miercuri, 7 august 2013

Romeo Roşiianu în proces cu Statul Român la CEDO

Ziaristul şi scriitorul Ioan Romeo Roşiianu se judecă momentan (şi) cu statul român, la CEDO.
Acesta încearca să îşi găsească dreptatea în altă parte, având în vedere că aici, din nefericire, în loc să primească sprijin pentru a-şi putea exercita obiectiv meseria de jurnalist, a fost literalmente obstrucţionat chiar de către organele statului, adică exact de cei în măsură să aplice legea şi să-i pedepsească pe vinovaţi.
Daca e sa facem un remember, constatam ca Roşiianu a fost primul care a dezvaluit povestea blocului Horea 46, din pricina caruia Cristian Anghel, primarul care pe atunci parea sa fie invincibil, a fost inchis.
Dezvaluirea a ocupat nu mai putin de patru pagini mari si late din tot a patra editie a saptamanalului „eStrada”, condusa pe atunci tot de Rosiianu.
Inainte de aceasta, in editia nr. 2 al aceluiasi saptamanal a fost dezvaluit dosarul de securist al fostului primar.
Dupa ce a dus mai multe procese anevoioase si costisitoare impotriva lui Cristian Anghel, Rosiianu a demonstrat ca are dreptate.
Avand sentintele date de catre instante la purtator, Rosiianu a reusit sa recupereze numai cheltuielile banesti care I se cuveneau dar si acestea cu mare greutate, fiind nevoie de interventia executorului judecatoresc Attila Simon.
“Razboiul” nu s-a oprit insa aici, avand in vedere ca documentele solicitate in baza Legii 544 de catre Rosiianu, care aveau sa intareasca cele scrise in sute de articole si spuse in instanta, nu au ajuns pe masa jurnalistului.
In consecinta, omul de presa s-a adresat forurilor superioare, care au remarcat imediat ca Rosiianu este realmente obstructionat in a-si continua demersurile jurnalistice, paradoxal chiar de catre autoritatile care sunt menite sa il sprijine, respectiv Politia si Parchetul.
Aceste lucruri au fost subliniata pana si in Raportul FREEEX – Libertatea Presei in Romania 2012.
Momentan, judecata la CEDO este in plina desfasurare, in camera 1, iar Rosiianu are toate sansele sa castige si acest proces, urmand ca apoi sa incaseze daune intre 3000 si 12000 de euro, el fiind reprezentat la CEDO de avocatii de la APADOR - CH.
Sumele vor fi virate in contul jurnalistului din bugetul de stat, adica din banii nostri, ai contribuabililor, in randul carora se incadreaza chiar si el.
Si asta numai pentru ca la vremea aceea, in loc sa isi faca treaba, autoritatile s-au prins in hora cu Anghel, astfel incercand sa-i stearga acestuia urmele, exact cum incearca unii acum sa faca si cu actualul primar.
De unde si concluzia ca ne putem astepta ca peste cativa ani sa avem un nou „caz Rosiianu” la CEDO.
                                                                 
                                                                       Scris de Călin DRAGOMIR


http://www.activewatch.ro/ro/freeex/publicatii/raport-freeex-2012/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu