Constituție!!!!
Art. 3. Libertatea muncii
(1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.

profesor Adina Maria CERBU

vineri, 30 aprilie 2021

Colţul specialistului. Educaţia românească!

 


Lucrul cu elevii ar fi trebuit să fie principalul scop al Educației, discuții față-n față cu elevii, ca de la prezent la viitor, așa ar fi trebuit să fie ! Dar în Educație se pare că totul se rezumă la hârtii, care apoi sunt mutate în dosare și astfel se naște portofoliul, iar totul în Educație se învârte în jurul unor punctaje obținute pe colecția de hârtii !

Din făuritori de oameni , profesorii de azi au fost transformați în făcători de hârtii !

N-am să spun că în jurul acestor hârtii se învârte mobilitatea cadrelor didactice în educație, nici acordarea gradațiilor de merit, nici verificarea portofoliilor la inspecții, ci am să spun că ,, marea dosariadă " ne-a îndepărtat de la rolul nostru, iar educația care ar trebuit să fie cea mai frumoasă și nobilă meserie a devenit o cursă nebună după hârtii și puncte!

Deci dragă ministerule, dragi guvernanți, unde este elevul, unde este profesorul, în toate aceste reforme din educație ?!

De fapt după completarea dosarelor, ce au de câștigat elevii din aceste portofolii, ce are de câștigat educația din această birocratizare ?!

Vă spun eu, minți ocupate, obosite, blazate ..., rafturi pline cu dosare și școala transformată într-o interminabilă povară atât pentru profesori cât și pentru elevi !

Am uitat să vorbim ....cu noi, între noi, cu elevii noștri !

 

                                                                  prof. Adina Maria CERBU