Elena Udrea şi "soţul" încornorat
Împăcare în Modrogan! Elena Udrea a venit cu steagul alb,
Vasile Blaga l-a primit îmbujorat şi liderii partidului au deschis larg
porţile. Înteleg că de la emoţionanta regăsire a lipsit totuşi, întâmplător sau
nu, prim-vicepreşedintele Cătalin Predoiu.
Exercitiul de sinceritate pe care il cerea presedintele
democrat liberal pe ton amenintator s-a topit in canicula bucuresteana unde
d-na Udrea a adus, nu-i asa, briza marii si amintirea costumelor de baie
leopard. Si asa PDL a ratat o sansa buna de exorcizare.
Daca democrat liberalii isi imagineaza vreo clipa ca Elena
Udrea este un atu pentru ei, se insala grav. Singura imagine pe care au reusit
sa o proiecteze este ca au fost din nou dresati si aliniati de femeia fatala
care a redevenit Elena Udrea.
Daca s-ar uita mai atent la propriile sondaje, cele care le
spun ca d-na Udrea are notorietate 90% si simpatie 20%, ar intelege ca domnia
sa este ceea ce se numeste un politician ratat. Sigur, campaniile sustinute de
imagine ii vor conserva notorietatea, dar una de un tip care nu aduce voturi,
ci probleme de imagine.
Si daca vor sa inteleaga de ce s-a grabit Elena Udrea sa
descalece plina de zambete in Modrogan, dupa primele focuri de avertisment in
directia sa, ar trebui sa se uite atent la evolutia Partidului Miscarea
Populara.
Cea mai mare problema a acestuia nu este Traian Basescu, ci
Elena Udrea care, dintr-un acces de orgoliu probabil, s-a grabit sa anunte
aparitia PMP si numele noului presedinte al acestuia, lipindu-se ea insasi ca
marca de scrisoare de imaginea PMP. Sau, ca sa fiu mai exacta, s-a legat ca
bolovanul de glezna PMP.
Pentru ca de atunci noua formatiune a fost catalogata ca a
Elenei Udrea, iar liderii ei au avut de raspuns sistematic la intrebari legate
de domnia sa. Cum sa decolezi cu asa un deficit de imagine?
Ca un reflex de aparare sau ca urmare a schimbarilor de la
varful conducerii PDL, democrat liberalii nu s-au destramat la chemarea d-lui
Tomac & Co, iar in teritoriu migrarea spre PMP este destul de timida. Se
pare ca, dupa episodul Arges, Gheorghe Falca si Gheorghe Stefan nu se grabesc
sa urmeze modelul lui Mircea Andrei, dupa cum exista informatii ca era
planificat.
Sigur ca toata lumea astepta in primul rand defectarea d-nei
Udrea catre partidul creat pentru domnia sa in Deal. Initial, d-na Udrea pare
sa fi incercat un spagat de sabotaj. Adica a ramas in PDL pentru a-l macina din
interior si a-l cara bucata cu bucata in PMP. Si cred ca asta va incerca sa
faca in continuare, dar mai discret.
Dar e mai mult decat atat. Daca intra in PMP, il ingroapa de
tot.
Electoratul pe care il vizeaza noua formatiune impanata cu
intelectuali are alergie la Elena Udrea. Domnia sa a fost unul dintre motivele
pentru care acest electorat a abandonat PDL. In plus, d-na Udrea are nevoie de
un vehicul care sa o tracteze, insa deocamdata noul partid nu poate asa ceva.
Daca PDL o dadea afara, asa cum parea ca se pregateste dupa unele declaratii
mai dure, ramanea in afara jocului sa moara politic impreuna cu PMP.
Cand amantul politic e prea tanar si prea firav, mai bine
ramai o vreme cu sotul politic, ii toci averea politica vot cu vot, mai cari
din mobila in casa cea noua, la ceasul serii, si te muti la nou iubire cand s-a
dezvoltat suficient incat sa-ti faca toate poftele, nu-i asa?
Cu alte cuvinte, Elena Udrea prefera sa ramana bolovan de
glezna PDL, ca sa lase PMP sa se ridice cat de mult poate fara a avea de dat
socotela pentru domnia sa.
Ceea ce mi se pare interesant este ca in apararea Elenei
Udrea au sarit persoane de la care m-as fi asteptat la maxima intransigenta.
Adica Adriana Saftoiu si Raluca Turcan, ceea ar putea sa confirme unele zvonuri
despre alte impacari inlacrimate, reasezari de trupe si cai troieni plantati in
anturajul lui Vasile Blaga.
Fapt este ca PDL nu are decat de pierdut din aceasta
atitudine calduta si concilianta fata de un personaj care nu poate aduce decat
deficit de imagine si electoral si care prin simpla prezenta decredibilizeaza orice
demers de reformare interna. Daca vor sa intoarca vaporul, liderii democrat
liberali ar trebui sa se arate autentici barbati in fata unui leopard feminin,
pe care nu au curaj sa-l infrunte.
Altfel, sotul politic va plati in continuare si amantul politic
va beneficia.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu