Globul de sticlă în care trăiesc corporatiştii din noua generaţie începe să se crape

 

Pentru cei care au trecut prin anii ’90 – prăbuşirea economiei, inflaţie de 300%, creşterea continuă a cursului leu/dolar, salarii mici, închiderea de fabrici, ameninţarea intrării în incapacitate de plată, căderea fondurilor mutuale şi a băncilor, criza din 2008 – ceea ce se întâmplă acum este „piece of cake”.

Ei au acum 50-60-70-80 de ani şi sunt mai aproape de sfârşitul carierei profesionale, decât de începutul acesteia. Pentru cei care şi-au început cariera în perioada 2008-2012, ceea ce s-a întâmplat atunci a fost doar o introducere. Când eşti tânăr, ce se întâmplă în jur sunt doar experienţe de viaţă, pentru că nu poţi să faci comparaţii.Ei nu au avut ce pierde, pentru că nu au acumulat nimic.

Pentru cei care şi-au început cariera în 2012 şi acum deja au 10 ani de muncă şi de business este pentru prima dată când se confruntă cu o criză adevărată. Cei doi ani de COVID 19 nu se pun, pentru că am înregistrat o cădere economică doar în trimestrul II din 2020, apoi economia şi-a revenit imediat.

Ultimul deceniu a fost cea mai bună perioadă economică din istoria României, cu o creştere a PIB-ului de la 130 de miliarde de euro la 240 de miliarde, cu o creştere a salariului mediu de 2,4 ori, cu o inflaţie de 23% în toată această perioadă şi cu o creştere a cursului valutar de numai 14%.

Această generaţie a trăit într-o creştere continuă a nivelului de trai, cu o creştere a salariilor în fiecare an sau la fiecare schimbare de job, cu city breakuri, cu Starbucksul lângă birou şi cu perspectiva menţinerii acestui trend de creştere. În faţa lor nu existau semne de întrebare, având în vedere că firmele erau pe urmele lor.

După atacarea Ucrainei de către Rusia situaţia s-a schimbat dramatic, iar ceea ce însemna o revenire economică după perioada COVID se îndreaptă acum spre o recesiune mondială şi naţională, după care urmează o perioadă de stagflaţie, caracterizată prin creştere economică zero, inflaţie mare, creşteri salariale nule şi în final scăderea puterii de cumpărare. Noi, cei care am prins anii ’90, ştim la ce putem să ne aşteptăm.

Mişu Negriţoiu, 71 de ani, care din anii ’80 a văzut şi a simţit toate crizele, crede că următorul deceniu va fi greu, iar cei mai influenţaţi vor fi tinerii, ce vin din urmă cu filosofii de viaţă diferite, care probabil nu îşi vor mai găsi răspunsuri. „Echilibrele macroeconomice sunt suspendate şi sunt atâtea necunoscute încât mă întreb dacă macroeconomia mai contează”, menţionează Negriţoiu.

După căderea comunismului şi după anii ’90, în care regimul politic de atunci nu ştia încotro să ducă România, după 2000, odată cu aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, România a intrat în cercul globalizării, ceea ce a permis o creştere de la 40 de miliarde de euro la 240 de miliarde de euro în numai două decenii.

Deglobalizarea, noul model economic despre care se vorbeşte acum, nu va fi în avantajul României, crede Negriţoiu. În acest context, inflaţia va rămâne ridicată o lungă perioadă de timp, dobânzile vor creşte, creşterile salariale se vor opri undeva, activităţile economice vor încetini, iar starea de bine de acum, cu care trăiau corporatiştii din oraşele mari, s-ar putea să se schimbe.

Vasile Iuga, cel care a condus ani de zile operaţiunile PWC în România, crede că insecuritatea pe care o resimţim acum nu se va termina mai devreme de cinci ani. România a fost o câştigătoare a globalizării, dar întrebarea este legată de viitor, dacă în noul model economic acest ritm de creştere se poate menţine.

Scăderea puterii de cumpărare prin inflaţie, prin creşterea dobânzilor la credite, prin lipsa rezultatelor economice în propriile companii, va declanşa o stare de nemulţumire în rândul acestei generaţii, care apoi se va îndrepta către stat, către guvern, să ceară socoteală. Pentru cei care au peste 60 de ani, pensia este şi va fi principalul indicator la care se raportează.

În anii ’90, când eram tineri, majorările de pensii de care beneficiau bunicii şi părinţii noştri păreau dintr-un alt film. Acum, când trebuie să iei tu pensia, contează mai mult creşterile care se anunţă în breaking newsuri la televizor. Şi în acest mod se va pune o presiune pe cei care vor fi activi, pe cei care muncesc şi care, până la urmă, vor trebui să plătească aceste pensii.

Dacă economiile nu vor creşte, pensiile şi majorările de pensii nu pot fi plătite decât prin creşterea impozitelor şi taxelor, ceea ce la un moment dat se va întâmpla. Iar cei mai afectaţi vor fi cei din noua generaţie.

Dacă Vasile Iuga are dreptate că această criză va dura patru sau cinci ani, presiunea financiară şi psihică la care vor fi supuşi cei din noua generaţie va fi destul de mare.

Globul de sticlă în care au trăit până acum se va sparge. Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

 

Autor: Cristian Hostiuc

Sursa: Corectnews.com

Bomba ascunsă în spatele cifrelor frumoase

 

Deşi macro economia creşte exponenţial iar băncile se pregătesc pentru cel mai mare profit din istorie, la nivel micro companiile româneşti sunt într-o situaţie mult mai proastă decât în criza anterioară, datoriile dintre ele ajungând la 430 mld. lei, cel mai ridicat nivel din istorie, şi nimeni nu ştie cum vor fi plătite

Din punct de vedere macro, România şi sistemul bancar au ieşit foarte bine din criza Covid (mai bine decât au intrat).

Economia a recuperat pierderea din 2020 cu două trimestre mai repede, iar acum sprintează cu ritm de 7%, poate chiar de 10% în acest an, şi cu o prognoză de creştere de 4-6% pentru anul viitor.

PIB-ul (adică valoarea adăugată produsă de o ţară într-un an) este estimat acum, pentru 2021, la 1.174,9 md. lei, adică aproape 240 mld. euro, cel mai ridicat nivel din istorie.

În 2020 PIB-ul a fost de 1.055 mld. lei, în scădere cu numai 4 mld. lei faţă de 2019.

Datorită revenirii economice rapide, încasările la buget sunt prognozate să ajungă la 380 mld. lei în acest an, după rectificarea bugetară de acum, cel mai ridicat nivel din istorie.

La rectificare guvernul a majorat estimarea de venituri cu nu mai puţin de 15 mld. lei, o sumă nemaiîntâlnită. Dar şi cheltuielile bugetare le-a majorat cu 18 mld. lei.

Sistemul bancar, format din 34 de bănci, a raportat pentru 2020 – un an de criză, cu o scădere economică de 3,9% – o creştere a activelor cu 13%, până la 560 mld. lei, şi un profit de 5,14 mld. lei, în scădere cu 19%. Creditarea privată a crescut cu 5% (noroc cu programul de garanţii IMM Invest, pentru că altfel ar fi fost pe minus), în timp ce împrumuturile acordate guvernului au crescut cu 20%. Rata de solvabilitate a urcat la 23%, iar raportul dintre credite şi depozite a scăzut la 65%, ceea ce arată cât de mare este disponibilul de lichiditate al băncilor, care nu se regăseşte în creditarea economiei (nu a guvernului).

În şase luni din 2021, băncile au raportat un profit de 4,2 mld. lei, ceea ce, extrapolând pe tot anul, ar duce profitul întregului sistem bancar la 8 mld. lei, cel mai ridicat nivel din istorie.

Cifra de afaceri a tuturor companiilor (600.000) a fost în 2020 de 1.657 mld. lei, în scădere cu 5%, în timp ce profitul a urcat la 149 mld. lei, cel mai ridicat nivel din istorie. Dacă se scad pierderile raportate, rezultatul final (profit minus pierdere) indică un câştig de 110,6 mld. lei. Pe hârtie.

Ca o comparaţie, în 2008, înainte să vină criza, cifra de afaceri a tuturor companiilor a fost de 1.082 mld. lei, cu un profit de 60 mld. lei şi cu un rezultat net (profit minus pierderi) de 14,2 mld. lei. PIB-ul a fost de 514,7 mld. lei, echivalentul a 139,7 mld. euro.

Este bine de precizat că acum primele 1.000 cele mai mari companii din România realizează aproape jumătate din cifra de afaceri totală, în timp ce în 2008 primele 1.000 de companii făceau numai 30% din cifra de afaceri totală. Asta arată cât de sud-americanizat a devenit businessul din România.

Aceasta este poza statică. Macroeconomic stăm bine, dar ce se află în bilanţurile companiilor?

Eugen Anicescu, country manager Coface România, parte din cea mai mare companie de asigurări de credite din lume, spune că, deşi macro stăm bine, bilanţul companiilor, adică ce se află în spatele datelor mari, arată mult, mult mai rău decât în criza anterioară.

Este de ajuns să ne uităm la totalitatea datoriilor între companii, adică la creanţe, care au ajuns la 430 mld. lei – cel mai ridicat nivel din istorie -, plus 38 mld. lei faţă de 2019 şi de patru ori mai mult decât în criza anterioară, menţionează el.

Aceste datorii trebuie plătite, dar să vedem cum, şi mai ales câte dintre ele nu vor fi plătite, pentru că firmele nu au bani, a adăugat Anicescu.

Dacă în criza din 2008/2009 băncile au înăsprit creditarea, firmele au început să dea ele “credite” furnizor, adică creditează clienţii prin livrarea mărfurilor sau prestarea de servicii, cu plata ulterioară.

Din păcate, şi termenele de plată au crescut, iar aceste creanţe nu sunt asigurate, aceste datorii fiind primele şterse dacă o firmă intră în insolvenţă.

Anul trecut foarte multe firme zombie au supravieţuit pentru că au beneficiat de amânarea plăţii creditelor, de amânarea plăţii taxelor şi impozitelor sau de prelungirea termenelor de plată a creanţelor.

Toate aceste lucruri vor exploda în următorii ani, pentru că existeă un decalaj de doi ani între o criză şi când încep să se vadă efectele, menţionează Anicescu.

Să vedem atunci cum va sta economia.

 

Autor: Cristian Hostiuc

Sursa: corectnews.com