Poesis - Ioan Dragoş

 

un punct fericit

 „sunt cel care lucrează în pierdere

într-un punct fericit

ca un foarfece lucrează timpul

şapte zile

şi şapte nopţi

nimeni nu e în istorie

doar ca să se plimbe

capătul drumului

mirarea

 contracte şi achiziţii

în rând cu lumea

frumuseţea marginilor

ieşirea din poveste

mereu pre devreme mereu prea târziu

dăm înapoi întâlnirile

cu încetinitorul

secretarele indigou

copiază aceleaşi speranţe

de acum încolo

totul e atât de important

cum spune cezar

încât trebuie să-ţi biruiești

leșinul

dar îţi poţi rezerva orice suferință

poţi asculta în solitudine

cum trece viaţa

împreună cu memoria răului

fuge timpul

ca firul ciorapului

printre atâtea adevăruri

care se luptă între ele”

 

 schimbul de locuinţă

 „suntem terorizați de plinul golului

am văzut

bărbaţi în toată firea

dansând în jurul unui scaun

chiar strângându-l la piept

cotrobăind cu mâna

printre picioarele de lemn

în amintirea unei femei

o viaţă

numărată de casieri şi de paznici

paharele

păstrează umezeala buzelor

omul se naşte

printr-un schimb de locuinţă

spre arhitectul

din odaia amniotică trece în odaia

casei părintești

şi apoi viaţa lui

nu-i decât un şir întreg de mutări

încă din adolescență

ţi se dă o cameră a ta

o alveolă personală

care să te păzească

de natură şi de ceilalţi semeni

o făbricuță

de produs singurătate

nu îţi aminteşti

decât ceea ce n-ai văzut

ficțiuni

prin care fiinţa se apără de sine

sunt propria-mi telecomandă

aşa că apasă”

 

locul poetului

„toate trebuie să înceapă cu bine

totul trebuie să fie spus

te împleticești pe un bulevard

ca pe urmele plugului

eu sunt cuminte eu sunt

cuminte

şi-mi duc pe umeri bolovanul

un fluture

nu ştie că are nume

zboară

şi nu plătește nici o taxă

zboară atât de fără grabă

de parcă ar cunoaşte

că nimeni nu ajunge nicăieri

niciodată

vezi suflete veștejite

de păcate publice

fiecare cu rangul său

ca o pasăre-n colivie

nimic nu este de ajuns

nici zidul

nu supraviețuiește zidului

luăm casa femeia viaţa

unul altuia

furăm pădurea vecinului

îi astupăm fântâna

rupem frânghia pe care îşi uscă hainele

aici sub masă

e un poet

nu dați cu piciorul

doare”

 

nodurile timpului

 „nu e peren gustul cărnii

nici inima nu e atât de glorioasă

pe cât o credeam

se domolește fără motiv

timpul se numără-n noduri

ca să rămâi neștiutor

te instruiești

ne-am întâlnit prea târziu

şi prea gravi

întrebi şi nu-nţelege nimeni

ce avem de ales

printre jucării de desfăcut în bucăți

şi ierarhia măștilor

știi foarte bine

că despre altul

n-ai să știi niciodată cu adevărat nimic

cel care întreabă

nu află mai mult

decât pe sine se dezvăluie

unde ai fost nu mai eşti

unde vei fi

carnea ta m-a apucat

să-şi închipuie încă

vezi stăvilarul

pe care nu-l pot trece peștii

doar solzii lor

desprinși în zbateri

de ce plângi

dacă a venit apa caldă

şi nu ştie nimeni unde eşti

nici tu nu știi

unde te afli”

 

margine şi ispită

 „poţi crede

că ţi se cuvine tot ce dorești

fructele zilei se arată şi cheamă

înveți

care-i marginea care-i ispita

din înălţimea cuștii mele

mă uit cu drag

nu îndrăznesc să închid ochii

ca nu cumva pleoapele

să zdrobească restul zilei

deasupra noastră se află binele

straturi – straturi

nimic nu mai poate fi oprit

totul vine de la sine

o sămânță a nimicului

s-a aşezat în pământ

a răsărit şi s-a împrăștiat

în mari vălurite lanuri

citeşti diagnoza magistrului

nu se întâmplă nimic pe marile piscuri

nimeni nu-şi ia

cel mai mic dintre riscuri

şi toată lumea tace din pliscuri

păstrează cuvenita distanţă

temându-se a nu se prăvăli

în golul aproapelui

animale şi păsări

se caută doar în perioada rutului

știutul

ne desparte tot atât de mult

ca ignoranța”