CRUCEA ORTODOXIEI

Cruce Sfântă, părăsită

Lângă margine de drum,

Coperişul tău se strică

Lângă creştinii de acum.

Cruce Sfântă, jalnic este,

Tristă stai, plecată-n jos

Şi nu-i nimeni să te-ndrepte

Of, ce lucru dureros!

Oamenii nu-şi mai ridică

Pălăria-n dreptul tău,

Să se-nchine şi să zică:

Doamne, feri-ne de rău!

Cruce Sfântă cu durere

Tristă stai în locul tău,

Câţi la lume făr-a cere

Ceva-n ajutorul tău.

Nimeni astăzi nu mai vine

Să te-aşeze iar frumos,

Bate vântul, te doboară

Cu icoana lui Hristos.

Dar credinţa mea îmi spune

Că mult nu va dăinui,

Printr-o tainică minune

Crucea tot va birui!!!

Filmele preferate ale lui Adolf Hitler

Adolf Hitler era un mare cinefil. Unii spun despre dictatorul nazist că s-ar fi inspirat din acestea pentru faptele crude din realitate.

Hitler a fost un cinefil care urmărea câte un film în fiecare seară. Singurul lui comentariu după ce a urmărit “Regele Junglei” din 1938 a fost că producţia este una slabă.

Dictatorul nazist era un fan al Disney. A urmărit cinci dintre producţiile cu Mickey Mouse din iulie 1937, iar Joseph Goebbles, responsabilul cu propaganda în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial i-a făcut cadou de Crăciun în acel an 12 filme cu Mickey Mouse.

Imediat după ce a urmărit filmul “Tip-off Girls” din 1938, a scris o nouă lege din cauza unei scene văzute în acesta: “oricine face un baraj rutier cu scopul de a comite o infracţiune, va fi pedepsit cu moartea”.

Producţia 20th Century Fox din 1934 despre o familie de evrei a fost unul dintre preferatele lui Hitler, el considera că susţine stereotipurile naziste despre evrei. Germanii au piratat chiar o scenă din acesta pentru realizarea unui filmulet de propaganda.

Le Monde“ - În România, aleşi locali care nu îşi refuză nimic!

Cotidianul francez „Le Monde“ a scris miercuri, în ediţia online, despre primarii din România aleşi în iunie 2012 care ar trebui să-şi abandoneze posturile din cauza conflictelor de interese. „Aproape jumătate din cei 2.665 de primari din România aleşi în iunie 2012 ar trebui să-şi abandoneze posturile din cauza conflictelor de interese. Aceasta este constatarea zdrobitoare făcută publică de Agenţia Naţională de Integritate, instituţia însărcinată să vegheze asupra funcţionarilor publici. Primarii şi consilierii locali arătaţi cu degetul figurează în consiliile de administraţie ale mai multor societăţi comerciale, scrie „Le Monde“, potrivit Agerpres. Pentru directorul ANI, Horia Georgescu, un jurist de 36 de ani, „mii de consilieri locali au semnat contracte cu propriile lor societăţi. O bună parte din persoanele angajate în aceste societăţi se regăsesc apoi în echipele ce gestionează proiectele finanţate din fonduri europene”. Primul-ministru socialist, Victor Ponta, care conduce un guvern de coaliţie compus din socialişti şi liberali, promite să găsească o soluţie, dar nu-şi ascunde jena. „Este important să nu începem o nouă dispută cu Comisia Europeană, dar jumătate dintre primarii şi consilierii locali sînt în această situaţie. Să luăm în considerare demisia lor şi organizarea de alegeri în întreaga ţara? Nu cred că ar fi o idee bună”, afirmă el. Desigur că această perspectivă este respinsă în bloc de primarii vizaţi care au făcut presiuni asupra guvernului pentru a împiedica ANI să le facă rău. Un aviz pe care Guvernul Român este prea puţin dornic să îl ia în considerare, notează „Le Monde“. „Nu este normal să i se refuze unei comunităţi să aibă reprezentanţi într-o societate comercială”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea. „Am început o procedură de modificare a legii pentru a fi prezentată spre aprobare Ministerului Justiţiei”, a adăugat el. Adică, dacă un primar are o problemă cu legea, mai degrabă decît să i se ceară să plece, schimbăm legea, notează cotidianul francez. Cu toate acestea, luni 29 iulie, această soluţie a primit un aviz negativ de la Ministerul Justiţiei, al cărui titular este de asemenea membru al Partidului socialist: propunerea lui Dragnea era atît de grosolană încît propriul său partid a refuzat să o ia în serios. Dincolo de polemică, miza afacerii este extrem de importantă: integrarea României în Spaţiul Schengen depinde de ea. Guvernul se străduieşte să demonstreze Comisiei Europene că face tot ce trebuie pentru a reduce corupţia endemică, iar punerea în aplicare a acordurilor de la Schengen în România este condiţionată de ameliorarea condiţiilor în care se face justiţia. În afară de Parchetul Naţional Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate este piesa principală a dispozitivului. În fiecare an, în luna mai, funcţionarii administraţiei centrale şi locale trebuie să depună o declaraţie de avere pe care ANI o face publică. „Am muncit mult pentru a pune la punct acest mecanism, mai ales că nu există nici un model similar în altă parte”, afirmă Horia Georgescu. „Unii politicieni ne critică fără încetare, bugetul nostru a fost redus şi inspectorii noştri sînt, uneori, ameninţaţi. Dar nu vom renunţa”, adaugă el. Sursa Tricolorul

                                                                                         c.l.

Salut Trecut – S-a născut Marcel Iureş, actor român de teatru şi film

Daca este să vorbim despre Marcel Iureş, vorbim despre un om care a iubit şi încă este “îndrăgostit” atât de film cât şi de teatru, iar acest lucru îi este de necontestat, si asta doar prin prisma faptului ca a fost declarat de doua ori cel mai bun actor de teatru din România (in 1998 si 2001), avand la activ o cariera care numara peste 40 de aparitii in piese de teatru, film si seriale TV. Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, promotia 1978, Marcel Iures a debutat pe scena teatrului Bulandra in piesa "Ferma". Din 1978 pana in 1981 a fost angajat al Teatrului National Cluj, unde a jucat in piese precum "Afara in fata usii" si "Persii". In paralel, Marcel a primit primul sau rol de cinema, Franz Lizt, din filmul "Vis de ianuarie" (regia Nicolae Opritescu). In anii ’80, Marcel a jucat atat la Bulandra cat si la Odeon . In paralel, actorul si-a continuat cariera cinematografica cu roluri in filmele "Artista, dolarii si ardelenii" si "Sa mori rănit din dragoste de viata" (r. Mircea Veroiu), "Domnisoara Aurica" si "Cei care platesc cu viata" (r. Serban Marinescu), "Un bulgare de huma" (r. Nicolae Margineanu), "Balanta" si "O vara de neuitat" (r. Lucian Pintilie). Cariera internationala a lui Marcel Iures a inceput dupa turneul din 1994, sustinut in Marea Britanie cu spectacolul "Richard al III-lea", in regia lui Mihai Maniutiu. Dupa un mic rol in "Interviu cu un vampir" (r. Neil Jordan), alaturi de Tom Cruise si Brad Pitt, a urmat un rol episodic dar crucial pentru filmul "Misiune imposibila" (r. Brian De Palma), tot cu Tom Cruise si trei roluri principale, in "Pacificatorul" (r. Mimi Leder), cu Geroge Clooney si Nicole Kidman, "Razboiul lui Tom Hart" (r. Gregory Hoblit), cu Colin Farrell si Bruce Willis si "Layer Cake" (r. Matthew Vaughn), cu Daniel Craig. Dintre filmele sale cele mai recente amintim "Piratii din Caraibe: La capatul lumii" (r. Gore Verbinski), sau "Calatoria lui Gruber". In stagiunea 1992-1993, Marcel Iures a fost nominalizat la premiul UNITER pentru rolul principal din spectacolul "Richard III"; in 1998 si 2001 a primit premiul UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolurile din "Richard al II-lea" si, respectiv, "Creatorul de teatru"; in 2003 a primit premiul UNITER de excelenta pentru fondarea Teatrului Act - catalizator al miscarii teatrale independente; in 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporana pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul "Acasa la tata" de Mimi Branescu. Din 2004 este presedintele Festivalului International de Film Independent Anonimul.

                                                                                 Ionuţ Iuliu DRAGOŞ

Agricultura noastră cea de toate zilele

 Se cunoaşte prea bine starea precară a agriculturii româneşti. Iar noi cu toţii resimţim din plin efectele nefaste ale acestei stări de lucruri, profund anormală pentru o ţară precum România, cu un potenţial agricol de invidiat: se resimte invadarea pieţei interne cu produse străine fără gust ori cu gust îndoielnic, din cauza chimizării şi din cauza metodelor artificiale folosite pentru stimularea dezvoltării, de asemenea – ceea ce la omul nevoiaş trece pe primul plan, se resimte dureros creşterea necontenită a preţurilor, inclusiv la alimentele de bază, astfel că o familie cu venituri modeste este obligată să pună la bătaie cea mai mare parte din resursele financiare de care dispune pentru a-şi asigura hrana zilnică.

            Acestui fapt trist i se datorează la urma urmei atât lehămitiseala majorităţii românilor – o stare psihică ce se învecinează cu apatia şi dezinteresul contraproductiv, cât mai ales jalnicul nivel de trai al grosului românilor în comparaţie cu cel al apusenilor, ba chiar cu a multora din fostele ţări comuniste. Oh! Nici vorbă, la capitolul preţuri au mare grijă guvernanţii ca românii să nu rămână de căruţă (sic!) în faţa occidentalilor, în vreme ce la alte capitole sociale fierbinţi, ca de pildă şomajul şi inflaţia, întâietatea românilor s-a afirmat drept o evidenţă postdecembristă incontestabilă...

            Cauzele actualului dezastru al agriculturii româneşti sunt aşijderea bine ştiute: unele mai vechi, din perioada comunistă, când ţăranii cooperativizaţi erau îndopaţi cu o mentalitate ce-i încuraja la lene, chiul şi hoţie, altele mai recente, de după Decembrie ’89, când furia “revoluţionară” împotriva vechilor rânduieli agricole a luat calea răfuielilor de clan sau grup, astfel fiind nimicit cu totul şi ceea ce era bun în fostele C.A.P.-uri sau I.A.S.-uri: animale, inventar agricol, ideea de asociere. Dar descoperirea, explicarea ori justificarea unora dintre cauze nu ţine nimănui de cald în clipa de faţă. Nici măcar cunoaşterea făptaşilor. Căci nu prin astfel de măsuri, fie ele şi punitive, se vor rezolva gravele probleme de fond cu care se confruntã agricultura noastră: tot mai mult teren arabil prost lucrat sau lăsat în paragină, slaba motivaţie pentru populaţia rurală tot mai îmbătrânită, care – în virtutea inerţiei şi obişnuinţei – se încăpăţânează (!) să mai lucreze nişte loturi de la un an la altul tot mai împuţinate, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, exodul masiv al tinerilor din mediul rural spre alte zări şi alte ţări (Austria, Germania, Italia, Franţa, Spania, Portugalia şi mai departe), ţări unde România interbelică exporta cantităţi însemnate de cereale. Căci la acea dată, cu tehnica agricolă de-atunci, România era considerată grânarul Europei!

            Aceasta fiind starea de fapt a griculturii noastre, acum când România – cu imensul potenţial agricol de care dispune (pământ bun de uns pe pâine!), a ajuns în ruşinoasa postură ca de la un an la altul să nu-şi asigure necesarul de alimente (80 % din alimentele consumate la ora asta de către români provin din import!) , în asemenea nedemne condiţii se impune reconsiderarea iminentă şi din temelii a politicii noastre agrare, astfel încât statul să devină principalul partener de afaceri al ţăranului român de azi şi al fermierului de mâine, tinerii să rămână în ţară pentru a asigura schimbul actualilor producători agricoli, iar România să se transforme în cel mai scurt timp dintr-un penibil importator, într-un apreciat exportator de produse diversificate: cereale, uleiuri vegetale, ouă, brânzeturi, fructe, sucuri naturale, carne şi derivate din carne.

            Într-un asemenea cadru stimulativ, fiecare zonă a ţării ar avea posibilitatea să-şi valorifice avantajele sale specifice (absolute şi relative), care avantaje, în momentul de faţă sunt lăsate de (i)responsabilii cu destinele agriculturii noastre în braţele dezinteresului şi nepăsării ori pradă eroziunii timpului. Maramureşul Istoric, de exemplu, ar putea redeveni – desigur, doar cu subvenţii din partea statului – redutabilul şi mult apreciatul exportator de produse ecologice pe pieţele apusene: fructe, ţuică, sucuri naturale, ape minerale, produse din lapte şi carne. Deasemenea, pe baza unui program judicios articulat, care să antreneze industriile nepoluante (turismul internaţional, de exemplu), Maramureşul ar putea să-şi exploateze enormele resure ale solului şi subsolului cu care a fost înzestrat de Creator: flora spontană, apele minerale, nămolurile terapeutice etc. Căci nu spunea cu îndreptăţire  apostolul Pavel în Tesaloniceni II: Qui non borat non manducet (Cine nu lucrează, să nu mănânce)?

                                                                                    George Petrovai

PICTURI REALIZATE DE ION GEORGESCU MUŞCEL

Poezie scrisă de Nicolae Ceauşescu, descoperită în arhive

Poezia, descoperită de un jurnalist al publicaţiei Adevărul, nu are nici titlu, nici semnătură. Dar, după grafie şi fondul documentar de arhivare în care a fost găsită, este în mod categoric creaţia celui care-a condus România aproape un sfert de secol.

De vreii să fii nemuritor

Poete scrie pentru ţară

Vers simplu dar cutezător

În el mândria de popor tresară.

Scrie de daci şi de romani

De munţi de râuri şi câmpii

De muncitori şi de ţărani

De cântecul voios de ciocârlii

Scrie de ce ni drag, de ce iubim

De eşti poet şi de partid să scrii

Prin el în ţară liber azi trăim

Scrie cât mai frumos aşa cum ştii

Să scrii că noi muncim din greu

Că totul nu-i aşa cum vrem

Dar mergem înainte tot mereu

Noi făurim uniţi tot ce avem

În tricolor avem simbol deplin

Albastru cer cu stele şi senin

Galben din holdele bogate aurii

Roşu ca sângele vărsat în bătălii

În acelaşi carneţel cu versurile, Ceauşescu a mai notat şi reflecţii (propriu-zis lozinci) despre "arta revoluţionară" şi "umanismul socialist", care au fost însă şi dactilografiate. Iată câteva dintre acestea:

"Umanismul nu este o noţiune abstractă. El capătă diferite înţelesuri corespunzător etapelor istorico-sociale de dezvoltare"

"Fericirea personală nu se poate realiza ignorând bunăstarea şi fericirea generală";

"Literatura şi arta realist-revoluţionară trebuie să transmită nu numai anumite realităţi ci să prezinte realităţile în contextul social-istoric, şi în acelaşi timp, în perspectiva transformării continuu revoluţionară a vieţii";

"A fi revoluţionar în artă înseamnă să realizezi o artă realist-revoluţionară, care să aibă un rol activ în transformarea societăţii şi a omenirii, a omului însuşi” ş.a.m.d.

                                                                                              Dan Arsenie

Gluma zilei

POVEŞTI DIN ŢARA CODRULUI - BOACTĂRUL SATULUI

Preocupările mele de recuperare a modelelor tradiţionale, atât pentru frumuseţea lor, dar şi pentru utilitatea comunitară, m-au determinat să reintroduc, la Oarţa de Sus, boactărul satului, personajul care anunţa ştirile, „ordinele” de la Primărie, Poliţie, Veterinar. Dispăruse de vreo 20 de ani şi îmi aduc aminte cum se făcea linişte în sat când badea Gheorghea lui Dragomir bătea toba : „Auzâââţi oaaamini ! Să dă de  ştire ! Lui Iuănu lui Mnihai i s-o umflat vaca şi i-o crăpat. O tăiet-o şi vinde carnea  cu 12 lei kilogramul. Cine doreşte să cumpere, să margă la el. A doua oară ! Doctorul veterinar vine mâni dimineaţă la vaccinat vacile. În ocolu morii, la ora 6. Cine nu să prezintă  a fi amendat !

         Proiectul l-am „copt” demult, dar abia acum i-a venit vremea, zilele muzeului (11- 12 mai 2013), oferindu-mi prilejul unei „lansări” pe care am putut-o promova pe diverse canale în toată lumea.

         Am lucrat ca de obicei în echipă şi,  alături de primarul comunei, prof. Bogdan Pop, au venit spre mine vestitul  rapsod al Ţării  Codrului,  Radu Ciordaş, Felician Pop, şeful postului de poliţie şi Mircea Mureşan, reprezentantul mai multor televiziuni în Maramureş. Cu toţii ne-am propus să lansăm un „produs” de succes, iar gândul ascuns a fost ca sămânţa să rodească în cât mai multe comunităţi codrene. Cu toţii suntem nostalgicii unei străvechi lumi fabuloase, în care oamenii, deşi foarte săraci, trăiau mult mai fericiţi. Poate ne luptăm cu morile de vânt, dar şi demersurile lui Miguel Cervantes i-au atras milioane şi milioane de admiratori. Chiar dacă  nu vom putea opri procesul de modernizare a societăţii, căutăm să conservăm şi să protejăm cât mai multe elemente ale acelei lumi de demult.

         Am avut şi noroc, pentru că mi-a ieşit în cale un localnic care se încadrează perfect în modelul pe care mi l-am imaginat. Nici dacă aş fi organizat un concurs naţional nu se brodea mai bine. Dorel Bancoş, căci despre el este vorba, e  un tip mărunţel, cu o faţă atipică,  de formă geometrică,  ciupită de vărsat, cu un mers de robot. L-am supus la un test vocal şi a reuşit cu greu să-l treacă, atât tonul cât şi volumul vocii primind calificativul „acceptabil”. Mai greu a fost cu bătutul tobei, toate eforturile noastre de a-l învăţa vechile ritmuri terminându-se cu un mare eşec. Am fost nevoiţi să improvizăm noi bătăi de tobă, „acceptabile” şi acestea, până la urmă.

          Ne-a prezentat şi un C.V., care să-l valideze pentru noua lui funcţie : a citit câteva sute de cărţi, literatură poliţistă în special, iar în apartamentul fratelui său din Baia Mare are o bibliotecă de 50 de volume, de care nimeni nu are voie să se atingă. Om citit, ce mai ! Cu toate acestea  testul de memorie nu l-a promovat decât din  a cincea încercare. Poate, eu, i-am  propus un text prea lung. Sau poate pălinca, prietena lui cea dragă, i-a şters o parte din neuronii care răspund de memorie. M-am „documentat” şi am descoperit că nu ar fi primul din branşa lui.

         Dorel a acceptat propunerea mea „din prima”. I se oferise prilejul de a ieşi din anonimat, iar pe traseele pe care urma să le parcurgă avea şanse să se întâlnească şi cu câte cu un pahar de pălincă. I-am zis că un asemenea „servici” este ca la C.F.R. şi ca la armată. Trebuie să fie apt la orice oră din zi şi noapte. A fost de acord şi mi-a promis că voi fi mulţumit de prestaţia lui.

         Ing. Alexandru Tămăşan (Sănducu lui Cornelu lui Ananie) mă  avertizase. Boactărul din Ocna Mureş, cu ocazia unei vizite a regelui Mihai, a primit de la primar următorul  text : „În data de…(zi, lună an) va veni în vizită în Ocna Mureş regele Mihai şi Augusta sa mamă”. Cei din Ocna Mureş au auzit vestea  în felul următor : „Atenţiune, atenţiune ! Se dă de ştire!  În data de…(zi, lună, an) va veni la noi în vizită regele Mihai, iar în august maică-sa”. Dorel a primit de la mine şi de la dl. primar, în ajunul sărbătorii de 11 mai, următorul text : „În 11 şi 12 mai 2013, cu ocazia Hramului bisericii, vor avea loc şi zilele muzeului satului. Programul manifestărilor : de la ora 10,  sfinţirea restenirii de la muzeu, de la ora  11, prezentarea boactărului satului, de la ora 11, 30,  lansarea cărţii „Poveşti din Ţara Codrului” a domnului profesor Rusu, de la ora 13,  program folcloric codrenesc. În 12 mai va fi hramul bisericii, de la ora 10. La toate manifestările va participa Mitropolitul Andrei. Domnul primar vă roagă pe toţi să vă ticăzâţi (curăţaţi)  şanţurile, să vă reparaţi gardurile şi să vă văruiţi pomii”. Ce au auzit orţenii de sus ?

         - „Auzâââţi oaaamini ! Să dă de ştiiire ! În data de 11 mai, de la ora 10, domnu’ Rusu şi domnu’ primar vă invită pă tăţi la muzeu’ satului. De la ora 10 să va sfinţî restenirea, de la ora 11 să va prezenta boactăru’ satului, de la ora 11,30 se va prezenta cartea lui domnu’ Rusu. De poveşti. De la ora 1 a fi mare spectacol codrenesc. A doua oară ! Domnu’ primar vă roagă pă tăţi să vă ticăzâţi şanţurile, să vă hurniţi (răsturnaţi) gardurile şi să vă văruiţi pomnii. Satu’ să  arate lună şi  bec. Care nu, va fi amendat. A tria oară ! Duminică, , de la ora 10 îi hramu’  besericii “. După ce a umblat prin tot satul, a venit pe la mine şi m-a întrebat dacă am fost mulţumit. L-am lăudat, mai ales că dorisem ca acest personaj să aibă şi partea lui de umor. Tocmai se întâmplase şi nici un localnic nu şi-a „hurnit” gardurile.

         În 11 mai 2013, boactărul satului, ferchezuit, îmbrăcat într-o uniformă de comisar şef de poliţie, a urcat pe scenă. Primarul comunei i-a înmânat toba şi beţele, investindu-l în noua funcţie. Apoi şi-a declamat textul, însoţindu-se de bătăile tobei. A primit aplauze puternice, semn că localnicii îl aprobă şi acceptă. Dorel a fost fericit.

Prestaţiile ulterioare au fost şi mai bune. Pe 21 iulie 2013, când a trebuit  să anunţe evenimentele culturale organizate cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Ciutruci – Oarţa de Sus, era foarte bolnav. Renunţasem să-l solicit, dar,  auzind el de eveniment,  mi-a solicitat textul şi…. şi-a făcut datoria. A venit să-şi primească laudele. L-am primit cu drag. Mi-a spus :

         - Domnule profesor, chiar dumneavoastră mi-ati zis că meseria de boactăr este ca la C.F.R. sau la armată. Nu poţi lipsi de la post niciodată.

         M-a emoţionat şi m-am gândit cât de puţin îţi trebuie ca să-l faci pe un om fericit.

         Zilele trecute, prietena mea, Malvina Madar Iederan, mi-a povestit cum a strigat la un moment dat boactărul din Soconzel, Loaţi Măteşoaii :

         -  Atenţiune,  atenţiune ! Mîine  îi mare sărbătoare la noi. Tătă lumea să-şi văruiască pomnii şi să-şi belească câinii.

         Primarul vroise să comunice ca toţi localnicii să-şi văruiască pomii şi să-şi lege câinii.

         La  Beltiug, primarul s-a hotărât să comunice după fiecare târg numărul animalelor vândute. I-a comunicat boactărului să anunţe că s-a vândut un bou şi-o vacă. Acesta, ungur, a strigat :

         - Atenţie, atenţie ! Ieri fost mare târg la noi. S-o vândut on bou de vacă !

         Boactărul din Seini a primit de la domnul primar următorul text : „ Mâine vine caravana din Satu Mare. V-a rula filmul  < Fata cu părul cărunt>, la popa în şură, pe lipideu alb. Cei din primele rânduri vor plăti trei lei, cei din mijloc, un leu, cei din spate 50 de bani. Care nu au loc stau cum pot”. Ungur şi el, le-a transmis seinenilor :

         - Atenţiune, atenţiuneee ! Mâine vine curva de la Satu Mare. Futem la popa în şură, pă lipideu alb, Fata cu păr cărunt. Plata să face cum urmează : cei din primele rânduri trei lei, cei la mijloc un lei, cei din spate 50 de bani. Cei  care nu are loc fute  în picioare,  care cum poate.

         Dorel Bancoş este un mic copilaş pe lângă boactărul din Seini, dar nu ştii  niciodată ce surprize îţi rezervă viitorul.

„Săracă lume, demult,

Fain-o fost, iute-o trecut”

                                                       

                             prof. Traian Rus,28 iulie 2013

Fotografia zilei - Cozonaci cu nucă şi cu dulceaţă de prune

FOTBAL. EUROPA LEAGUE

PANDURII TÂRGU JIU -HAPOEL TEL AVIV 1-1

PANDURII au remizat, joi 1 august, pe "Cluj Arena", 1-1 cu HAPOEL TEL AVIV, în prima manşă din turul III preliminar al EUROPA LEAGUE.Goluri: Nistor în minutul 4 şi Sasha în min. 29. Se anunţă un retur dificil pentru gorjeni.

PETROLUL PLOIEŞTI  - VITESSE 1-1

 Meci fabulos la Ploieşti, unde PETROLUL a remizat cu VITESSE, 1-1, în prima manşă din turul III preliminar al EUROPA LEAGUE. PETROLUL a dominat autoritar partida şi a ratat numeroase ocazii de gol. Până la urmă, "lupii galbeni" s-au mulţumit cu un egal. Goluri Ries din 11 metri uşor acordat respectiv Grozav pentru „lupii galbeni”. Retur dificil la olandezi, care au prima şansă.

TRENCIN  – ASTRA GIURGIU 1-3

Astra Giurgiu a facut un pas mare spre play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după ce a reuşit o victorie splendidă cu scorul de 3-1 (1-0) în faţa formatiei slovace AS Trencin, joi, la Dubnica (Slovacia), in prima mansa a turului 3 preliminar. Astra a condus cu 3-0, prin golurile marcate de Constantin Budescu (8), Fwayo Tembo (49) si Kehinde Fatai (51), golul de onoare al gazdelor fiind reusit de Jakub Holubek (82).

Aforismul zilei

SEMNIFICAŢII ISTORICE PENTRU 2 AUGUST 2013

Evenimente

* 338 î.Chr.: Bătălia de la Cheroneea dintre macedonenii lui Filip al II-lea şi atenieni.

* 216 î.Chr.: O armată cartagineză condusă de Hannibal a învins o armată romană superioară numeric în bătălia de la Cannae, în Apulia.

* 1589: Henri de Navara devine Rege al Franţei sub numele Henric al IV-lea.

* 1776: Se semnează Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii.

* 1829: Împăratul Braziliei, Pedro I, se căsătoreşte prin procură, la München, la Palatul Leuchtenberg, cu frumoasa Amélie de Leuchtenberg.

* 1830: Carol al X-lea al Franţei abdică în favoarea nepotului său Henri, Duce de Bordeaux. Totuşi, Camera Deputaţilor controlată de liberali a refuzat să-l confirme pe ducele de Bordeaux drept Henric al V-lea, votîndu-l pe ducele de Orléans, Ludovic-Filip drept Rege al Franţei.

* 1923: Calvin Coolidge devine al 30-lea preşedinte al Statelor Unite.

* 1929: Se înfiinţează Regia Autonomă a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă (PCA) care ia în exploatare şi administrare căile de comunicaţie pe apă, porturile, vasele aferente, instalaţiile de orice fel ş.a.

* 1932: Fizicianul american Carl D. Anderson descoperă pozitronul, pentru care va primi Premiul Nobel.

* 1934: Preşedintele Germaniei, Paul von Hindenburg, moare la Neudeck, Adolf Hitler îşi asumă titlul de Führer şi Cancelar al Germaniei.

* 1936: Ediţia a XI-a a Jocurilor Olimpice – Berlin, Germania (2 august – 16 august); România a obţinut 1 medalie de argint.

* 1939: Albert Einstein şi Leo Szilárd trimit o scrisoare preşedintelui Franklin D. Roosevelt, îndemnîndu-l să înceapă proiectul Manhattan pentru a dezvolta o armă nucleară.

* 1940: Stalin semnează un decret abuziv (fără nici un fel de consultare a locuitorilor regiunii) de creare a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti pe o parte din pămîntul românesc ocupat cu forţa de Armata Roşie

* 1945: S-a încheiat Conferinţa de la Potsdam, în care Puterile Aliate au discutat viitorul Germaniei după al II-lea război mondial.

* 1953: Se fondează Stadionul 23 August din Bucureşti.

* 1969: Vizita lui Richard Nixon (primul preşedinte american la Bucureşti) în România.

* 1985: Inaugurarea crucişătorului „Muntenia”, construit la Şantierul naval din Mangalia.

* 1990: Irakul a invadat Kuweitul, declanşînd Războiul din Golf.

* 1994: Se promulgă Legea privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează.

* 1995: Atentat nereuşit asupra preşedintelui Georgiei, Eduard Şevarnadze.

* 1997: La Catedrala greco-catolică „Sfînta Treime” din Blaj sînt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocenţiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, aduse de la Roma, după 230 de ani de la moartea sa. Au loc cu acest prilej ceremonii religioase, cu participarea înalţilor prelaţi ai Bisericii greco-catolice. Rămăşiţele pămînteşti ale episcopului greco-catolic au fost reînhumate în catedrală, în octombrie 1997.

Naşteri

* 1674: Filip al II-lea, Duce de Orléans, Regent al Franţei pentru Ludovic al XV-lea (d. 1723).

* 1824: Francisca a Braziliei, fiică a împăratului Pedro I (d. 1898).

* 1834: Frédéric Auguste Bartholdi, sculptor francez, autor al Statuii Libertăţii (d. 1904).

* 1858: Emma de Waldeck şi Pyrmont, regină a Ţărilor de Jos (d. 1934).

* 1868: Regele Constantin I al Greciei (d. 1923).

* 1878: Prinţesa Ingeborg a Danemarcei, ducesă de Västergötland (d. 1958).

* 1891: Mihail Jora, compozitor, dirijor, pianist român (d. 1971).

* 1893: Alfred Alessandrescu, compozitor, dirijor, pianist şi muzicolog român (d. 1959).

* 1923: Shimon Peres, politician israelian, al 9-lea preşedinte al Israelului.

* 1932: Peter O’Toole, actor britanic.

* 1943: Stere Gulea, regizor şi scenarist român.

* 1948: Cornel Dinu, fotbalist şi antrenor român.

* 1951: Marcel Iureş, actor român de teatru şi film.

* 1955: Eugen Nicolăescu, politician român.

* 1969: Codruţ Şereş, politician român.

* 1981: Vlad Miriţă, tenor român.

Decese

* 1100: Regele William al II-lea al Angliei (n. 1056).

* 1589: Regele Henric al III-lea al Franţei (n. 1551).

* 1827: William Blake, pictor şi tipograf englez (n. 1757).

* 1921: Enrico Caruso, tenor italian (n. 1873)

* 1922: Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului (n. 1847).

* 1923: Warren G. Harding, al 29-lea preşedinte al SUA (n. 1865).

* 1934: Paul von Hindenburg, feldmareşal şi om politic german (n. 1847).

* 1945: Pietro Mascagni, compozitor şi dirijor italian (n. 1863).

* 1976: Fritz Lang, regizor german de film (n. 1890).

Sărbători

* Aducerea moaştelor Sf. Întîiul Mc. şi Arhid. Ştefan; Binecredinciosul Împărat Justinian cel Mare (Calendar Ortodox).

* Ziua naţională a Macedoniei.

TEIUL CARE RÂDE

         Se apropie ziua de 1 august şi gândurile mele se îndreaptă din nou spre Băseşti. Este ca un făcut, ca un blestem. Nu mă pot controla, chiar dacă îmi fac duşmani. Starea monumentelor istorice de acolo şi anonimatul după care se ascund,  mă întristează peste măsură. Parcă eu port vina, nu autorităţile locale.  Şi nici cele judeţene. Stăm  pe noi, ca proştii, şi nu ştim să valorificăm zestrea extraordinară pe care ne-au lăsat-o înaintaşii. În 22 iulie 2013, când am prezentat în faţa participanţilor la Hramul Mănăstirii „Sf. Maria Magdalena” din Oarţa de Sus – Ciutruci  „Necropola Tumulară de la Toagul Nemţilor”, monument istoric din veacul al XVI-lea î. Hr., am afirmat acelaşi lucru, încadrându-mă şi eu în rândul acestor „proşti”. Parcă suntem blestemaţi. Nu facem nici ceea ce ne stă la îndemână şi ne lamentăm în spatele sărăciei şi a lipsei de fonduri.    

         Zilele trecute am trecut din nou pe la Băseşti. Îl însoţeam pe dl. prof. dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, venit în Ţara Codrului pentru un alt proiect cultural destinat personalităţilor acestui ţinut.    

         Am observat că Băseştiul este un şantier, că se fac acolo lucrări consistente de infrastructură. Teiul Unirii a fost toaletat, iar spaţiul din jurul lui defrişat. Drumul este pregătit pentru asfaltare. Viceprimarul mi-a prezentat proiectul legat de spaţiul respectiv,  în vederea introducerii lui într-un circuit  turistic. M-am bucurat peste măsură. Bravo lor ! Le-am promis sprijinul meu, dacă mândria o să le permită  să-l accepte,  prin confecţionarea unui panou pe care să fie prezentată „povestea” acestui copac, monument al naturii, zic eu, prin vechime,  dimensiuni şi semnificaţie. Teiul Unirii pare fericit şi plin de speranţe.

Se lucrează din greu la Băseşti, dar în paralel trebuie să ne respectăm şi istoria. Şantierul de acolo poate fi o oportunitate.                                                                Dl. primar mi-a spus că are în vedere de mulţi ani un  proiect integrat pentru toate monumentele legate de personalitatea lui George Pop de Băseşti, dar că niciodată n-au existat fonduri, cu toate zecile de intervenţii făcute la forurile judeţene şi naţionale.  Îl cred, dar îl şi invit să vină la Oarţa de Sus ca  să vadă că se pot face lucruri deosebite fără nu ştiu ce proiecte şi fonduri. Încă se mai găsesc oameni dispuşi să dăruiască, oameni care sunt conştienţi că din ceea ce le-a dăruit Dumnezeu, o parte este destinată  pentru comunitate.

         Casa memorială trebuie să fie deschisă conform orarului. Nu ştiu ce statut are custodele, dar şi joi, când am trecut pe acolo uşa era încuiată. Am senzaţia că se deschide numai la solicitarea unor grupuri de turişti.

         Pledoaria mea se adresează şi autorităţilor judeţene, parlamentarilor din colegiul Codru - Chioar, tuturor celor care pot veni spre Băseşti. Poate că va ajunge şi în faţa d-lui colonel Ioan Pop, comandantul I. S. U Maramureş, cel care la Baia Mare face destule pentru cinstirea memoriei marelui tribun al unirii. Măcar să pună la Moara Florii un panou indicator pentru monumentele Băseştiului.  Cel vechi a dispărut de mai multă vreme. Adevărul este că nu se face nimic pentru promovarea Băseştiului şi a ilustrului său bărbat.

  Sunt curios dacă de 1 august 2013 se vor organiza manifestări comemorative, dacă se vor marca cei 178 de ani de la naşterea lui George Pop , dacă mass – media, va atrage atenţia  asupra evenimentului. Sau  va continua starea noastră de blazare condamnabilă, în timp ce duşmanii nu dorm niciodată ?  Chiar vrem să se repete istoria? . De bună seama că voi urmări pas cu pas tot ceea ce se va întâmpla la Băseşti şi nu voi tăcea până când această „Mică Romă de la poalele Codrului”, cu o numea merituosul Valentin Băinţan, va deveni ceea ce trebuie să fie : un pol al românismului. Nu ne vom putea aduna niciodată la Băseşti ca la Ţebea ?! Nici măcar în 2015, când se vor împlini  180 de ani de la naşterea lui Badea George?

         Eu vă  propun măcar să punem mâna pe inimă şi să-i intonăm imnul !

        

                    prof. Traian Rus, Oarţa de Sus

          

Poeme de Gelu DRAGOŞ

Aşa te vreau

                         Anei

m-am aşezat cuminte la rând

ca o coardă de harfă ce vrea să fie atinsă

apoi am început să contemplu zodia ta

ce-mi alerga goală prin faţă

şi am constatat că între plăcere şi viciu

nu-i decât un pahar în plus la barul lui sorin

apoi ţi-am atins buzele cărnoase sânii coapsele

şi mi-am dat toată anatomia lui Darwin peste cap

tu eşti prea proaspătă dalbă şi diafană

iar eu sunt doar un biet muritor

ar trebui să nu mă plâng o vreme

eşti aici lângă mine şi himerile au dispărut din senin

acum de jos, de sus, de prin toate părţile

mă inundă toată dragostea ta

vine năvalnic dragostea, vine...

Te-aş chema

invitaţi-mă la dans goală îşi spuse într-o zi femeia

căutând în dicţionar ce înseamnă cuvântul şaradă

între două dansuri e loc şi pentru vals şi fericire

ar trebui să învăţ viaţa şi fără tine îşi mai spuse

deoarece în vremile astea trebuie să fiu regina galei

să ai amintirea unei femei ca prinţesa Diana

acum de când am devenit doi străini dezlegaţi de biserică

 nu mă pot desprinde deodată de amintirile noastre

fiindcă între două tăceri şi ziduri construite de tine

inima mea le-a pătruns cu iluzia iubirii eterne

acum la capăt de drum te-aş chema din nou cu mine

în ţara cuvintelor dulci a dorului şi amorului

Generalul trădător I.M. Pacepa e mort de circa 20 de ani !

În legătură cu intoxicările lansate de postul B1 TV, prin gura (rîtul) lui Andrei Bădin (Porcin), mai mulţi foşti ofiţeri ai Serviciilor Secrete ne-au contactat la redacţie şi şi-au exprimat revolta. Iată, pe scurt, în ce constau opiniile lor:

1) Generalul trădător Pacepa avea cancer la anus, încă din anii ’70, aşa că nu putea supravieţui pînă la vîrsta de 84 de ani; aşa ceva sfidează biologia şi legităţile medicale.

2) El a murit, cu aproximaţie, în perioada 1991-1993, iar ceea ce tot împing în faţă Serviciile Secrete americane e o fantoşă, „umplută“ cu datele lui Pacepa, pentru a servi ca vehicul al unor minciuni şi scenarii cu aparenţă de credibilitate.

Realitatea este că nimeni nu l-a mai văzut pe ioan Mihai Pacepa de cca. 20 de ani.

3) Există o ipoteză, conform căreia, în 1989, americanii l-ar fi predat ruşilor pe Pacepa, pentru ca aceştia să-l folosească pentru răsturnarea lui Nicolae Ceauşescu de la Putere. Apoi, el s-a întors din nou în America. Sursa Triccolorul

Aforismul zilei

"Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic."                                                                                                  Edmund Burke 

Salut Trecut - 1 august 1831 – In Anglia, la Londra, este inaugurat London Bridge

Podul Londrei, care trece peste Tamisa, este unul dintre simbolurile capitalei britanice si o atractie pentru turistii veniti din intreaga lume. Dar prea putini dintre acestia stiu istoria fascinanta a Podului Londrei. Istoria acestui pod se intoarce in timp la epoca invaziei romane, din primele decenii dupa Hristos, pe cand capitala Angliei se numea "Londinium". Romanii au  construit si un pod, la mica distanta de locul unde se gaseste astazi Podul Londrei, initial un pod de vase, apoi o structura solida din lemn. Prima mentiune documentara a Podului Londrei apare intr-o insemnare din 984 e.n., cand se spune ca o vrajitoare a fost dusa aici si inecata in apele Tamisei. Zece ani mai tarziu, Regele Elhelred s-a opus aici invaziei trupelor daneze, podul din lemn intrand astfel in folclorul local ca un simbol al eroismului. Nu se stie de cate ori Podul Londrei a fost construit si reconstruit,  in 1163 a fost ridicat din nou un pod  din lemn de ulm. Abia in 1176 Peter Colechurch, preot si arhitect, a inceput construirea unui pod de piatra peste Tamisa. Constructia a inceput in 1176 dinspre capatul de vest al vechiului pod din lemn, care avea sa ramana in picioare pana la terminarea noului Pod al Londrei. Totul a fost gata in 1209, si nimeni nu isi imagina ca uriasa constructie va dura sase secole, inainte de a fi inlocuita cu un pod mai modern. Trecusera sase secole de la construirea primului pod de piatra, si deja tot mai multi dintre locuitori vedeau cum acesta se degradeaza tot mai mult. Era nevoie de o noua constructie si dupa ce au fost luate in considerare mai multe proiecte, a fost acceptat cel propus de John Rennie. Dar chiar daca noul pod a fost construit dupa desenele sale, constructia avea sa fie supervizata de fiul sau, Sir John Rennie, tatal murind cu putin inainte de inceperea lucrarilor. Prima piatra a noii fundatiei a fost pusa pe 15 iunie 1825, ultima, de cealalta partea a Tamisei, fiind asezata in decembrie 1826. La fel ca in urma cu sase secole, podul vechi a fost lasat in picioare in timp ce se lucra la noul Pod al Londrei, fiind folosit pentru trafica pana la terminarea noii structuri. Aceasta avea sa fie gata in 1831, William IV participand la inaugurarea oficiala de pe 1 august.

                                                                                                          i.i.d.

INVITAŢIE PENTRU CELEBRAREA ZILEI LIMBII ROMÂNE

STIMATĂ DOAMNĂ, STIMAT DOMN,

     Confratele și colaboratorul nostru, scriitorul și profesorul universitar Florentin Smarandache ne-a recomandat personalitatea Dumneavoastră spre a vă adresa invitația de a fi alături de noi în ziua de 31 August 2013, la manifestările care celebrează ZIUA LIMBII ROMÂNE, prospăt instituită prin Legea nr.53 /2013.

     Întrucât aceste manifestări sunt prevăzute, la modul complex, a se desfășura în mai multe locuri, vă trimitem în atașament broșura-îndrumar care prevede locurile, modalitățile de participare și facilitățile pe care le punem la dispoziție, precum și un program al spectacolului central care va avea loc la Sfinxul de pe Platoul munților Bucegi, alături de antena de la Coștila, prin care dorim să ne aflăm în legătură video și audio, în timp real, cu cât mai multe localități și comunități românești din țară și străinătate.

     Așadar, fie participând la manifestarea noastră de pe Platou, fie la cele din București și Chișinău, fie organizând manifestări în locurile Dumneavoastră, fie intrând în legătură on-line cu noi prin Internet și Skype, vă invităm să fim alături în ziua de 31 august, realizând o mare întrunire virtuală a comunicării frățești în limba română, oriunde ne-am afla.

Așteptându-Vă, cu cele mai alese sentimente,

Corneliu LEU

Gheorghe Covaciu s-a reîntors la marea lui dragoste - Minaur Baia Mare!

Cu bucurie vă semnalăm faptul că fostul mare jucător GHEORGHE COVACIU (foto) s-a întors în oraşul unde a avut cele mai mari performanţe ca sportiv cu „Minaur – Diamant de Maramureş” ca să-l parafrazez pe marele cronicar sportiv Ion P. Pop căruia îi dorim sănătate.

     În noua calitate, de antrenor principal la nou promovata în Liga I - HCM Minaur, a început cu un cantonament de o săptămână în staţiunea „Izvoare” în care s-a axat pe pregătirea fizică a tinerilor handbalişti.

     Artizanul venirii lui Covaciu la HCM Minaur este primarul Cătălin Cherecheş care l-a ofertat încă din iarna trecută. Noi îi dorim mult succes antrenorului Gheorghe Covaciu, să menţină echipa în Liga I şi să aducă spectatorii în Polivalentă, aşa cum o făcea pe vremea lui, dar şi a lui Maricel Voinea, a lui Boroş, Flangea, Marta, Porumb sau Mironiuc.

   Pentru cei tineri să spunem că domnul Gheorghe Covaciu s-a născut în 1957, în Buzău, a ajuns la HC Minaur în 1980, iar cu echipa băimăreană a obţinut  două Cupe EHF ( în 1985, 1988), antrenor inegalabilul Lascăr Pană. A adunat circa 90 de selecţii pentru echipa naţională a României cu care a câştigat în 1984, la Los Angeles, medalia de bronz la Jocurile Olimpice. Dupa ce a plecat de la Minaur Baia Mare a mai evoluat pentru echipe de top din Portugalia şi Germania.Ultima dată a antrenat  la „U” Jolidon Cluj Napoca cu care a câştigat 3 titluri de vicecampioană a României şi a jucat finala Challenge Cup în sezonul 2006-2007.

      Succes domnule Gheorghe Covaciu! Succes Minaur Baia Mare! Suporterii maramureşeni au mari aşteptări de la voi!

                                                                 Gelu DRAGOŞ, membru APS

Cronică Literară: - Ioan Groşan şi problema nemuririi sufletului

                                                                            de Alex. Ştefănescu

     

 Obsedantul deceniu, într-o nouă viziune

S-ar putea face o experienţă: să i se dea lui Ioan Groşan să scrie despre Troilus şi Cresida, dar şi despre Bill Clinton şi Monica Lewinsky; să treacă de la romantism la realism, de la realism la modernism, de la modernism la postmodernism; să cultive proza scurtă şi să experimenteze apoi şi romanul. în toate aceste ipostaze, el ar rămâne, în mod sigur, el însuşi şi ar fi recognoscibil. Atenţia prietenoasă cu care îi examinează pe oameni, înduioşat şi amuzat în acelaşi timp de rolurile pe care ei le joacă în eterna comedie a existenţei, nu se stinge niciodată, indiferent de temă, tehnică narativă, gen literar.

De altfel experienţa s-a şi făcut. A făcut-o Ioan Groşan însuşi, luându-şi subiectele din cele mai diferite medii şi epoci şi utilizând toate formulele literare aflate la îndemână, de la stilul indirect liber, care îi plăcea atât de mult lui Marin Preda, şi până la cel eseistic, în care s-a împotmolit până la urmă, ca într-o imensă halviţă, Nicolae Breban. Iar acest proteism n-a dus nici pe departe la o alienare a prozatorului. Diversitatea situaţiilor literare în care el s-a instalat n-a făcut decât să-i evidenţieze individualitatea.

Ioan Groşan a scris o nuvelă şi despre "obsedantul deceniu", Caravana cinematografică. Despre "obsedantul deceniu" (deceniul şase) au scris aproape toţi prozatorii începând din a doua jumătate a deceniului şapte, când Ceauşescu, criticând ce s-a făcut în timpul lui Dej, a dat de înţeles că perioada respectivă nu se mai bucură de imunitate. S-a ajuns chiar la o standardizare spontană a prozei pe această temă. în mod invariabil, activiştii şi securiştii erau reprezentaţi în cuprinsul ei ca personaje malefice, iar intelectualii trimişi în închisori sau ţăranii obligaţi să se colectivizeze - ca victime (reprezentare în mare măsură adevărată, dar neproductivă din punct de vedere literar). Şi mai greu de suportat decât acest maniheism era atmosfera invariabil sumbră.

în Caravana cinematografică, Ioan Groşan face să se audă mereu, în surdină, o muzică veselă şi graţioasă, mozartiană. Descins într-un sat, Mogoş, un tânăr activist, "tovarăşul Tavi" se îndrăgosteşte de o învăţătoare din partea locului. Toată învăţătura marxist-leninistă din capul lui se dovedeşte ineficientă în atingere cu farmecul natural al feminităţii.

"Caravana cinematografică" (instituţie ambulantă ivită din admiraţia naivă a lui Lenin pentru cinematograf) pleca în turnee prin sate în perioada de pionierat a comunismului pentru a-i culturaliza pe săteni. Ea reprezenta o nouă formă de "poporanism", având un scop nu numai didactic, ci şi propagandistic. Activistul care în mod obişnuit o însoţea avea grijă ca filmele să fie înţelese "corect" din punct de vedere politic.

Ioan Groşan şi l-a ales nu întâmplător ca personaj principal pe un asemenea propagandist, care, fiind ingenuu, ni se înfăţişează ca un don Quijote caraghios, produs hilar al comunismului. El vine în sat să propovăduiască o ideologie pe care n-o înţelege (şi care nici nu are, de altfel, nimic de înţeles) pentru ca în cele din urmă să fie iniţiat el însuşi în ceva mai important, în iubire. Iată prima impresie pe care "tovarăşul Tavi" i-o face învăţătoarei (pagină antologică):

"şEaţînchise uşa fără zgomot, aprinse lumina şi se opri în faţa oglinzii. Ascultă în linişte, mai ştii, poate că o pândeşte, dar îl auzi îndepărtându-se pe drum. "Locuiţi departe?" întrebase el ieşind din caravană şi apucând-o înainte tocmai când voise să-i spună că nu-i nevoie s-o conducă, stă aproape. "Nu, imediat..." zise ea derutată de hărnicia cu care păşea el, ca un întârziat grăbindu-se spre propria casă. Se şi temuse un moment: "Dacă?..." Văzându-l însă cum merge, cu mâinile în buzunare, cu capul plecat, atent la drum, se liniştise repede, nu prea arăta el c-ar avea alte gânduri decât alea cu dezbaterea, cu organizarea pe baze noi, parcă, a activităţii culturale, da, da, pe baze noi... Nu se înşelase: Când ajunseră în dreptul casei, ea îşi încetini paşii. "Aici?" "Da" răspunse ea. "Atunci, zise el, pe mâine! Noapte bună" şi-i întinse zvâcnind braţul, strângându-i cu exactitate, tovărăşeşte, mâna."

Este semnificativ faptul că un critic exigent şi rafinat ca I. Negoiţescu s-a declarat încântat citind Caravana cinematografică: "Povestea acestei convertiri la natură şi la normal, a ceea ce e mecanic la ceea ce e viu, o consemnează autorul cu simplitate, cu discreţie mereu, cu un fel de pudoare critică, dar şi un autentic simţ al comediei."

Nuvela care l-a intrigat pe Mihai Dulea

Într-o prefaţă care este însăşi o bucată literară plină de farmec, Ioan Groşan povesteşte cum a avut, în 1989, o întrevedere cu Mihai Dulea, "care semăna izbitor şi fără nici un rost cu Panait Istrati" şi "era un fel de mână dreaptă în cultură a Elenei Ceauşescu". Acesta i-a atras însă atenţia că, în volumul Trenul de noapte, pregătit pentru tipar, nuvela Spovedania, cu subiect preoţesc, ocupa prea multe pagini, şi i-a cerut să "echilibreze" volumul, scriind şi o povestire despre ţărani.

(Pentru delectarea cititorilor, reproduc relatarea a ce s-a întâmplat în continuare:

"... Ce-aş spune eu de pildă dacă el m-ar sfătui să atac tema atât de frumoasă a noii revoluţii agrare.

Ce să fi zis? N-am zis nimic. "Mai gândiţi-vă", a surâs tovarăşul Dulea, s-a ridicat şi mi-a întins mâna. Am ieşit perplex şi din furia pe propria-mi perplexitate am scris într-o zi şi o noapte O.Z.N.-ul. N-o fi ea, povestirea, tocmai cu "noua revoluţie agrară", dar se petrece pe tarlale, prin păduri, la ţară, oricum. Aşa a putut apărea Spovedania.

Mai nou, aflu că O.Z.N.-ul a fost tradusă în Franţa şi Polonia. Al dracului tov. Dulea, a fost bun şi el la ceva!...")

Nuvela care l-a intrigat atât pe Mihai Dulea, departe de a avea un subiect preoţesc, are unul... omenesc, ca aproape întreaga proză a lui Ioan Groşan. Protagonistul naraţiunii este, într-adevăr, preot, dar putea fi şi activist, ca "tovarăşul Tavi", din Caravana cinematografică.

Preotul, tânăr, se numeşte Emilian Marcu şi vine într-un sat cu gândul să ducă o viaţă tihnită (îi place, printre altele, să pescuiască). Iată însă că una dintre femeile care i se spovedesc, Ana, îl tulbură cu confesiunile ei despre destrăbălarea în care se complace. în loc ca preotul să o convertească pe femeie la puritate, femeia îl converteşte pe preot la dezmăţ.

Această contaminare a preotului de păcat nu este blamată de autor de pe poziţia autorităţii eclesiastice, aşa cum se întâmplă în proza lui Gala Galaction, ci are parte de o privire comprehensivă, educată să primească ceea ce este omenesc. Ioan Groşan se dovedeşte a fi încă o dată cel mai bun autor român de proză rusească.

 O poveste de dragoste pe înţelesul optzeciştilor

 Nuvela Marea amărăciune este un love story scris în convenţie optzecistă. Eroii nuvelei, profesorul Sebastian Pop, în vârstă de 33 de ani, şi o nou-venită în şcoală, foarte tânăra profesoară Ioana Eraclid, îşi scriu la început bileţele inofensive, legate strict de colaborarea lor didactică. Treptat ei descoperă, însă, că mesajele respective sunt un fel de anticipări scriptice ale acţiunii, în sensul că dacă "autorii" stabilesc să se suplinească unul pe celălalt la o oră chiar se suplinesc, iar dacă unul îl invită pe celălalt la o cafea, chiar îşi vor bea cafeaua împreună. De la această constatare le vine ideea unui joc: să prevadă, în scris, cum se va desfăşura fiecare întâlnire a lor, să compună un fel de scenarii, care de la un moment dat vor cuprinde şi replicile programate să fie rostite în cursul întâlnirii. Jocul culminează cu prescrierea fugii în lume, apoteoză a oricărei mari iubiri. Deşi atât bărbatul, cât şi femeia au alţi parteneri conjugali, ei nu ezită să se supună textului şi să se ducă undeva în munţi, la o cabană. Acolo dragostea lor este trăită până la capăt şi, epuizându-se resursele (livreşti, sugerează autorul, existenţiale, înţelegem noi), se stinge.

Nuvela a dat mari satisfacţii optzeciştilor, prezentându-li-se ca o posibilă planşă didactică pentru lecţia despre postmodernism. Ficţiunea care generează realitate, textul care se povesteşte pe sine, toate ideile fixe ale teoreticienilor postmodernismului par, într-adevăr, a fi ilustrate de Marea amărăciune. Valoarea nuvelei constă însă în altceva şi anume în capacitatea autorului de a vedea irizaţia dragostei în viaţa unor personaje dintr-un mediu anost. Ele şi-au inventat un joc livresc, dar puteau să inventeze şi altfel de joc. De exemplu, să numere stele. Important era să evadeze dintr-o realitate iremediabil prozaică.

Scriind Marea amărăciune, Ioan Groşan nu s-a jucat de-a literatura, asemenea colegilor săi de generaţie. El s-a jucat

de-a jucatul cu literatura, numai pentru a da satisfacţie (cu o secretă ironie) celor obsedaţi de ingineria textuală.

Pe Ioan Groşan îl preocupă, mai mult decât orice altceva, sufletul omenesc. El dovedeşte, prin scrisul său, că sufletul omenesc este nemuritor, dacă nu ca entitate metafizică, atunci ca subiect pentru literatură.

Aceeaşi atitudine o au, de altfel, mulţi scriitori valoroşi, de la Marin Preda la Milan Kundera. Singurul lucru care îi lipseşte lui Ioan Groşan pentru a intra în rândurile lor este egoismul artistic, formă nobilă de egoism, capabilă să-l apere pe un scriitor de risipirea talentului în tot felul de întreprinderi efemere.