Cod galben pentru frunza adamică
robinete deschise
cod albastru
ramurile
arborilor pot fi rădăcinile lor
ce neaşteptată-i
amintirea din timpurile nevinovăţiei
săgeata din somn
trecerea
obligatorie spre un alt aparat de zburat
tabla de legi din
drumul întins
zile sprijinite
de ventilatoare
perdele
întredeschise ale ferestrei ghilotină
şi o precizie a
căldurii
cu adevărat
înspăimântătoare
mintea omenească
poate merge mai departe
cum spune mircea
materiale de
construcţie uşoare şi cu o mare rezistenţă
mecanica/materiale
rezistente la temperaturi foarte înalte
ţesături noi
îmbunătăţite
îmbrăcăminte de
hârtie şi frunze adamice
cochilii
precontractate
controlul de mare
eficacitate al somnului şi relaxării
fierbinţeala
dulce a miezului
înfricoşat de
biruinţă
în fiecare zi mă
uit cu luare-aminte
la stânga la
dreapta
poate mai există
un loc liber
ţesături noi
astfel ajungem la
un lan de grâu
de la un singur
bob găsit în buzunar
schimbul cel
proaspăt al stropilor
şi întrebarea
murmurată prin preajmă
la cine mergeţi prin
atâta depărtare
să vă dea de
visat…
De ziua constituţiei tai ceapă
„mereu grăbiţi
între micul dejun şi jurnalul de seară
apoi vezi că
broasca ţestoasă îl întrece pe ahile
să fiu eu în
locul mâinilor tale
ce repede ar
merge
lumea este mult
mai curată
atunci când tai
ceapă
chiar dacă ne
vedem atât de rar
dimineaţa văzul
ni se umple
în rest priveşti
uimit
cain şi abel se
întâlnesc în fiecare seară
şi vorbesc vrute
şi nevrute
sub pleoapele
tale mă rog
recitesc o mie şi
una de nopţi
probez lacrimi în
loc de pastile
străzile învaţă
să meargă
poezia trece din
cameră în cameră
broboane de
sudoare pe icoane
ce mai faci
bine
însă vremii îi
merge destul de rău
doreşte-mi cu
grijă ce-mi doreşti
îmi petrec vremea
retras
numărând silabele
primului tău cuvânt
nu pot să mă
gândesc la nimic altceva
aceasta-i
înţelepciunea
să sorbi pe
îndelete din paharul din faţă
urmărind cum
broasca ţestoasă îl întrece pe ahile
aş scrie versuri
pe genunchii tăi
sub lacrimile
tale luminoase
doreşte-mi cu
grijă
ceea ce îmi
doreşti”
Poem cu simţul răspunderii
„m-am rătăcit în codrul urban
o lamentaţie
înăbuşită
e halta asta care
arde
într-o
sclipitoare viteză a nemişcării
aţipit este
gestul tău voluptos
de zilele trecute
dar poţi să te
joci de-a muşcătura lămâii
ca să-i laşi fără
continuitate pe ceilalţi
cu propriul gât
înjugat la inelele logicii
pot să înţeleg
mirosul de tutun
de pe coridor
şi lectura
ziarelor
definiţia
timpului s-a ofilit de la sine
lumina e mică
ce a fost ei
citesc ce va fi
coaja crapă
şi din oglindă ei
intră-n culise
cu simţul
răspunderii
fără simţul
răspunderii
un poem în
buzunarul tău stâng
crescând cum o
frunză
m-am rătăcit în
codrul urban
la agenţia
naţională
aţipit este
gestul tău voluptos
visez că ameţesc
de atâta vitalitate
stins bolborosind
în braţele tale”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu