Limpezimea dinaintea amintirii
”o viață compusă
un rest între limite
ochii se strâmtează de mulțimea anilor
deși ne-am primit timpul
fără nici o cută
privind printre grile
în risipire înceată
trecerea aceasta a ta
prin locuri niciodată văzute
este viața
mereu amenințată de limpezimea
dinaintea amintirii
învățând comprimarea bruscă
a priveliștilor
legea tăcerii nu te mai recunoaște
degetele tale
pun întrebări despre ziua de naștere
cărți după cărți
pun și ele întrebări
despre cupluri înflorite
în oglinda de gheață
și după o vreme
ne spunem că am visat
fereastra se plimbă încet
de pe un perete pe altul
n-a găsit ținta
înțepenită
între roțile dințate ale timpului
cheia răsucită în ușă
de două ori
nu-i de ajuns realul
pe cât îmi e de sete
citesc în viața din viața mea”
Mercurul termometrului înflorește sunătoarea
”poetul
din mine singur de tot
fericit
că-n ulcica-i cu ceai
până
în zori
a
înflorit sunătoarea
scrie
gavril
și
ce dacă ne-au văzut îmbrățișați
ce
dacă respirația ne-am unit-o
cățărându-ne
ca mercurul termometrului
încă
nu ne-am schimbat domiciliul
căci
este doar un joc
în
care din aerul care-ți este în față
îți
faci un chip
ce
simplu ar fi dacă am putea alege
cum
scrie în parabola
despre
vestul sălbatic
dacă
am putea alege pe care anume
din
sentimentele acestea
care
alcătuiesc sufletul nostru
să
le uităm
tăcerea
înlăuntrul vorbirii
spaima
înlăuntrul spaimei
din
toate părțile
cuvinte
intacte
ca
fructele-n coș
toată
lumea e o pagină
prea
dulce-i fructul oprit
într-o
zi vom avea nevoie de pași
și-n
ulcica de ceai
până-n
zori
să
înflorească sunătoarea”
Scara de lemn aromat ostenită de zvonuri
”cât
de greu e să fii tânăr
și
ostenit de zvonuri
degetele
tale pun întrebări
despre
ziua de naștere a bărbatului
scrie
echim
eu
te iubesc
și
tu cobori cu tabla înmulțirii în mână
nu
mai există prezent
doar
urma unei treceri
și
palmele de altădată
pe
o scară de lemn aromat
m-am
întâlnit cu lumea
de-a
lungul zidului cald
lacătul
nu
vreau să mai închidă pe nimeni
te
simți în mod ciudat
scrie
în viața din viața mea
te
simți în mod ciudat
în
fața unei uși adevărate
aflându-te
din întâmplare
într-un
loc năpădit de buruieni
și
unde abia peste câțiva ani
se
va ridica o casă
în
ritmul uitatelor picioare
care-au
lovit pământul
ne
întoarcem acasă ne întoarcem
acasă
și
aprindem lumina
cu
tabla înmulțirii în mână
ostenită
de zvonuri”
Artiștii fabulei în viitorul din urmă
”zilnic
fac și desfac adevăruri
cu
fața arsă de mască
de
mulți ani prepară licori
le
bem și nu ne vindecăm
oricât
de grăbiți am fi
ce
bine-i să privești în urmă
umbra
mâhnirii iubind umbra bucuriei
cum
spune ovidiu
sau
arta pietrelor mari de a se sfărâna
în
tăcere
pulsul
satului
dormind
în întuneric
asemeni
unui bob în teaca lui vegetală
scrie
în tabieturile nopții de vară
aici
nu mă-ntreb inutil
cine
sunt
fiindcă
știu hotărât cine-am fost
l-am
văzut cercetând via
și
cunoscându-i soiul
îi
potrivește altoiul
poate
sunt rătăcit
în
viitorul din urmă
documentele
mele sunt în putere
trag
puternic în nări
această
căldură
citind
cărți despre fluxul
și
refluxul puterii
despre
artiștii fabulei
cu
peștele cel mare
care
mereu înghite peștele cel mic
despre
oameni de seamă ai timpului scurt”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu