De ce urîm politicienii?

Răspunzînd simplu, îi antipatizăm pe politicienii care ni se opun, au alte idei decît ale noastre, ne subminează încrederea în viitor – ceea ce nu ne place, căci fiecare vrea să facă parte din tabăra cîştigătoare. În viaţa reală, jumătate dintre firmele noi dau faliment, unul din doi elevi trece examenul, avem mai mulţi divorţaţi şi concubini decît căsătoriţi, iar un singur vot în minus duce la pierderea alegerilor. Ar trebui să ne obişnuim că nici democraţia nu aduce cîştiguri pentru toată lumea!

Societatea de consum pune presiune în plus pe omul de rînd – obligat să cumpere totul, pînă la apa de băut -, ceea ce-l determină să-şi drămuiască salariul de la o lună la alta, cu frică pentru ziua de mîine: dacă firma va reduce personalul, dacă va avea un accident, dacă se va îmbolnăvi grav?… Teama este accentuată cînd ratele bancare cresc şi trebuie să reducă cheltuielile cotidiene. Află apoi că fiii au note mici şi absenţe multe, soţia îl ameninţă din nou că aşa nu se mai poate trăi, iar dacă şi partidul cu care a votat pierde alegerile, ajunge să creadă că este damnat.

Stresul existenţial se accentuează şi omul nostru face acte disperate, îşi contrazice şeful de la serviciu, se întoarce acasă pus pe harţă şi cere indexul de note, iar despre politicienii de la putere va spune oricui şi obsesiv că sînt hoţi, i-ar băga pe toţi la închisoare… Trebuie să-l credem, deoarece lumea din juru-i se prăbuşeşte şi singura salvare a demnităţii sale este să înregistreze o victorie. Soţia şi fiii pot riposta, managerul firmei îl trimite la munca de jos, aşa că doar pe politicieni se poate răzbuna şi îi poate huli fără consecinţe.

N-ar fi nici o dramă dacă am deveni şomeri şi n-am mai consuma atît de mult, ne-am mulţumi cu cît producem şi nu ne-am îngloda în datorii, neglijînd dezavantajele creditelor pe termen lung. Este OK să cumperi totul din magazine, cu etichetă, dar orice faţă are un revers şi în cele din urmă te vei întreba dacă îţi convine să trăieşti cumpărînd produsele altora cu banii altora.

Ne putem calcula, la nivel de ţară, dacă ni se pare corect să exploatăm pădurile publice, să cărăm buştenii la fabrică şi să cumpărăm mobilă de rumeguş aglomerat, cu fiabilitate scăzută. Sau dacă este bine să ne vindem forţa de muncă unei corporaţii, în vreme ce meseriile şi meşteşugurile dispar, în loc apărînd economia în care oamenii nu mai reprezintă măsura lucrurilor, ci o resursă la fel ca materia primă, capitalul sau tehnologia.

Capitalismul ne-a acaparat resursele naturale şi de 30 de ani încercăm să ne adaptăm la acest mecanism care nu acceptă nici o opoziţie, singura soluţie fiind ca industria să producă mărfuri vandabile, aceasta fiind principala lor calitate. Omul poate să lipsească, va fi înlocuit tot mai mult de maşini automate şi doar mentenanţa va asigura locuri de muncă. Observăm oarecum surprinşi că tehnologia nu înlătură sărăcia şi progresul nu ne aduce întotdeauna un nivel de trai mai bun.

Cu toţii trăim pe datorie, ne vindem puterea de muncă şi cumpărăm cele necesare traiului, ne hrănim fără să ne săturăm, ne distrăm fără să ne bucurăm, ratele bancare însoţindu-ne existenţa precum o umbră. Şi statul trăieşte pe datorie, la fel ca oamenii. Facem parte dintr-o societate în care cine consumă mai mult consideră că trăieşte mai bine. Eroarea de fond se vede cînd resursa se epuizează şi atunci consumatorii aruncă vina pe politicieni.

Statul are datoria să amortizeze frica, să ne dea încredere în noi, iar lupta nu înseamnă să calci fără consecinţe demnitatea umană în picioare. Trăim într-o criză de valori etice, oamenii se acuză unii pe alţii fără să cerceteze dacă este şi adevărat, ceea ce naşte certuri între fraţi (partide), căci fiecare crede că ideea lui este bună şi a celorlalţi este greşită. Instabilitatea politică slăbeşte statul şi creşte pericolul ca România să devină indezirabilă pentru Uniunea Europeană, caz în care vom pierde cu toţii.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului