Se afișează postările cu eticheta expozitie de pictura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta expozitie de pictura. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 aprilie 2024

IPJ: Expoziție de pictură și fotografie realizată de doi polițiști

Subcomisarul Mihai Boilă și inspectorul principal Alex Mărginean, din cadrul Serviciului Criminalistic, au dat curs invitației de a-și expune o parte dintre lucrările de pictură și fotografie, în cadrul unei expoziții organizate în Aula Magna a Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

Primul a înfățișat publicului tablouri diverse, amintindu-și cu drag momentele în care pensula a preluat controlul. Recunoaște că atribuțiile de serviciu l-au stârnit într-atât încât să ofere din timpul său artelor vizuale. Din nevoia înțelegerii unor aspecte ce țin de construcția fizionomiei umane, ofițerul de poliție a urmat cursurile secției Arte Plastice din cadrul Universității Tehnice din Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare. Referitor la lucrările expuse, Mihai admite că a rămas tributar în special primelor căutări profesionale, fizionomiei umane. „Redarea realistă, studiul trăsăturilor, surprinderea caracterului sunt aspecte pe care le caut în mod special în lucrările mele.”

Alex Mărginean, născut și crescut la munte, a devenit iubitor de natură și interesat în a surprinde imagini unice. „Ani de zile am făcut mai multe drumeții montane, purtând cu mine aparatul foto. În momentul unui răsărit sau unui apus, pur și simplu uit de mine”. Majoritatea fotografiilor expuse în cadrul expoziției redau peisaje din munții Rodnei și munții Maramureșului, încercând să surprindă de la înălțime, în lumina potrivită, perfecțiunea locurilor.

Sursa: IPJ Maramureș



luni, 19 iulie 2021

Expozitie de pictura Simon Endre la Muzeul de Arta Cluj-Napoca

                                                         Expoziția personală de pictură

„Culoare și formă” - Simon Endre

21 iulie – 8 august 2021

 

 Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 20 iulie – 8 august 2021, expoziția personală de pictură „Culoare și formă” a artistului Simon Endre.

Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 iulie 2021, de la ora 18:00. La deschidere vor lua cuvântul: Demeter Stefánia Katalin, consul al Ungariei la Cluj-Napoca, Teodor Botiș, artist plastic și Iakob Attila, istoric.