Când plânge un
copil, o lumea piere
Și universul
tot mi se-ntristează
Când boabele de
lacrimi scânteiază
În ochii lui,
iertare când își cere.
Un plânset de
copil amarnic doare
Și-ți face ziua
grea, întunecă,
N-ați înțeles
că vina-i motivată
De prea puținii
ani pe care-i are?
Nu-l pedepsiți
atuncea când greșește,
Că de-aia e
copil, ca să învețe,
Din ce îi dați,
voi ceia mari, povețe,
Să se deștepte
cât în ani va crește.
Și voi ați fost ca el cândva, odată
Și ați greșit
de-atâtea mii de ori,
Uitat-ați oare
c-ați făcut erori
Cu mintea
voastră de atunci, necoaptă?!
Lăsați-i lumea
lui îmbucurată,
Să-nvețe cele
bune din greșeli,
Să-și umple
timpu-n râs și-n zbenguieli,
Că cela timp îl
are doar odată.
Va fi destul
cât viața îi va cere
Să fie sub
opreliști mai mereu,
Să facă cum vor
alții, chiar de-i greu
Și înrobit să
fie cu-a lui vrere.
*
Când plânge un
copil, o lumea piere
Și universul
tot mi se-ntristează
Când boabele de
lacrimii scânteiază
În ochii lui,
iertare când își cere.
07.12.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu