În calitate de membru al Ligii Scriitorilor și vremelnic ca președinte al filialei Vâlcea, voi face o prezentare a scurtei perioade în care am avut onoarea să mă alătur unui minunat grup de scriitori, uniți de dragostea pentru scris și dorința de a se pune în slujba cuvântului și a distinsului cititor.
Pandemia ne-a ținut departe de întâlnirile și
evenimentele literare și culturale, dar nu ne-a putut lua dragostea de scris.
Chiar dacă lumea a stat în loc o vreme, am avut fiecare răgaz și timp de
analiză, ne-am redescoperit mulți dintre noi, am devenit poate mai înțelepți,
mai creativi, am descoperit noi modalități de a ne exprima, de a ne conecta
unii cu ceilalți.
A fost o perioadă grea, unele grupări literare au avut de suferit
nemaiexistând întâlnirile periodice ale scriitorilor, sau și mai dureros, unii
dintre ei au plecat pe drumul fără întoarcere, lumea scrisului devenind mai
săracă.
Ca și alte organizații literare, și filiala Vâlcea a Ligii
Scriitorilor, a fost o vreme în derivă, probabil datorită perioadei grele
prin care am trecut cu toții. Șocurile emoționale au dus la înstrăinare, la
însingurare, învățam fiecare să existăm și să ne exprimăm, învățam să
mergem înainte în noile împrejurări dominate de teamă și nesiguranță.
Omul, în general, a fost creat să se descurce, să se
adapteze, să se transforme, iar scriitorii, oameni la rândul lor și-au găsit
calea și-au continuat menirea, având la îndemână muza, tocul și cerneala.
Am învățat să comunicăm la distanță, ajutați de tehnică și mediul virtual,
au reînceput concursurile, cenaclurile online, lansările de carte online etc,
lucrurile au intrat pe un nou făgaș, care a înlesnit apoi revenirea la
normalitate.
Filiala noastră și-a reluat întâlnirile lunare cu
oarecare greutate la început, nu mai eram toți, iar dintre cei rămași nu prea
mulți activi din motive obiective, sau nu.
Vreau să aduc mulțumiri conducerii și colectivului Bibliotecii
„ Antim Ivireanul” din Vâlcea, cu care am încheiat un parteneriat, prin care ne
desfășurăm majoritatea ședințelor, lansările de carte și alte multe activități
literare în spațiile puse la dispoziție de bibliotecă.
Un alt parteneriat de care ne bucurăm, este cel
încheiat cu Arhiepiscopia Râmnicului, prin care o parte dintre
activitățile filialei se desfășoară în lăcașurile de cult, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului,
Vreau deasemena să le mulțumesc tuturor membrilor
filialei și fiecăruia în parte, pentru activitatea lor literară și
culturală, nu voi menționa numele tuturor, pe unii încă nu i-am cunoscut, cu
alții doar m-am auzit, dar sunt câțiva pe care-i simt aproape, cu care
colaborez și care sprijină concret activitățile desfășurate de filială.
Revista filialei, Memoria Slovelor , apare semestrial,
din motive pecuniare, fiind tipărită la editura Franco, a scriitorilor Cristina
și Ion Nălbitoru, care o susțin și financiar, aceștia fiind redactori ai
revistei împreună cu Dan Mitrache și Zenovia Zamfir.
Vom încerca cât se poate, să susținem o parte din cheltuielile de tipărie
din fondul de cotizații, până la găsirea unui sponsor. Mulțumiri tuturor!
Promotorul celor mai multe activități susținute de
ligă, catalizatorul, omul de bază datorită căruia a reînviat filiala, este
scriitoarea Zenovia Zamfir, căreia îi mulțumesc pentru sprijin și colaborare.
Doamna Marinela Belu Capșa, poet, este un alt membru activ, căruia trebuie
să-i mulțumesc pentru implicare și sprijin.
Începem să creștem numeric, filiala a primit noi
membrii, forțe proaspete, scriitori valoroși, fapt care ne bucură și sperăm la
o frumoasă colaborare și implicare a acestora în desfășurarea
activităților.
Anul acesta am avut un proiect care s-a încheiat cu
succes, este vorba despre concursul zonal de literatură pentru elevii de
gimnaziu, ,,Tradiții și obiceiuri românești", desfășurat în parteneriat cu
Biblioteca
Județeană
„Antim
Ivireanul” Vâlcea.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat înainte de încheierea anului
școlar, la Mănăstirea Suiești, din comuna Stănești, locaș ctitorit în memoria
Patriarhului Justinian Marina. Invitat de onoare la această activitate, a
fost scriitorul Alexandru Florin Țene, Președintele Ligii Scriitorilor Români
care a venit însooțit de soția sa, poeta Titina și de fiul său, Florin.
Participanții la concurs au primit diplome și premii constând în cărți
dăruite de către scriitorii filialei.La final cu sprijinul părintelui
stareț Antim, toți cei prezenți,au
beneficiat de „ o agapă frățească”.
În această vară i-am avut oaspeți pe scriitorii Taberei
Literare ,,De Amicitia" desfășurată la Olănești, eveniment în care s-au
implicat o parte din membrii filialei.
După vacanța de vară, ne vom relua activitatea, cu forțe proaspete, sper,
vom organiza alegeri în toamnă, după care noua conducere, agreată de
toată lumea, își va intra în atribuțiuni și sperăm la realizarea unor proiecte
interesante în promovarea, îndrumarea și susținerea tinerelor talente pe
tărâmul scrisului, în promovarea literaturii în general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu