Poezii de Mircea Dorin ISTRATE

TOCMEALĂ-NCHIPUITĂ

Afară-i vânt, e zloată, nebunie,

E iarnă mestecată cu de toate,

Cu nea de-o zi, cu ploi și vijelie,

Cu valea înghețată peste noapte.

E timp de lenevit mai mult prin casă,

În nostalgii, tristeți sfâșietoare,

Și te întrebi, de tine cui îi pasă

Că inima și sufletul ți-s goale?

A început așa, de-o vreme bună,

De iarnă nimănui să îi mai placă,

Că-i încrezută rău și e nebună

Și cum vrea ea, așa vrea să se facă.

În loc să ningă, zile-ntregi îmi plouă,

Și-un vântuleț îmi bate ca o boare,

Pâmântul nu se-mbracă-n albă neauă,

Nu scârțâie zăpada sub picioare.

S-a lenevit și iarna să mai fie

Geroasă ca odată, de demult,

Copiii n-o așteptă ca să-mi vie

Că doar o zi-i zăpadă, nu mai mult.

                       *

Te hotărăște dară, sfântă iarnă,

Îi fi cum fost-ai veacuri rând la rând?

Sau lași să-mi steie toamna și să-mi cearnă

Mărunta ploaie, lacrimă în vânt?

Să știu de-mi vând căciula cea mâțoasă

Și cizmele-mblănite ce le am,

Mănușile din lâna călduroasă,

Să fac de pot, un amărât de ban.

Că ce-i acum e-o slabă păcăleală,

Să mai bifezi și tu un anotimp,

De nu mai poți, să facem o tocmeală,

Îmi lasă mie iarna pentr-un timp.

Să îți arăt cum trebuie să fie

O iarnă bună, grea, adevărată

Să-nveți și tu de-acuma pe vecie

Cum să îmi stai pe-aicea, altădată.

                                         24.12.2018

BLESTEM

Dă Doamne răul  cel mai rău să vie

Și să îmi țină câțiva ani la rând,

Să îmi cuprindă-ntreaga Românie,

Să-mi plângeți toți ca unul, zile-n rând.

Să-mi  fiți săraci lipiți pe astă glie,

Averea voastră ducă-se pe ape,                               

Ca chiorii să vă bateți la mânie,

Să n-aibă cine grapa să v-o sape.

Mai rău să fiți de cât mi-s cerșetorii,

Mai beți de cap de cât sunt cei drogați,

Tot nedormiți să-mi fiți când crapă zorii,

Și să-mi umblați pe ger doar dezbrăcați.

                          *

Nebunilor ce-mi sunteți, vă jelesc,

Că Domnul cel milos v-a dat un rai

S-aveți aici în cuib de pământesc,

Și neam să fiți de-apururi într-un grai.

Cât ați trăit uniți și-ntr-o gândire

Și v-ați ales în frunte om bărbat,

Ținut-ați drumul drept și-n nepierire

Pe-aicea pașii voștri au umblat.

Iar pentru neam și țară în Columne

V-ați nemurit să fiți la următori,

Icoane făcătoare de minune,

Puteri vă de-a, vă facă jertfitori.

                    **

Ce faceți voi acum cu sfânta țară

Când va-nrăit cea sete de putere,

Averea ce bunici  v-o lăsară

Voi ați făcut-o toată mere, pere.

V-ați împărțit tâlharilor în clanuri

Și v-apărați cu legi de voi făcute,

V-ați pus în fruntea țări numai neamuri

Ca să puteți fura cum vreți, pe rupte.

Și v-ați vândut ca Iude pe la alții

Ademeniți de-arginții sunători,

Nu vă-nțelegeți astăzi frați cu frații,

Că-mi sunteți doar de-avere doritori.

V-ați lepădat de țară și de cele

Ce v-au ținut pe huma ei să fiți,

Departe de minciună și de rele

Buni, răbdători, curați și preasmeriți.

Dorința de putere și de-avere

Vă întinează-n fiecare zi,

Nu mai simțiți a neamului durere

Și nu mai vreți ființa, a-i păzi.

                       ***

Se duce țara, pulbere se face

De voi împrăștiată-n zeci de părți,

I-ați  tulbutat liniștitoarea-i pace,

Când ne-om trezi vom fi, în alte hărți.

De-aceea-l rog pe Domnul să ne deie

Cât merităm la răul ce-am făcut,

Necazu-n viața nostră să îmi steie

Până iertări vom cere la trecut.

Până vom fi cum am mai fost odată

Uniți cu toții-n cuget și-n simțiri,

Până vom fi ai țării, laolaltă,

Cu drag de ea, să-i facem împliniri.

Până vom fi smerelnici și-n credință

Și-n umbra crucii viața ne-om trăi,  

Până vom fi un munte de voință,

Că de așa n-o fi, ne vom căi.

8.12.2018

NU TE LĂCOMI

 Te vrei satrap pe neamuri, să-ţi faci împărăţie

Şi a ta vorbă fie poruncă de-mplinit,

Bogăt să ai din toate şi la un semn să-ţi vie

Tot ce pofteşti pe tavă, cu tot ce ţi-ai dorit.

 Şi-a ta împărăţie să fie lumea toată,

Din zare-n altă zare să fie tot al tău,

Dar ţine bine minte, când viaţa ţi se gată

Te-or judeca urmaşii, şi-atunci o fi de rău.

 Că le-ai schimbat viaţa trăită sub noroc,

Că au pierdut averea cu greu ce-i adunată,

Că vei plăti mai toate la vreme de soroc

Când ţi s-o face parte şi dreaptă judecată.

 Aşa că e mai bine rămâi doar cu acele

Ce-s rodul muncii tale, de mâna ta trudite,

Atunci răspunzi de-a tale şi nu dai de belele,

Că ai şi-aşa destule ce încă nu-s plătite.

 Îmi lasă soarta lumii la cei setoşi de glorii,

De fală şi mărire cu lauri şi statui,

Tu lucră-ţi cea moşie ce-i până-n dunga zării

Şi vei vedea că pofta ţi-i pune toată-n cui.

 Trăieşte-ţi dară viaţa, cu bune şi cu rele

Şi lasă-te de dânsa mereu îmbrăţişat,

Ţi-ajungă cât ai astăzi, iar visele-ţi rebele

O clipă doară ţină, le uită, că-i păcat.

 Tu om eşti şi-n credinţă îmi trebuie să creşti

Cu multă bunătate, smerit şi în iubire,

Nu îţi clădi în vise palate-mpărătăşti

Frângând cărarea vieţii, la cei ce-s în robie.

 Că visul e-o himeră ce-ncet ademeneşte

Să faci din dânsul faptă, cărare de urmat,

Să-ncerci prin toate cele ce sufletu-ţi pofteşte,

S-ajungi în astă viaţă, un vajnic împărat.