Se afișează postările cu eticheta evenimente culturale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta evenimente culturale. Afișați toate postările

joi, 17 august 2023

Două zile de evenimente culturale, marca ARARAT

 


Teatrul ARARAT Baia Mare, director Claudiu Pintican,  anunță cea de a șaptea ediție a Festivalului Artelor ”Repere, Mituri, Identități”, o ediție mai restrânsă decât cele din anii anteriori, ce va cuprinde două zile de evenimente culturale, prima fiind duminică, 20 august, în incinta Muzeului Satului din Baia Mare.

La fel ca în fiecare an, partenerul principal al evenimentului este Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, având sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Maramureş.

                                                                                                                     GDL

miercuri, 31 mai 2017

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 5 – 10 iunie



Marţi, 6 iunie

ora 14, Sala de conferinţe
            Va avea loc lansarea cărţii „Rostiri afabile”, de Vasile Leschian, apărută la Editura PIM, Iaşi, 2017.
            Vor vorbi despre carte şi autor: prof. univ. dr. Nicolae Felecan, prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu
            Moderator: Dr. Teodor Ardelean.


Miercuri, 7 iunie

ora 17, Sala de conferinţe
            Va avea loc lansarea volumului „Victoria înfrântă – durerea unei mame: dramă”, publicat la Editura Eurotip, 2017, autor Iacob Oniga.
            Vor vorbi despre carte şi autor: dr. Teodor Ardelean, preot dr. Florin Codrea, prof. dr. Valeria Bilţ, Ion Iuga Lăpuşeanu.
            Moderator: conf. univ.dr. Mircea Farcaş

Joi, 8 iunie

ora 16, Sala de conferinţe
            Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, organizează „FESTIVALUL POVESTIRILOR DIGITALE”, ediția a III-a.
            Povestirile digitale realizate în cadrul cursului DigiTales, organizat de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” Baia Mare, în perioada ianuarie – mai 2017, vor fi împărțite pe secțiuni tematice, jurizate și premiate.
            Prezintă: Corina Șandor-Martin - Trainer DigiTales

Vineri, 9 iunie

ora 9, Sala de conferinţe
            Şcoala Doctorală a Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare în colaborare cu Centrul de excelenţă la limba şi literatura română (coordonat de prof. dr. Alina Dorle) de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează simpozionul „Formule creatoare în literatura secolului XX”.

            Invitat de onoare: prof. univ. dr. George Achim
Stefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

vineri, 19 mai 2017

BJPD. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 22-27 mai



Luni, 22 mai
ora 15, Sala de conferinţe
            În cadrul ediţiei a III-a a „Zilelor Maramureşului”, cu patronajul Consiliului Judeţean Maramureş, revista „Nord Literar” organizează simpozionul „Ţara Lăpuşului: cultură, literatură, personalităţi”.
            Din program:
            „Cercetări etnografice în Țara Lăpușului. Stadiul actual şi perspective de valorificare” - Prof. univ. dr. Ioan Cuceu, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca;
            „Baia Mare în documente şi imagini” - Prof. univ. dr. Gheorghe Glodeanu, Centrul Universitar Nord, Baia Mare;
            „Cultură, literatură, personalități lăpușene” - Prof. dr. Terezia Filip;
            „Istoricul Dr.  Aurel  Vaida – Evocare” - Dr. Ilie Gherheș;
            Lansări de carte.

 

Marţi, 23 mai

ora 13, Fondul Documentar al Academiei Române
            Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează, în cadrul manifestărilor „Zilelor Maramureşului”, dezbaterea „Maramureşul şi  Academia Română”.
            Prezintă: conf. univ. dr. Ştefan Vişovan, conf. univ. dr. Florian Roatiş, prof. univ. dr. George Achim.
            Moderator: dr. Teodor Ardelean.
ora 17, Sala de conferinţe
            Va avea loc lansarea cărţii „Veşti bune – cuvinte de înţelepciune”, un nou volum pentru iubitorii de carte inspiraţională şi poveşti despre viaţă, semnat Lia Marinela Avram.
            Autoarea cărţii este mamă a patru copii, speaker motivaţional, trainer şi terapeut, care a reuşit prin eforturi personale, voinţă şi perseverenţă să facă schimbări majore în viaţă. Lia Marinela Avram adună un buchet de înţelepciune şi de veşti bune. Dă soluţii pentru o viaţă mai bună, dă putere, energie, curaj şi inspiraţie pentru succesul şi împlinirea fiecăruia dintre noi ca om. “Nimeni nu-i dă omului ceea ce îşi poate da singur, şi nimeni nu-l lipseşte de ceea ce îşi refuză singur!”, spune autoarea.

Caravana //SECVENȚE 2017
            Expoziția stradală de fotografie CARAVANA //SECVENȚE 2017, realizată de Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești, va fi organizată în Baia Mare, la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Maramureș, în perioada 23-28 mai 2017, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Maramureș și Centrul Europe Direct Maramureș.
            Timp de 5 luni, această expoziție stradală va ajunge în majoritatea orașelor importante din țară, prezentând publicului cele mai reprezentative proiecte fotografice expuse în cadrul Festivalului //SECVENȚE (Ploiești, 2013 – 2016), printr-o selecție de imagini documentare și artistice, semnate de fotografi din numeroase țări, pentru a evidenția importanța fotografiei ca mod de exprimare în societatea actuală.
            Caravana va include 25 de fotografi, dintre care 17 sunt români și 8 internaționali: Anca Mitroi, Andrei Pandele, Andreea Retinschi, Aurel Manea, Cătălin Munteanu, Cătălin Pomeanu, Christopher Soeder (Germania), Clio Ryan (Irlanda), Cristian Flueraru, Cristiana Apostol, Dan Dinu, Diana Stanciu, Felicia Simion, Florin Andreescu, George Popescu, Hajdu Tamaș, Ioana Moldovan, Julien Coquentin (Franța), Marc Wilson (Anglia), Mikey Brand (Țara Galilor), Natalia Ciobanu (Republica Moldova), Neils Ackerman (Elveția), Oltin Dogaru, Thom Pierce (Africa de Sud), Tudor Vintiloiu.

 

Miercuri, 24 mai

ora 14, Sala de conferinţe
            Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează o nouă ediţie a recitalului „Miercurea de poezie”, proiect coordonat de poetul Nicolae Scheianu.
            În cadrul evenimentului, actorul Paul Antoniu va recita versuri din creaţia lui Ion Burnar, poet cu care se deschide seria recitalurilor pe versuri din creaţia poeţilor maramureşeni dispăruţi.

 

Joi, 25 mai

ora 13, Sala de conferinţe
            Fundaţia „Centrul pentru Dezvoltarea Intreprinderilor Mici şi Mijlocii” Maramureş organizează o conferinţă de presă pentru prezentarea proiectului Erasmus+ „V-UPGRATeS” (Validarea şi îmbunătăţirea competenţelor digitale ale profesorilor şi formatorilor).

ora 16:30, Sala de conferinţe
            Departamentul pentru Cultură - Episcopia Greco-Catolică de Maramureş în colaborare cu Facultatea de Litere - Centrul Universitar Nord Baia Mare şi Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează proiecţia filmului Viaţa lui Pi (dramă, 2012), în cadrul proiectului intitulat „Filmul lunii”.

Vineri, 26 mai

ora 10, Secţia pentru copii (Ludotecă)
            Va avea loc vernisajul expoziţiei celor mai bune lucrări participante la concursul naţional „Circulând corect, ne protejăm viaţa”, ediţia a X-a. Expoziţia va fi deschisă în perioada 22 – 30  mai 2017.
            Organizatori: Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, Serviciul Rutier Maramureş, Palatul Copiilor Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.

Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com