CEEA CE TREBUIE SĂ ȘTIE TOATĂ LUMEA
O fotografie privită cum oricare alta pe un act de
identitate, sau alta de grup, într-o sală sau la o petrecere nu justifică
concret ce anume sunt persoanele din fotografie. Se spune că o fotografie face
cât o mie de cuvinte. Este adevărat, însă în plan scriitoricesc, fotografia
cuiva fără a fi pusă lângă creația autorului, nu poate justifica ”singură”, sau
chiar dacă sunt mai multe fotografii, în mai multe locuri din natură, dacă
acesta este sau nu scriitor.
Există unii ”fotografi” denumiți așa la apelul bocancilor,
evident fără nicio pregătire în acest sens, care de capul lor sau sunt chemați
să facă fotografii la o anumită întrunire literară. Acești ”fotografi” pot fi
numiți ”separatiști” în felul lor, deoarece fac fotografii doar unora dintre
cei prezenți într-o anumită sală, adică pe linie de ranguri, gașcă, conjuncturi
de diverse feluri. Dacă aceștia sunt împăcați în felul lor prin această
procedură, pot afla că eu nu particip la evenimente literare pentru ca aceștia
să mă ”prindă” și pe mine în fotografii , cum fac unii disperați prin faptul că
nu-i publică nimeni în revistele de prestigiu, ci particip să aud ce se
citește, ce se prezintă la evenimentele literare. Concret unii consideră,
evident că doar prin aceste fotografii pot fi văzuți de lume, dacă nu au
experiența necesară prin care să poată fi apreciați prin creație în revistele
de prestigiu. În fond un scriitor este apreciat, evaluat prin creația proprie,
nu după faptul că pe unde hălăduiește,
cu cine stă la masă, sau după câte fotografii și-a făcut undeva. Dacă acei
”fotografi” care participă la cenacluri în acest județ, sau la evenimente
literare denumite altcumva, din partea mea pot să continue în această ”manieră
separatistă”, deoarece pe mine nu mă interesează activitatea lor în acest sens,
plus de asta ei nu au atâția ani (luați împreună) față de câte fotografii
proprii mi-au fost publicate mie, evident lângă poeziile mele (peste 150
poezii), în prestigioasele reviste:
Actualitatea literară, Argeș, Alba Iulia Cultural, Boem@, Banchetul, Caiete
Silvane, Convorbiri literare, Caligraf, Hyperion,(Botoșani),Cervantes, Caietele
Columna, Contact internațional, Expres cultural, Familia, Impact, Litere,
Lumină lină (New York, SUA), Oltart,
Plumb, Spații culturale, Spania literară, Sintagme literare, Feed-Back, Neuma,
Nord literar, Zenit 22, Vâlcea literară, Literatura de azi, Agora literară,
Observatorul,(Toronto, Canada), Vatra veche etc.
Un scriitor, doar prin fotografii, fără ca acestea să fie încadrate lângă creația sa, nu poate dovedi că este scriitor, indiferent pe unde hălăduiește, cu cine stă la masă, sau cu cine se fotografiază.
Dacă unii doar după fotografii se orientează la
evenimente literare, atunci să vadă aici fotografii, însă fotografii încadrate
lângă poeziile mele. Poezii (22 în total)publicate în 8 numere ale revistei de
mare prestigiu ARGEȘ.
Vasile
Dan Marchiș
Fondator-
manager al revistei Sintagme codrene
Purtătorul
de cuvânt al Ligii Scriitorilor Români


„Confratele” meu, ai scris: „Există unii ”fotografi” denumiți așa la apelul bocancilor, evident fără nicio pregătire în acest sens, care de capul lor sau sunt chemați să facă fotografii la o anumită întrunire literară.” Dacă te referi la mine, te înșeli amarnic! În cadrul Facultății de Științele Comunicării din cadrul Universității de Vest „vasile Goldiș” Arad, filiala Baia Mare, ni s-a predat „Arta fotografică” într-un an, deci cum ar veni pe lângă aparatul foto „Nikon” și câteva premii la fotografii, eu chiar știu să fac fotografii! Zi bună, frustratule!
RăspundețiȘtergereCe kitschoasă este imaginea de la cartulia lui VeDeMe, adica ieftina, maneloasă de-a dreptul! Cine dracu e de acord sa-i publice astfel de prostioare literare?!
RăspundețiȘtergereAcuma a trecut la fotografi, domnul VDM?! A terminat cu poetii?!
RăspundețiȘtergereAnonimule doar cu suflet, care nu știi nimic în acest sens, deja peste 50 poezii din cartea ”Literaturizarea uimirii” sunt publicate în revistele menționate aici https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/tag/vasile-dan-marchis/page/8/, dar cum ție ca la unii turci nu-ți intră nimic în cap, îți scriu și aici că majoritatea poeziilor din acest volum, peste 50 din cele 68 incluse în cartea de față, tipărită la editura Napoca Star din Cluj Napoca, (128 pagini), sunt publicate și în prestigioasele reviste: „Convorbiri literare”, „Hyperion”, „Alba Iulia Cultural”, „Leviahtan”, „Argeș”, „Cuvânt românesc” (Spania), „Litere”, „Feed Back”, „Neuma”, „Alternanțe” (Germania), „Caiete Silvane”, „Nord literar”, „Meridian Cultural Românesc”, „Vatra veche”, „Plumb”, „Observatorul” (Canada), „Portal-Măiastra”, „Spații culturale”, „Surâsul Bucovinei”, „Caligraf”, „Sintagme literare”, „Banchetul”, „Caietele Columna”, „Mărturii culturale”, „Urmuz”, „Boem@”, „Tecuciul literar-artistic”, „Reflex”, „Destine literare” (America de Nord), „Arena literară”, „Expres cultural”, „Literatura de azi”, „Timpul”, „Lumină lină” (New York, SUA), „Contact internațional” (Canada), e-Bibliotheca septentrionalis (Baia Mare) etc.Așa că defăimătorii ca tine sunt anihilați! Ha, ha, ha, ha, ha! Ce mă veselesc, uiii măi!
RăspundețiȘtergereIar te dai victima?! Cu capul tau de cal breaz ori catar, toata lumea refuza sa te fotografieze! De asta nu apari in poze la cenaclu sau alte manifestari! Esti urat ca naiba! Daca te „prinde” in foto cineva cand faci grimase, sclipesti din ochi dezordonat si des, esti de-a dreptul hororr! Bun de speriat bebelusii!!!
RăspundețiȘtergerePtiu drace dar urat mai e vdm asta, parca e un bidon turtit de straf.D apoi tembel, cat duce trenul.
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergereDe ce naiba se baga la pozat? De ce nu iese din sala? Cred ca o sa l întreb la próxima ocazie. Dar cine sunt eu sa i arăt ușa?! Doamna Florica Bud trebuie s-o faca! Cred ca nu merita de fapt nici o atenție subiectele astea ale lui prin care de fapt încearcă sa iasă ca de obicei în evidenta. Eu mi-am dat seama că are probleme cu capul și de aceea nu-l bag în seamă! Nu trebuie să ne punem mintea cu el...
Ce anume te freacă defăimătorule cuprins de strechea invidiei? ? Dacă te depistez cine ești , scriu eu un material despre tine, te fac eu de arătare la toată țara, că nu-ți convine adevărul. La un cenaclu are dreptul să asiste oricine, indiferent că este sau nu scriitor, să ia loc pe scaun, să asculte tăcut , iar dacă președintele îi dă cuvântul, poate vorbi strict despre tema zilei. Atât.
ȘtergereVasile, sfatul meu e sa te retragi din toate, ai prea mare raspundere sa conduci o revista cu atatea personalitati gen femei pe care le visezi in patul tau noaptea in redactie!
RăspundețiȘtergereBăi, anonim doar cu suflet. Te bagi în seamă aici ca budigăii în curul babei. Eu sunt fondatorul revistei la care probabil te referi. Nu mă comandă nimeni, ai înțeles, chiar să se ”părânde” prin redacție douăzeci de directori. Eu vorbesc doar despre valoare, corectitudine și perseverență. Așa că de cârcotași ca pleava, adică fără valoare ca tine, nu are nevoie nimeni.. Ai înțeles, băi nimeni pe pârloage?! Ha, ha, ha!
RăspundețiȘtergereAcademic mai vorbiti domn vasile dan din Asuaj! Asculta-te! „Te bagi în seamă aici ca budigăii în curul babei.” Nu ți-e rușine „telectualule” cu două clase ca trenul personal?!
RăspundețiȘtergereVeDeMe=Cocalar
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest Vasile Dan Marchis este retardat. Citiți cu atentie ce scrie sau comentează pe facebook! Acum se leagă de revistele finantate de Consiliile judetene, cu trimitere directă la Nord Literar. Vocabularul lui limitat se rezuma la expresii de genul „reviste prestigioase”, „gașcă”, „lipideu”, „cârcotași”, „ipochemin”, „lătrău”, etc. Trebuie ocolit un astfel de personaj de cascadorii râsului, să mă ierte Stan&Bran!
RăspundețiȘtergere