marți, 2 octombrie 2018

Institutul Cultural Român oferă premii în cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA de la Sibiu


 Anul acesta, Institutul Cultural Român acorda premii pentru secţiunea românească a Festivalului Internaţional de Film Documentar ASTRA care se va desfăşura la Sibiu în perioada 15-21 octombrie 2018. Cele două premii pe care ICR a ales să le ofere sunt: Premiul pentru cel mai bun documentar românesc  (în valoare de 1500 euro) şi Premiul pentru inovaţie şi originalitate cinematografică într-un documentar românesc (în valoare de 1500 euro).

Festivalul Astra Film este unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice documentare din Europa. De 25 de ani, iubitorii de filme non-ficțiune, publicul general și profesioniștii din întreaga lume participă la edițiile AFF în fiecare octombrie, pentru a trăi o experiență culturală reală, explorând și înțelegând condiția umană prin intermediul cinematografului. Festivalul a luat ființă în 1993 şi a fost primul proiect cultural din Europa ex-comunistă care a promovat cinematografia documentară ca instrument al cunoașterii de sine și a cunoașterii „celuilalt”, construind un canal de comunicare viabil între Est şi Vest.

Festivalul Astra Film prezintă cele mai recente producții și tendințe din lumea filmului documentar internațional, promovează înțelegerea interculturală la nivel mondial, prezintă cele mai bune narative de non-ficțiune, explorează modul în care revoluția digitală transformă arta documentarului și omagiază munca marilor maeștri ai genului.

Programul de industrie al Festivalului DocTank @ AFF oferă o platformă de prezentare și de networking atât pentru creatorii de filme consacrați din România, cât și pentru cei aspiranți, care dezvoltă în prezent subiecte relevante pe plan internațional, originare din această parte a Europei. De asemenea, sunt prezentate şi proiecte de film documentar în curs de realizare, determinând factorii de decizie din industrie să acorde atenție proiectelor de film cu povești provocatoare, care se disting din mulțimea de narațiuni și voci posibile.

România se situează pe lista țărilor cu capacitate redusă de producție în cadrul Uniunii Europene, astfel, ASTRA FILM FESTIVAL este o uşă larg deschisă pentru afirmarea cineaștilor români şi promovarea filmului documentar românesc. Rezultatul este că astăzi tot mai multe filme documentare românești sunt selecționate în programele marilor festivaluri din Europa și din lume.

Astra Film Junior

Interesul AFF pentru formarea noilor generații de producători de filme documentare s-a manifestat pe două planuri: crearea unor oportunități de formare unice și educarea unui public tânăr din ce în ce mai larg și mai diversificat. Programul de inițiere în filmul documentar implementat pentru publicul tânăr și foarte tânăr a devenit un festival independent numit  Astra Film Junior, un eveniment național cu zeci de mii de participanți în fiecare an.

ASTRA FILM FESTIVAL Sibiu este organizat de ASTRA FILM – Centrul pentru Film Documentar și Educație Vizuală Sibiu, Centrul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Fundația ASTRA FILM, in parteneriat cu Institutul Cultural Român. Directorul fondator este Dumitru Budrala, documentarist și doctor în antropologie vizuală.

De peste două decenii,  ASTRA FILM FESTIVAL este un centru al documentarului în regiune. În tot acest timp, s-a remarcat pentru organizarea excelentă și pentru formatul interactiv, implementat în premieră în România, de întâlniri și dezbateri pe marginea filmelor, format care a atras un public tânăr de pe cuprinsul României şi din ţările vecine.

ASTRA FILM este o platformă de prezentare a realităților europene. Filmele programate de-a lungul anilor, produse în atât în Vest cât și în Est, compun o istorie cinematografică a realităților tranziției și a efectelor ei în Europa.


Educația prin film

ASTRA FILM FESTIVAL aplică conceptul ”film literacy” al Uniunii Europene, prin programul ASTRA FILM JUNIOR, program de educație prin film documentar a copiilor și tinerilor din învățământul preuniversitar, unic în România și unul dintre cele mai ample programe de activităţi educaţionale extraşcolare din țară, cu zeci de mii de participanți.

Festivalul și comunitatea

În 2007, ASTRA FILM FESTIVAL a fost un eveniment-pilon al programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană”. Cu acel prilej, festivalul a prezentat un program de cinema documentar extins pe parcursul întregului an, sub titlul ”365 de ferestre spre lume”. Festivalul aplică principiul fundamental al filozofiei programului „Capitală culturală europeană” cu privire la relația intrinsecă dintre evenimentul cultural și comunitate. ASTRA FILM este acel tip de festival care influențează viața orașului și a cărui prezență este resimțită în comunitate în mod continuu, dincolo de momentul culminant al întâlnirii dintre filme, creatori și public.

ASTRA FILM deține o colecție unică de filme documentare, realizate în ultimul sfert de secol în toată lumea, colecţie deschisă specialiștilor și publicului.

Prin programul „Portret al festivalului”, mari personalităţi ale filmului documentar din întreaga lume au fost prezente în ediţiile de până acum: John Marshall (SUA), David MacDougall (Australia), Robert Gardner (SUA), Kim Longinotto (Anglia), Michael York (Anglia), Mircea Săucan (România – Israel), Leonard Retel Helmrich (Olanda), Bob Conolly (Australia).

De asemenea, din juriul internaţional au făcut parte între alţii: Cristi Puiu (România), Michael Stewart (Anglia), Pavel Pawlikowski (Anglia), Thierry Garrel (Franţa), Mark Soosar (Estonia), Andrei Shemyakin (Rusia), Kaori Sakagami (Japonia), Renate Roginas (Germania), Dan Alexe (Belgia), Sorin Botoşeneanu (România), Antonio Delgado Liz (Spania), Galia Bador(Israel), Stéphane Breton (Franţa), Emmanuel Chicon (Franţa), Luciano Barisone (Italia), Hanka Kastelicová (Cehia).

                                                                                           ICR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu