duminică, 20 iulie 2025

Ministrul Sănătății, impresionat de modul în care sunt administrate Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Urgență Baia Mare!

„Pot să spun că în a patra săptămână de mandat și al patrulea weekend care-l petrec în spitalele din România sunt impresionat de modul în care arată Spitalul de Boli Infecțioase. Sunt impresionat de modul în care arată Spitalul Județean (SJU) și împreună cu domnul președinte al Consiliului Județean (Gabriel Zetea - n.r.) să stam la masă în a schimba și înfățișarea Spitalului de Pneumoftiziologie, care dintre cele trei a rămas puțin în urmă (...).

Îmi asum public că Spitalul de Pneumoftiziologie nu va fi lăsat în urmă. Investițiile din acest spital și din acest județ sunt importante, pentru că ele vin la pachet cu reformele pe care eu le-am tot prezentat, de a crește accesul oamenilor la servicii medicale, de diagnostic și tratament, în special în ambulatoriu de specialitate (...)
Odată cu creșterea timpilor de lucru în ambulatoriu, până la ora 8 seara, odată cu creșterea numărului de servicii și de echipamente în această zonă și odată cu creșterea punctului tarifar de la 5 lei la 6,50 lei, de la 1 august, și la 8,50 lei, de la 1 ianuarie (...).
Eu cred că un mare număr de pacienți din spitalizare continuă se vor reorienta către ambulatoriu de specialitate' a declarat, sâmbătă, Rogobete, într-o conferință de presă ținută în incinta SJU.
În cursul după amiezii de sâmbătă, ministrul a vizitat Spitalul Municipal Sighetu Marmației, spitalele orășenești Vișeul de Sus și Borșa.

CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu