Toată
politica României postdecembriste (și, din
acest motiv, tot ce mișcă-n țara
asta de aproape trei decenii) este o necontenită și
preaevidentă adeverire a spusei „Peștele de
la cap se impute”: legi făcute de hoți
pentru hoți, megarăufăcători fără pic de
obraz, academicieni foști turnători și
neobosiți plagiatori, lupi moraliști
ce te îngrețoșează
cu insistența de care dau dovadă ca nu
cumva să fie uitați de semeni, pe scurt,
impostura împuternicită și nedemnitatea cauționată.
Sigur că
într-un atare marasm politico-juridic, în care actuala putere pesedisto-aldistă
nu-și precupețește
eforturile pentru a pune gabja pe Justiție
(nu spunea Victor Ponta în vremea când era premierul României și
tartorul pesediștilor că Direcția
Națională Anticorupție
trebuie subordonată politic?!), nici Curtea Constituțională
(CC) a Partidului Social Democrat, prelungire
în democrația noastră originală a
sinistrului CC (Comitet Central) al Partidului Comunist Român, nu stă cu
mâinile în sân, fapt care contribuie din plin ca anualul Mecanism de Cooperare și
Verificare (MCV) pe Justiție să fie eminamente dezastruos.
La urma
urmei de ce s-ar limita doar la atribuțiile
sale privind constituționalitatea legilor și
a raporturilor dintre instituțiile statului, când
Curtea nu numai că este politizată până în măduva oaselor (Valer Dorneanu,
actualul președinte septuagenar al Curții,
a fost pe vremuri deputat pesedist, cele trei triplete de judecători sunt
numite de șeful statului, Senat și
Camera Deputaților), dar și
efectiv neconstituțională în modul de funcționare,
respectiv prin prelungirea mandatului lui Petre Lăzăroiu, fost Ceaușescu,
peste cei nouă ani stipulați în Legea
fundamentală (Articolul 142, Alineatul 2
din Constituție precizează: „Curtea Constituțională
se compune din nouă judecători, numiți
pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”)!
Mă rog, o
fi Constituția obligatorie pentru toți
cetățenii României, chiar și
atunci când unele pasaje sunt ambigue sau îi dezavantajează în anumite situații.
De pildă, președintele poate fi lesne
învinuit de o coaliție majoritar-ostilă, bunăoară
ca cea pesedisto-aldistă, că și-a depășit
decorativele atribuții constituționale,
astfel că suspendarea sa poate deveni un foarte periculos joc de-a democrația
originală…Dar nu-i obligatorie și pentru ditamai Curtea
Constituțională, ale cărei decizii – ne
avertizează dubiosul Tudorel Toader – trebuie respectate „de orice persoană
fizică sau autoritate”, inclusiv atuncea când (firește,
aspect necomentat, dar subînțeles și
încuviințat de el) Legea 47/1992 privind
organizarea și funcționarea
Curții cuprinde la Alineatul (3) din Art. 68 o
sfidătoare prevedere neconstituțională: durata
mandatului unui judecător constituționalist
se poate extinde până la 12 ani!
Toate ca
toate, dar dacă în cazul ipochimenului Lăzăroiu-Ceaușescu,
Curtea așază regulamentul său politic de
funcționare mai presus de Legea
fundamentală a țării, iar prin aceasta încalcă
flagrant Art.1 din obiectul ei de activitate – Constituția
României („În România, respectarea Constituției,
a supremației ei și
a legilor sale este obligatorie”), se cheamă că funcționează
ilegal și că tot ilegală, vasăzică
neobligatorie, este și ultima ei decizie, aceea prin
care înclină balanța juridică în favoarea
ministrului de resort și-i ordonă președintelui
Iohannis s-o revoce pe șefa DNA. Or, potrivit
lui Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții
Constituționale, este o necuviință
din partea Curții să-i dea dispoziții
șefului statului…
N.B.: Rămân la părerea pe care mi-am
exprimat-o și cu alte ocazii, anume că
Justiția noastră va face un pas
important spre reala independență doar prin alegerea
judecătorilor de la Curtea Constituțională și
Înalta Curte de Casație și
Justiție pe buletine de vot. Cu condiția
suplimentară ca magistrații care candidează
pentru aceste funcții să fi fost cu adevărat
neutri din punct de vedere politic în ultimii zece ani.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
3 iunie
2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu