Tata ( trecut în nefiinţă acum 11 ani ) a avut doi cai şi o
căruţă cu care într-o anumită perioadă a vieţii sale, a transportat lemne prin
toate localităţile învecinate.Şi într-o zi m-a solicitat astfel.*Văsălică (cum
că tata, după părerea mea era singurul din Asuaju de Sus, care mă *alinta * cu
primul meu nume ) nu vii cu mine în Cehu Silvaniei că vreau să vând o căruţă cu
lemne la o muiere bătrână care nu ştie vorbi nimic pe româneşte. Cum că tu ai
fost o perioadă de timp ( 8 luni ) la muncă în Ungaria, cred că-mi vei fi de
folos ca *translator*. Am acceptat acest demers şi cu una cu alta ajungem la
locuinţa femeii cu pricina iar tata dă să vorbească pe româneşte cu femeia care
era trecută de 70 de ani şi care a trăit de la naştere în oraşul menţionat. Femeia
doar vocifera în limba vecinilor noştri maghiari cum că nu înţelege nimic...
Atunci am intervenit eu *în maghiara mea chinuită *dar cu
toate astea femeia a înţeles limbajul meu şi astfel am putut negocia la preţul
transportului lemnos.
*Fantastic* ,mi-am zis eu în gând, o persoană trecută de 70
de ani a trăit toată viaţa în România dar nu ştie să vorbească nimic în Limba
română...Tata a murit, dar nu vă mint fiindcă mama vă poate confima aceste
lucruri povestite ei chiar de tata.Ce se mai poate spune cum că prin această
atitudine,femeia respectivă n-a avut nici un respect faţă de România şi limba
oficială a acestui stat?!
Vasile Dan MARCHIŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu