În urmă cu 100 de
ani, la 25 octombrie 1913 are loc inaugurare Palatului Cultural din Arad.
Această monumentală clădire, proiectată de ahitectul arădean Szantay Lajos, a
adăpostit din acel an, pănă la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial,
trei instituţii de cultură: muzeul, filarmonica şi biblioteca
oraşului.Biblioteca orăşenească a luat fiinţa prin strădaniile şi prin
preluarea fondului de carte al Asociaţiunii Culturale Kölcsey.De la inaugurarea
bibliotecii orăşeneşti arădene care număra, la vremea aceea aproximativ 1500
volume, aceasta s-a îmbogăţit de-a lungul timpului cu donaţii ale unor
importante nume nobiliare şi culturale arădene ca: famiilor Orczy, Vásárhelyi și Atzél (sec.XVIII și XIX), Francisc Vörös de Farad (sec.XVIII ), familia Mocioni
(XIX-lea și începutul secolului al
XX-lea ), Alexandru Dimitrie Xenopol , Coriolan Petranu, Iosif Moldovan, Czaran
Gyula. Ioan Tomuţia, fondul Gheorghe Ciuhandu. Din 1989 au mai donat cărţi
bibliotecii judeţene: Dana Dreucean, Dan Antoci, Felicia Lazăr, Gheorghe Țârcuș,
Kara Gyozo, Iuliu Puticiu, Hans Zenner, Fondul Lupaș și alții. Astăzi biblioteca gestionează peste
500.000 de volume.
Cu prilejul aniversării unui secol de existenţă Biblioteca
Judeţeană „Alexandru DimitrieXenopol” din Arad propune publicului o expoziţie
centenară care va puncta prin cărţi, documente şi fotografii, momente
importante în dezvoltarea sa istorică.
Expoziția noastră
reuneşte 23 de vitrine cu aproximativ 180 de exponate.Printre acestea amintim
doar câteva.Cărți care poartă ștampila Asociațiunii
Kölcsey.,ca lucrarea lui Papay Pariz Ferenz, Dictionarium manuale
Latino-Ungaricum et Ungarico Latinum, apărută la Löcse, 1708.Din donaţia lui
Francisc Vörös de Farad s-a expus un incunabul din anul 1499. Din biblioteca
familiei Mocioni sunt expuse: un caiet cu partituri ce poartă semnătura lui
Franz Liszt, una dintre ele a fost interpretată de însuși autorul ei la o serată acasă la familia Mocioni, la Budapesta
în 1881.Pe o pagină se află însemnarea lui Liszt vis -a- vis de acest
eveniment. Se mai păstrează un caiet cu partituri și Cartea de aur a familiei Mocioni de la Căpâlnaș, din perioada 1882-1933
Din donaţia patronulul spiritual al bibliotecii Alexandru
Dimitrie Xenopol, donaţie ce număra 2032 de volume şi care s-a săvârşit în anul
1921, veţi regăsi în expoziţie Istoria românilor din Dacia Traiană, lucrare
apărută la Iași între 1888-1892, Adunarea
de tractaturi a lui Dinicu Golescu, apărută la Buda în 1826 şi edițiile princeps ale unor lucrări literare și istorice românești apărute în secolul trecut cum ar fi: Noul Erotocrit a lui
Anton Pann, Sibiu, 1837; Istoria românilor din Dacia Superioară, a lui Papiu
Ilarian, apărută la Viena în 1852, prima ediție
completă a lucrării lui Șincai,
Hronicul românilor și a mai multor
neamuri, Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul a lui Nicolae Bălcescu,
apărută sub îngrijirea lui Alexandru Odobescu la București în 1877. Din Fondul „Coriolan Petranu” expunem lucrări
deosebite cu semnătura autorilor. E vorba de Sextil Pușcariu,Istoria literaturii române ( cu dedicația autorului), Alexandru Naum , Istoria
artei de la începutul creștinismului
până în secolul al XIX-lea, Iași,
1937(cu dedicația autorului), sau
lucrarea Dr. Richard Oertel, Francisco Goya, Leipzig, 1907(cu autograful
autorului.).Din biblioteca fostului inspector școlar
Iosif Moldovan, dintre cele 700 de volume aflate în posesia bibliotecii
arădene, se regăsesc în vitrine câteva tipărituri arădene care oferă, totodată,
și un bogat material pentru cei ce
cercetează istoria învățământului
românesc din părțile Aradului.
Expoziţia s-a vernisat luni, 21 octombrie 2013, ora 17.00,
la sala Clio a Complexului Muzeal Arad şi poate fi vizitată până în data de 10
noiembrie a.c.
Lucia Bibarț
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu