INTERVIU CU UN FOST MARE VOLEIBALIST BĂIMĂREAN - Dorel Neghină

Dorel Neghină: Perioada petrecută la Explorări a fost cea mai frumoasă din viața mea

   Dorel Neghină a jucat la Explorări în anii 1980, fiind coleg de echipă printre alții cu Adrian Arbuzov, Andi Bălaș, Marin Enescu sau Marian Viorel. Stabilit de foarte multă vreme în Germania, mai vine din când în când prin țară pentru a-și revedea locurile natale, colegii de volei sau pur și simplu pentru a-și reîmprospăta amintirile. Dorel Neghină a ales să petreacă în acest an câteva zile și în Baia Mare, prilej cu care a acordat un interviu site-ului nostru.

 R.: - Cum ați ajuns la Explorări?

   D. Neghină: - Eu sunt brașovean de origine și am făcut Facultatea de Cibernetică din Timișoara, pe care am absolvit-o cu nota 10. La terminarea studiilor, în 1995, am primit o ofertă foarte bună de la Explorări, care era una dintre echipele de marcă ale voleiului românesc la acea vreme. Când am venit la echipă m-au încadrat ca miner în subteran, dar eu îmi luasem și repartiție ca informatician la Centrul de Calcul și chiar m-am dus câteva luni la lucru. Cei din conducere mi-au spus însă că trebuie să mă concentrez numai la volei, așa că în continuare, deși nu-mi convenea n-am mai fost la serviciu, dar primeam acasă două salarii.

  R.: - În general sportivii de performanță nu au timp de alte activități, de ce doreați neapărat să vă practicați meseria?

 D. Neghină: - Întotdeauna am considerat că, dacă are noroc și nu se accidentează, un om poate face sport de performanță vreo 10 ani, după care mai are vreo 40-45 până la pensie, perioadă pentru care trebuie să se pregătească din timp. Trebuie să știți că după ce nu am mai lucrat la Centrul de Calcul, pentru a nu-mi ieși din mână, am dat ore de matematică elevilor care dădeau admitere la facultate.

  R.: - Cum a fost perioada petrecută la Explorări?

  D. Neghină: - Eu am jucat la echipa din Baia Mare din 1975 pînă la începutul anului 1979. A fost cea mai bună perioadă din viața mea, mai frumoasă decât copilăria, studenția sau traiul împlinit din Germania. Îmi amintesc cum vuia sala la meciurile cu Steaua sau Dinamo. Atmosfera din echipă era grozavă, eram toți prieteni, se câștiga bine, iar conducerea ne îndeplinea și cea mai mică dorință.

 R. - Cum v-ași despărțit de Explorări?

  D. Neghină - M-am despărțit foart brusc și pe neanuțate. În ianuarie 1979 am fost cu echipa la Skopje la finala Cupei Balcanice, dar eu nu m-am mai întors acasă și am fugit în Germania. Eu fiind mai distrat de felul meu, colegii au crezut că am pierdut trenul, cum se mai întâmplase și altă dată.

   R.: - Cum a decurs viața dumneavostră în Germania. Ați mai jucat volei?

   D. Neghină: - Am avut noroc că soția mea avea origini germane, astfel că am primit repede cetățenia și am avut drept de joc. În primul an am jucat la SSF Bonn, cu care am devenit vicecampion. Apoi m-am transferat la Bayer Leverkusen, pentru că cei de acolo mi-au oferit un contract pe 3 ani și un post de informatician. Acolo mi-am încheiat cariera la nici 31 de ani, în continuare informatica ocupându-mi tot timpul.

 R. - Mai țineți legătura cu colegii de la Explorări, mai urmăriți rezultatele echipei?

   D. Neghină - Din păcate mă întâlnesc destul de rar cu câțiva dintre foștii colegi, pentru că distanța care ne separă este destul de mare. Am urmărit tot timpul rezultatele echipei, și cu excepția unui an când a fost în B, m-am bucurat că s-a bătut în permanență pentru primele locuri. Dacă tot au decăzut, după Revoluție, Steaua și Dinamo, m-aș fi așteptat poate ca Explorări să fie mereu în frunte. Minele s-au închis însă, combinatul s-a oprit și industria este în general la pământ aici și îmi dau seama că Baia Mare nu prea are șanse să fie campioană.

 R. - Ce le transmiteți sportivilor care joacă acum pentru Știința Explorări?

 D. Neghină. - Eu le transmit mult succes în noul campionat, dar în același timp le recomand să se pregătească din timp pentru momentul în care vor abandona activitatea competițională.