marți, 8 mai 2018

Poezii semnate de către poetul IOAN DRAGOŞ, mai 2018



Limpezimea dinaintea amintirii





”o viață compusă
un rest între limite
ochii se strâmtează de mulțimea anilor
deși ne-am primit timpul
fără nici o cută
privind printre grile
în risipire înceată
trecerea aceasta a ta
prin locuri niciodată văzute
este viața
mereu amenințată de limpezimea
dinaintea amintirii
învățând comprimarea bruscă 
a priveliștilor
legea tăcerii nu te mai recunoaște
degetele tale
pun întrebări despre ziua de naștere
cărți după cărți
pun și ele întrebări
despre cupluri înflorite
în oglinda de gheață
și după o vreme
ne spunem că am visat
fereastra se plimbă încet
de pe un perete pe altul
n-a găsit ținta
înțepenită
între roțile dințate ale timpului 
cheia răsucită în ușă
de două ori
nu-i de ajuns realul
pe cât îmi e de sete
citesc în viața din viața mea”










Mercurul termometrului înflorește sunătoarea




”poetul din mine singur de tot
fericit că-n ulcica-i cu ceai
până în zori
a înflorit sunătoarea
scrie gavril
și ce dacă ne-au văzut îmbrățișați
ce dacă respirația ne-am unit-o
cățărându-ne ca mercurul termometrului
încă nu ne-am schimbat domiciliul
căci este doar un joc
în care din aerul care-ți este în față
îți faci un chip
ce simplu ar fi dacă am putea alege
cum scrie în parabola
despre vestul sălbatic
dacă am putea alege pe care anume
din sentimentele acestea
care alcătuiesc sufletul nostru
să le uităm
tăcerea înlăuntrul vorbirii
spaima înlăuntrul spaimei
din toate părțile
cuvinte intacte
ca fructele-n coș
toată lumea e o pagină
prea dulce-i fructul oprit
într-o zi vom avea nevoie de pași
și-n ulcica de ceai
până-n zori
să înflorească sunătoarea”















Scara de lemn aromat ostenită de zvonuri



”cât de greu e să fii tânăr
și ostenit de zvonuri
degetele tale pun întrebări
despre ziua de naștere a bărbatului
scrie echim
eu te iubesc
și tu cobori cu tabla înmulțirii în mână
nu mai există prezent
doar urma unei treceri
și palmele de altădată
pe o scară de lemn aromat
m-am întâlnit cu lumea  
de-a lungul zidului cald
lacătul
nu vreau să mai închidă pe nimeni
te simți în mod ciudat
scrie în viața din viața mea
te simți în mod ciudat
în fața unei uși adevărate
aflându-te din întâmplare
într-un loc năpădit de buruieni
și unde abia peste câțiva ani
se va ridica o casă
în ritmul uitatelor picioare
care-au lovit pământul
ne întoarcem acasă ne întoarcem
acasă
și aprindem lumina
cu tabla înmulțirii în mână
ostenită de zvonuri”














Artiștii fabulei în viitorul din urmă


”zilnic fac și desfac adevăruri
cu fața arsă de mască
de mulți ani prepară licori
le bem și nu ne vindecăm
oricât de grăbiți am fi 
ce bine-i să privești în urmă
umbra mâhnirii iubind umbra bucuriei
cum spune ovidiu
sau arta pietrelor mari de a se sfărâna
în tăcere
pulsul satului
dormind în întuneric
asemeni unui bob în teaca lui vegetală
scrie în tabieturile nopții de vară
aici nu mă-ntreb inutil
cine sunt
fiindcă știu hotărât cine-am fost
l-am văzut cercetând via
și cunoscându-i soiul
îi potrivește altoiul
poate sunt rătăcit
în viitorul din urmă
documentele mele sunt în putere
trag puternic în nări
această căldură
citind cărți despre fluxul
și refluxul puterii
despre artiștii fabulei
cu peștele cel mare
care mereu înghite peștele cel mic
despre oameni de seamă ai timpului scurt”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu