Opoziţia o critică pe primăriţa Bucureştiului, jurnalista
Gabriela Firea, 45 ani, născută Vrînceanu, în Bacău, absolventă de filologie şi
economie, intrată în politică recent. Lipsa de experienţă în relaţia cu oamenii
explică greşeala pe care a făcut-o Firea la Arena Naţională, unde în faţa a
15.000-20.000 de bucureşteni a luat-o pe tenismena campioană Simona Halep de
mînă, ca pe un copil. Nu e totul să aibă bugetul Bucureştiului la dispoziţie
pentru a închiria stadionul, scena şi staţia de sonorizare, dacă primăriţa nu
înţelege că trebuie să fie modestă, cu atît mai mult cu cît este tînără, vocală
şi cu priză la alegători!
De la corespondenţii agenţiilor de informaţii Mediafax şi
Agerpres aflăm zi de zi cît de multe lucruri bune face Gabriela Firea, şi
consilierii municipali care o susţin, pentru prosperitatea bucureştenilor.
Fostul redactor de televiziune ştie să-şi creeze imagine, nu este zi să nu
lanseze ceva nou pe piaţa ştirilor.
Ieri, Consiliul general a aprobat „înfiinţarea unui nou
centru cultural” (poţi înfiinţa ceva vechi?!), cu 35 de voturi pentru şi 12
împotrivă. Firea a propus acordarea a 17 milioane lei, pentru testarea
moleculară şi genetică a 1.000 de paciente cu cancer la sîn, proiect
multianual, pe 2018-2019, aprobat în unanimitate (în fiecare an, sînt
diagnosticate 700 de noi cancere mamare la bucureştence). Preşedintele
Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a primit titlul de cetăţean de onoare al capitalei,
pentru „contribuţia la promovarea valorilor culturii şi civilizaţiei româneşti”
(nu bucureştene, cum ar fi fost normal), cu 8 abţineri şi 4 voturi împotrivă.
Se alocă 1.000-1.500-3.000 lei, la cerere, cuplurilor care împlinesc 25-50-75
ani de căsătorie. Firea vrea să răscumpere 3,3 ha (Parcul Verdi din Floreasca),
un caz în cercetare DNA. Tariful de parcare va creşte la 1 iulie 2018 de la
1,50 la 2,50-5-10 lei pe oră, în funcţie de zonă. Elevii cu medii şcolare între
9 şi 10 vor primi „granturi” de 300-400-600-1.000 lei/an. Primăria Capitalei va
plăti 880.000 lei pentru crioconservarea spermei şi ovocitelor a 313 tineri
diagnosticaţi cu cancer. 1.300 de copiii de 7-16 ani vor beneficia de cîte
750-1.500 lei pentru aparate ortodontice, prin cabinetele stomatologice
şcolare. Infecţiile nosocomiale vor fi eliminate din spitale prin dezinfecţie
cu radiaţii ultraviolete, fiind rezervată suma de 159.000 euro. 62 de blocuri
sînt prinse în proiectul de reabilitare termică, suportat 80% de primărie…
Bucureştiul devine model pentru municipiile de judeţe.
Dar aceeaşi Gabriela Firea i-a plătit sopranei Angela
Gheorghiu suma de 144.906 euro, pentru concertul din 15 septembrie 2017, de
Zilele Bucureştiului. Înţelegem că uneori cetăţenii au nevoie de distracţie,
dar oare prea multă „operă” nu strică?! Ne îndoim că în Bucureşti sînt 10.000
de iubitori de operă, care să asculte arii stînd în picioare, vreme de un ceas.
Firea şi-a găsit un critic acid în Angela, care a simţit că primăriţa risipeşte
bani publici pentru a apărea în presă alături de personalităţi ştiinţifice,
artistice şi sportive ale României. Aceeaşi situaţie a fost şi cu Simona Halep
în faţa celor 15.000 de bucureşteni, dar sportiva a primit Cheia Oraşului
Bucureşti din mîna lui Firea. Huiduielile „soroşiste” au alungat-o pe Firea,
fără s-o afecteze pe Halep. (Sperăm ca primăriţa să nu publice lista cu
cheltuielile făcute!)
Dar oare acesta să fie rolul primarului, să primească
aplauze sau huiduieli! Pe politicieni nu trebuie nici să-i aplaudăm, nici să-i
huiduim, ci să le cerem să lucreze eficient. Pentru a-i înmîna Cheia oraşului,
s-o fi chemat la Primăria capitalei, nu pe stadion. Dar Halep ar fi fost mai
bucuroasă să primească din partea primăriţei promisiunea că va construi o arenă
de tenis de cîmp, ca la Roland Garros. Politicienii mai tare vor fi respectaţi
dacă vor urmări ca banii publici să fie cheltuiţi în scopuri strict necesare
pentru comunitate!
Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu