sâmbătă, 8 februarie 2020

Medalion poetic - Alina Narcisa CRISTIAN



CRIPTARE

Dacă te-ntreabă cineva
Ce loc ai tu în viaţa mea,
să-i spui
că-mi eşti
criptare-n poezie.


ARIPI

E cerul mai aproape de întomnare,
Copacul prinde aripi din cuvânt.


NEMURIRE

Copacul şi-a prins
aripi de nemurire
în pagini
de cuvinte diamantate.


CUŢIT

Cuţit mi-e lacrima din ochii tăi
Ce-mi spintecă din cer suflarea.


ŞOPTIRE

Ţi-aş şopti
POEZIE
în urechea inimii.


VIAŢA

Viaţa e doar o melodie
fără repetiţie
şi fără vocalize.


VORBIRE

Să vorbeşti
când nu ai nimic de spus
şi să taci
când ar trebui să vorbeşti.


SPINI

Spinii trandafirilor
îi înţeapă
doar pe cei
ce îi smulg în grabă.


SĂRUTUL LUI DUMNEZEU

Moartea este
sărutul lui Dumnezeu
pe frunte
de noapte bună.


CRUCI

Iarba uitării
e mai mare decât cerul
şi nimeni nu mai are
vreme de cosit
sub cruci
ce se plâng singure.


PĂMÂNT ŞI CER

Pământul
mă strânge
şi cerul
mă soarbe
în lacrima sa.

(Poezii din volumul "Ceasuri întoarse de uremi", Editura "eCreator" Baia Mare, 2020)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu