Pentru împrospătarea memoriei - ION ŢIRIAC E UN PROFITOR!!!

Jean Maurer, fiul ex-premierului comunist Ion Gh. Maurer, spune că fostul tenisman a luat din casa părinţilor săi colecţiile de arme şi tablouri. În ediţia de ieri, ziarul „Libertatea“ anunţa, în exclusivitate, că Jean Maurer (59 de ani) a început să-şi scrie autobiografia. Volumul va ajunge sub tipar cel mai probabil la jumătatea anului viitor. Un capitol aparte şi foarte consistent al memoriilor lui Maurer este cel dedicat omului de afaceri Ion Ţiriac, despre care autorul ne-a declarat, textual, că „i-a jecmănit familia”. „Libertatea” a realizat un amplu interviu cu Jean Maurer chiar la reşedinţa acestuia din München, Germania.

„Libertatea”: Ce v-a determinat să vă scrieţi autobiografia?!

Jean Maurer: Am multe amintiri interesante, unele incredibile, legate de numeroase personalităţi care mi-au marcat viaţa. Am trăit într-o perioadă din care multe fapte trebuie povestite. Faptul că tatăl meu a fost Ion Gheorghe Maurer, un important demnitar comunist, mi-a conferit anumite privilegii, dar mi-a făcut şi multe probleme.

După 1974, anul retragerii tatălui dvs. din politică, aţi mai avut privilegii?

Am continuat relaţiile cu oamenii pe care îi cunoşteam deja: Nicu Ceauşescu, fraţii Mizil, Mădălin Voicu, Viorel Păunescu, dar şi cu personalităţi ale vremii, mari actori, oameni de cultură, sportivi de renume. Printre ei, Sergiu Nicolaescu, Ion Ţiriac, Horaţiu Mălăele şi mulţi, mulţi alţii.

Celebrele partide de vînătoare erau tot privilegii?

Eu am învăţat să vînez de la tatăl meu. Nu-mi plăcea din calea-fară. La vînătoare cu Ion Gheorghe Maurer veneau însă multe persoane importante, români şi străini, şi aşa am reuşit să le cunosc şi eu. Unul dintre oamenii cu care tata vîna des era, de exemplu, Ion Ţiriac. La vremea respectivă, îl priveam pe Ţiriac ca pe un zeu.

Tatăl dvs. şi Ţiriac erau prieteni?

Ţiriac a fost creat, pur şi simplu, de tatăl meu. Maurer a fost un veritabil mentor al lui, pe cînd Ţiriac era către apogeul carierei sportive. Relaţia era absolut necesară, pentru că astfel Ţiriac putea să-şi păstreze paşaportul la întoarcerea în ţară şi să schimbe valuta cîştigată afară la un curs avantajos, şi nu un dolar la un leu, cum se obişnuia. Însă acest om a devenit, între timp, una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii mele. Ţiriac s-a apropiat de tatăl meu doar pentru a căpăta influenţă. A profitat de părintele meu. L-a folosit ca să-şi creeze imunitate, ca să aibă bani şi paşaport. Era un profitor. Taică-meu nu a făcut pentru mine cîte a făcut pentru Ţiriac.

Concret, cum v-a dezamăgit Ion Ţiriac?

Sînt mai multe întîmplări care au contribuit la asta. Întîi, după ce a beneficiat de influenţa lui în anii comunismului, Ţiriac i-a promis tatălui meu, după Revoluţie, că îl ajută financiar. Bătrînul avea o pensie foarte mică, iar eu fugisem deja în Germania, nu aveam bani şi, deci, nici posibilităţi să-l ajut. Ion Ţiriac i-a fixat, aproape de jumătatea anilor ’90, un ajutor de 1.500.000 de lei pe lună, iar tata avea de la stat tot atît. La un moment dat, Ţiriac a stopat ajutorul, pentru că, zicea el, nu putea descărca banii din contabilitate. Contabilul lui Ţiriac, îmi amintesc, era Rodica, soră-sa. I-a zis tatălui meu că îi cumpără alimente de la Metro, pentru că de acolo primeşte factură fiscală. Şi aprovizionarea a durat foarte puţin, la fel ca şi ajutorul financiar. Apoi, chestiunea cu armele… Ţiriac i-a luat tatălui meu toate armele de vînătoare.

„Tata avea 32 de puşti de vînătoare”

Maurer avea o colecţie de arme impresionantă. Despre aceasta este vorba?

Da. Tata avea 32 de arme de vînătoare, dintre care patru Holland & Holland, extrem de valoroase. Una dintre acestea fusese primită cadou de la regina Angliei, era cu intarsii din aur şi gravură în oţel. Valora cam 35.000 de lire sterline. O altă puşcă Holland & Holland fusese primită de la scriitorul Mihail Sadoveanu, cu care tatăl meu a fost partener de vînătoare. Toate puştile erau în testamentul meu. Imediat după Revoluţie, Ţiriac a cumpărat cele 32 de arme, de la tata, cu 60.000 de mărci. În realitate, valorau de peste 10 ori mai mult. Ţiriac a exploatat naivitatea unui bătrîn. Ne-a jecmănit! Eu am încercat, în Germania, să obţin un preţ mai bun de la magnatul Berthold Beitz, pe atunci preşedintele colosului Krupp, şi el fost partener de vînătoare cu tata. Ţiriac apucase însă să-l jecmănească. Am aflat cîţi bani s-au plătit pe arme numai cînd s-a dus mama mea să îi depună la bancă. Puştile au fost ridicate de către un om bun la toate al lui Ţiriac, Robert Răduţă, care nu s-a limitat doar la ele, ci a luat tot echipamentul de vînătoare: cuţite, binocluri, pistoale de colecţie primite cadou de tata.

N-aţi încercat să le recuperaţi?

Ba da, dar n-am reuşit. Serghei Mizil m-a sfătuit să mă duc după arme, ca să nu le ia Ţiriac. Tata a zis însă că nu vrea să le dea unui străin, adică şefului de la Krupp, chiar dacă primeşte mai mulţi bani. Eu, unul, n-am văzut niciodată contractul de vînzare-cumpărare. Dar să ştiţi că la Ţiriac nu au ajuns numai armele lui Maurer, ci şi toate tablourile din casă…

„Tablourile valorează cam 100.000 de euro”

Tot pe bani puţini?

Complet gratuit! Rodica Ţiriac îl vizita relativ des pe tatăl meu. La un moment dat, m-a sunat în Germania fostul meu socru, Gavrilovici, şi mi-a zis că Rodica începuse să care tablourile, bibelourile şi alte obiecte din casă. Cel mai valoros tablou era o pictură a lui Nicolae Grigorescu. Erau acolo şi 7-8 picturi din şcoala olandeză, cumpărate de mama de la consignaţia, dar şi cîteva cadouri de la aniversări. Cred că toată colecţia valorează azi cam 100.000 de euro. Cînd le-au fost luate picturile, părinţii mei nu mai aveau discernămînt. Mama făcuse un atac cerebral, nu mai putea să vorbească, iar tatăl meu era în vîrstă de 95 de ani! Bineînţeles, i-am telefonat Rodicăi Ţiriac. I-am spus că dacă au făcut o afacere cu armele noastre, măcar să lase tablourile acasă, să le ducă înapoi, că sînt patrimoniul familiei mele. Sora lui Ţiriac m-a invitat să iau legătura cu avocaţii ei, dacă am probleme. Au făcut ceva de cea mai joasă speţă. Ulterior, am aflat de la Gigi Mirică, un om de-al lui Ţiriac, că tablourile au zăcut ani de zile într-un beci, iar apoi cîteva dintre ele i-au fost făcute cadou lui Adrian Năstase. Ce mai, Ion Ţiriac mi-a jecmănit familia!

Veţi descrie toate aceste întîmplări în volumul autobiografic?

Totul va fi descris cu lux de amănunte. Vreau să se cunoască adevărul.

Îi veţi cere despăgubiri lui Ion Ţiriac?

Dacă vrea să facă o reparaţie morală, ar fi de bun-simţ să îmi dea, într-adevăr, nişte compensări, ceva. Eu, personal, nu am nevoie de banii lui, dar dacă mă va despăgubi vreodată, voi dona totul unor organizaţii de caritate, bătrîni sau copii săraci. Dacă se va întîmpla această minune, nu vreau ca donaţia să fie făcută de el, ci de mine, Maurer. Ţiriac a făcut mai tot timpul acte de caritate din banii altora şi şi-a lipit numele de ele. Eu doresc să le fac din banii familiei mele. Aş fi preferat ca Ţiriac să nu-l fi „ajutat” pe tata cu banii aceia în nici un fel. Ar fi fost, întreaga familie, mult mai cîştigată.

Ţiriac n-a fost de găsit

Fireşte, „Libertatea” a încercat, în repetate rînduri, să obţină o reacţie oficială a lui Ion Ţiriac în privinţa celor susţinute de către Jean Maurer. Geta Uglai, asistenta lui Ţiriac, ne-a explicat că omul de afaceri nu poate fi contactat, pentru că se află într-o deplasare peste hotare.

                                              („Libertatea“, nr. din 31 octombrie 2009)